Alungă gândacii de bucătărie fără chimicale!

Gândacii de bucătărie nu suportă miresmele ierburilor aromatice. Ca să-i alungi din casa ta, pune niște foi de dafin pisate sau puțină mentă în zonele unde aceștia obișnuiesc să se adune.
Gândacii de bucătărie ți-ar putea infesta alimentele

Gândacii de bucătărie sunt musafiri nepoftiți deosebit de dezgustători și, odată ce ți-au pătruns în casă, nu-ți va fi deloc ușor să scapi de ei. Aceste insecte, pe lângă faptul că ne provoacă greață, sunt purtătoare de numeroase boli și ne pot infesta alimentele dacă nu luăm măsuri împotriva acestora.

Cea mai deranjantă caracteristică a gândacilor de bucătărie este faptul că se pot ascunde în aproape orice colț al caselor noastre. În plus, aceștia tind să fie activi numai noaptea, adică exact atunci când suntem prea obosiți pentru a-i vâna.

Acestea fiind spuse, ești pregătit să alungi gândacii de bucătărie din casa ta? În zilele noastre, magazinele ne pun la dispoziție o gamă variată de insecticide care pot omorî acești dăunători în doar câteva secunde. Însă, în general, aceste produse sunt toxice și pot afecta atât sănătatea noastră, cât și cea a animalelor noastre de companie.

Astfel, în cele ce urmează vrem să-ți prezentăm câteva trucuri naturale pentru a omorî gândacii de bucătărie. Aceste trucuri sunt foarte eficiente și, pentru a le pune în aplicare, nu vei avea nevoie decât de câteva ingrediente naturale foarte ieftine.

Care sunt locurile unde gândacii de bucătărie se ascund?

Gândacii de bucătărie ți-ar putea invada sufrageria

Înainte să te învățăm cum îți poți curăța casa de gândaci de bucătărie, va trebui să reții care sunt locurile unde aceștia obișnuiesc să-și facă culcușul în timpul zilei. Iată ascunzișurile favorite ale acestor dăunători:

  • Crăpăturile și fisurile prezente în dulapurile sau mobilierul din bucătărie sau baie.
  • Mobilierul din lemn.
  • Gândacii de bucătărie pot pătrunde în casă prin intermediul deschizăturilor mici din uși și ferestre.
  • Îi poți găsi în scurgerile de podea, robinetele din baie, bucătărie sau spălătorie, prizele de gaze, țevile pentru încălzire și climatizare, tablourile electrice, panourile pentru tavan și nu numai.
  • Le place să se ascundă sub frigider, aragaz, robotul de bucătărie, cuptorul cu microunde etc., dar și în spatele acestor aparate electrocasnice.
  • Cutiile de carton, containerele, teancurile de hârtii și mâncarea animalelor de companie.
  • Sub pardoseala din lemn.
  • Oriunde se află moloz, materiale de construcție aruncate sau gunoi.

Cum putem omorî gândacii de bucătărie?

Insecticidele naturale sunt o opțiune foarte bună dacă vrei să elimini gândacii de bucătărie din casa ta. Însă nu uita că, înainte de a încerca orice „tratament” împotriva acestor dăunători, va trebui să te asiguri că în casa ta domnește curățenia și ordinea—în caz contrar, niciun fel de remediu nu va da randament!

  • Pentru început, sigilează spațiile din jurul mașinilor de spălat vase, chiuvetelor, cabinelor de duș sau căzilor de baie. Astfel te vei asigura că bucătăria și baia ta sunt lipsite de umezeală.
  • Curăță bine și des spațiile de sub mobilier (scaune, paturi etc.), dar și cele acoperite de saltele, perne, covoare etc. Mai mult, acordă o atenție specială spațiilor dintre mobilier și pereți.
  • Golește și curăță foarte bine toate sertarele și rafturile din casă (în special locurile unde ții cărți sau haine).
  • Nu lăsa farfurii murdare sau resturi de mâncare în chiuvetă, deoarece acestea tind să atragă gândacii de bucătărie. În plus, ai grijă să sigilezi mereu recipientele în care ții alimente, în special dacă este vorba de mâncarea animalului tău de companie.

„Remedii naturiste” împotriva gândacilor de bucătărie

Gândacii de bucătărie pot fi omorâți cu bicarbonat de sodiu

  • Foile de dafin: un truc simplu pentru a alunga gândacii de bucătărie este să pui câteva foi de dafin pisate în zonele unde bănuiești că aceștia și-au făcut culcușul. Gândacii de bucătărie nu suportă această plantă și, de obicei, o iau la goană imediat ce îi simt mireasma.
  • Remediu pe bază de ceapă și acid boric: acest truc este foarte popular grație faptului că este foarte eficient și nu necesită cheltuieli excesive. Vei avea nevoie de o ceapă de mărime medie tocată fin, jumătate de cană de făină simplă, puțină apă sau bere, un vârf de cuțit de zahăr și 3-4 linguri de acid boric (sub formă de praf). Amestecă toate aceste ingrediente într-un castron și, cu ajutorul unei linguri, aplică pasta obținută pe locurile unde bănuiești că se ascund gândacii de bucătărie. Ai grijă ca animalul tău de companie să nu intre în contact cu această pastă, deoarece i-ar putea face rău.
  • Remediu pe bază de bicarbonat de sodiu și zahăr: amestecă o cană de bicarbonat de sodiu cu o cană de zahăr și presară pudra obținută prin toată casa ta. Gândacii de bucătărie sunt atrași de zahăr, motiv pentru care vor mânca întregul amestec, iar bulele de gaze ce se vor forma în interiorul corpului lor din cauza bicarbonatului de sodiu îi vor omorî.
  • Boraxul: acest ingredient natural este deseori folosit pentru fabricarea săpunului de rufe. Pur și simplu presară borax prin toată casa ta, acordând atenție specială locurilor unde bănuiești că gândacii de bucătărie se adună. Boraxul poate deteriora carcasele insectelor și, fără protecția acestora, gândacii de bucătărie se vor deshidrata și vor muri.
  • Iarba mâței: această plantă are un efect asemănător foilor de dafin. Presară puțină iarba mâței prin casă, iar mireasma acesteia va alunga gândacii de bucătărie imediat.