5 alimente nocive pentru inimă - Doza de Sănătate
 

5 alimente nocive pentru inimă

Alimentele care au un efect negativ asupra inimii sunt cele care conțin grăsimi trans, conservanți și zaharuri adăugate. Aceste ingrediente nocive se găsesc și în versiunile „light” ale produselor alimentare, drept pentru care este important să citești mereu informațiile înscrise pe ambalaje atunci când faci cumpărături.
5 alimente nocive pentru inimă

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Știai că există anumite alimente nocive pentru inimă? Sănătatea cardiacă este esențială pentru bunăstare. Cu toții știm că inima este „motorul” corpului nostru, dar oare chiar o îngrijim așa cum merită? Adevărul este că, deseori, răspunsul la această întrebare este nu.

Există o legătură strânsă între a fi sănătos și a fi fericit, dar lucrurile nu sunt atât de simple. Uneori problema este lipsa unei rutine de exerciții fizice sau obiceiurile dietetice nocive.

Ca să-ți dăm o mână de ajutor, în articolul de azi îți prezentăm 5 alimente nocive pentru inimă. Citește în continuare pentru a descoperi dacă mănânci într-adevăr sănătos sau nu.

1. Brânza americană

Brânza americană pe lista de alimente nocive pentru inimă

Brânza în sine este un produs alimentar complex, mai ales dacă este preparată din lapte de vacă și este maturată. La baza problemelor cauzate de ea se află conținutul excesiv de grăsimi.

Brânza galbenă, cunoscută și sub denumirea de brânză americană, este o variantă care prezintă riscuri suplimentare deoarece este procesată. De fapt, culoarea sa caracteristică se datorează unui colorant vegetal.

  • În primul rând, grăsimile cresc densitatea sângelui, obligând inima să lucreze mai mult.
  • Totodată, consumul excesiv de sodiu crește ritmul cardiac.

La fel care orice alt mușchi, inima se deteriorează în timp dacă este suprasolicitată. Din acest motiv, este important să urmăm o dietă echilibrată.

2. Băuturile dietetice

Băuturile dietetice constituie un exemplu clar al tendinței descrise la începutul acestui articol. Le consumăm având impresia că sunt „light” și nu ne îngrașă. Însă asemenea băuturi ne fac rău în alte moduri.

În afară de conținutul semnificativ de sodiu, băuturile dietetice conțin îndulcitori artificiali, care sunt mult mai periculoși decât bănuim.

Din cauza aromei dulci, este foarte ușor să devii dependent de aceste băuturi. Conform reclamelor, ele ne oferă gustul după care tânjim, ajutându-ne să slăbim. Dar studiile recente au scos la iveală faptul că, pe termen lung, băuturile dietetice tind să cauzeze probleme cardiovasculare.

3. Batoanele energizante, pe lista de alimente nocive pentru inimă

Alimente nocive pentru inima ca batoanele energizante

Nu este deloc greu să înțelegem de ce batoanele energizante par a fi folositoare: ele oferă un plus de energie. Acest beneficiu însă se datorează unui conținut de grăsimi hidrogenate care măresc nivelul colesterolului.

  • Colesterolul rău (LDL) îngroașă sângele, inhibând circulația sanguină. Acest fenomen afectează negativ și inima, care este nevoită să se suprasolicite pentru a-și îndeplini funcțiile.
  • Și arterele sunt afectate negativ de creșterea densității sângelui, fiind incapabile să facă față acestei schimbări.
  • Fenomenele tocmai enumerate pot cauza arterioscleroză.

Dacă obișnuiești să faci mișcare sau ai un stil de viață activ, poți să-ți prepari propriile batoane energizante. Preparând aceste produse la tine acasă, te vei asigura că nu conțin grăsimi hidrogenate și conservanți.

4. Margarina

Pe lângă faptul că este preparată din uleiuri rafinate bogate în grăsimi nesănătoase, margarina conține și alternative la lapte. Cel de-al doilea ingredient prezintă elemente modificate genetic, din cauza cărora margarina este o veritabilă bombă cu ceas.

Reține că margarina „light” nu este o excepție. Deși ea conține mai puține calorii, este preparată tot din ingrediente sintetice. Așadar, toate tipurile de margarină intră în categoria de alimente nocive pentru inimă.

5. Alimentele conservate

Alimente nocive pentru inimă precum cele conservante

Evită conservanții, în special butilhidroxianisolul și butilhidroxitoluenul. Nu are importanță dacă alimentul propriu-zis este sănătos: de îndată ce acești conservanți sunt folosiți, produsul respectiv devine periculos. Este la fel ca mărul otrăvit din povestea Albă ca Zăpada și cei șapte pitici.

Substanțele menționate pot transforma chiar și cel mai sănătos aliment existent în otravă. Așadar, este esențial să consumăm alimente conservate cât mai rar posibil. Din păcate, constrângerile financiare și cele legate de timp ne împiedică adesea să servim produse alimentare proaspete.

Dar indiferent de circumstanțe, te sfătuim să reții pericolele conservanților. Având această informație, vei opta mai des pentru variantele naturale atunci când ai la dispoziție mai mult timp liber sau bani.

Așa cum am menționat anterior, chiar și produsele dietetice pot fi alimente nocive pentru inimă. Caloriile nu constituie singurul pericol pentru acest organ. Există numeroase alte aspecte de care trebuie să ținem cont. Acesta este motivul pentru care specialiștii ne încurajează să citim mereu informațiile de pe ambalaje.


Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.