Alunițele: cum să le îndepărtezi în mod natural - Doza de Sănătate
 

Alunițele: cum să le îndepărtezi în mod natural

Deși aceste remedii naturale pentru îndepărtarea alunițelor își fac efectul mai greu decât tratamentele chimice, știi sigur că nu îți vor afecta pielea. 
Alunițele: cum să le îndepărtezi în mod natural

Ultima actualizare: 22 februarie, 2017

Cine nu ar vrea să aibă o aluniță sexy deasupra buzei, ca Cindy Crawford? Din păcate, nu toate suntem atât de norocoase, iar alunițele și pistruii pot deveni câteodată un adevărat coșmar. 

Chiar și Cindy Crawford și-a extirpat alunița acum câteva luni! Dacă vrei să îți îndepărtezi alunițele în mod natural, poți apela cu încredere la anumite remedii foarte eficiente.

Ce trebuie să știi despre alunițe

În general, alunițele sunt inofensive

În majoritatea cazurilor, alunițele sunt inofensive, la fel ca pistruii. Totuși, dacă își schimbă forma, culoarea sau dimensiunea, este indicat să mergi la medicul dermatolog.

Deși nu sunt periculoase, alunițele pot fi considerate o problemă supărătoare la nivel estetic. Nu toate persoanele consideră că o aluniță pe față, așa cum are Madonna, Marylin Monroe sau Scarlett Johansson este sexy, așa că vor să o scoată.

În termeni medicali, alunița poartă denumirea de nev melanocitic. Alunițele sunt pete maronii sau negre de pe piele care se formează în urma acumulării de melanocite (celule care produc pigment sau melanină).

Deși unele alunițe sunt prezente din naștere și pot fi moștenite de la părinți, altele apar între vârstele de 20-30 de ani și pot fi netede sau protuberante, cu sau fără păr, moi sau aspre la atingere.

Unele alunițe dispar pe măsură ce înaintăm în vârstă. Printre factorii care duc la dezvoltarea acestor semne pe piele sunt:

  • Fluctuațiile hormonale
  • Expunerea la soare
  • Structura genetică

Cele mai bune remedii pentru a îndepărta alunițele în mod natural

Dacă observi că alunița care te deranjează nu și-a schimbat aspectul sau ai fost deja la medicul dermatolog pentru a te asigura că aceasta nu este un semn al unei boli grave, atunci poți apela la următoarele remedii naturale pentru a o elimina:

Usturoi

Usturoiul îndepărtează alunițele

Usturoiul se folosește îndeosebi pentru alunițele sau umflăturile de culoarea pielii. Această legumă conține enzime care descompun celulele ce produc pigmenți. Poți utiliza acest remediu și pentru a decolora o aluniță.

Ai nevoie de:

  • Un cățel de usturoi
  • Un bandaj
  • Bandă adezivă

Instrucțiuni

  • Înainte de a începe, dezinfectează cu alcool zona în care se află alunița și unge-o cu puțin ulei de migdale sau vaselină pentru a proteja pielea.
  • Zdrobește cățelul de usturoi și pune-l pe aluniță (cu partea din interior pe piele), apoi fixează-l cu un bandaj și niște bandă adezivă.
  • Lasă-l să acționeze peste noapte și repetă procedeul zilnic, timp de o săptămână. Dacă respecți toate instrucțiunile, alunița se va desprinde singură.

Suc de ceapă

Poți să cumperi suc de ceapă din magazine sau poți să-l prepari singură acasă, dacă preferi. Cum? Este foarte simplu.

Ai nevoie de:

  • 1 ceapă

Instrucțiuni

  • Taie ceapa julienne și pune fâșiile într-un robot de bucătărie.
  • Vei obține o pastă pe care trebuie să o pui pe aluniță și să o lași să acționeze timp de câteva ore.
  • Aplică remediul pentru cel puțin 3 săptămâni pentru a obține rezultatele dorite.

Nu aplica tratamentul cu ceapă pe pleoape sau în zona ochilor, deoarece poate provoca iritații.

Oțet de mere

Oțetul de mere îndepărtează alunițele

Oțetul de mere decolorează alunițele și le poate îndepărta în mod natural, nemaifiind necesar să apelezi la proceduri medicale.

Ai nevoie de:

  • 1 lingură de oțet de mere (10 ml)
  • O bucată de vată

Instrucțiuni

  • Înmoaie bucata de vată în puțin oțet de mere și pune-o pe aluniță.
  • Las-o să stea cel puțin o oră și repetă remediul în fiecare zi, până când alunița dispare.
  • Dacă oțetul îți irită pielea, nu îl mai folosi.

Ulei de ricin

Uleiul de ricin îndepărtează negii, alunițele și alte pete de pe piele. Pentru a-și face efectul, trebuie să îl aplici în mod repetat timp de mai multe zile sau săptămâni.

Dacă vrei să accelerezi procesul, îți recomandăm să combini uleiul de ricin cu bicarbonat de sodiu sau aspirină pisată.

Ai nevoie de:

  • 1 lingură de ulei de ricin (10 ml)
  • 1 tabletă de aspirină sau 1 lingură de bicarbonat de sodiu (10 g) (opțional)

Instrucțiuni

  • Masează uleiul pe aluniță și nu clăti.
  • Aplică remediul dimineața, când te trezești și seara, înainte de culcare.
  • Procesul durează cel puțin o lună, dar avantajul este faptul că nu lasă semne. De fapt, uleiul de ricin este un remediu atât de eficient, încât la final nici nu se mai cunoaște că ai avut o aluniță în locul respectiv.

Coajă de banană

Cojile de banane îndepărtează alunițele

Cojile de banane îndepărtează alunițele în mod natural, hidratează pielea și nu au efecte negative asupra pielii.

Instrucțiuni

  • De fiecare dată când mănânci o banană, păstrează coaja.
  • Taie o bucată mică și pune-o cu partea din interior pe aluniță.
  • Repetă procedeul zilnic, numai seara.
  • Nu clăti.

Ulei de arbore de ceai

Există două metode de a îndepărta alunițele cu ulei de arbore de ceai:

  • Umezește o dischetă demachiantă și masează zona respectivă.
  • Înmoaie o bucată de vată în ulei, pune-o pe aluniță și fixeaz-o cu un bandaj.

Îți recomandăm să folosești ambele metode, în funcție de momentul zilei. Cea dintâi este potrivită pentru orele dimineții, iar cea de-a doua merge mai bine seara.

În aproximativ o lună vei vedea rezultatele.

Bicarbonat de sodiu

Bicarbonatul de sodiu elimină alunițele

Bicarbonatul de sodiu poate fi folosit și singur (fără ulei de ricin). Amestecă-l cu puțină apă pentru a forma o pastă. Aplică amestecul pe aluniță și lasă-l să se usuce.

Poți clăti pielea sau poți acoperi alunița cu un bandaj pentru a lăsa remediul să acționeze peste noapte. 

În orice caz, durează cel puțin trei săptămâni până când alunița dispare complet.

Îți recomandăm să citești: Pistruii: remedii naturale

Suc de ananas

Sucul de ananas decolorează treptat alunițele, până când acestea dispar complet. Poți cumpăra acest produs din magazin sau îl poți prepara acasă, procesând fructul în blender.

Instrucțiuni

  • Aplică sucul de ananas pe aluniță cu o bucată de vată.
  • Lasă-l să se usuce și nu clăti.
  • Pentru rezultate optime, îți recomandăm să folosești suc proaspăt, întrucât acesta are un conținut mai ridicat de acid citric.
  • Alte fructe eficiente sunt merele verzi, lămâia și grepfrutul.

Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Bronswick T, et al. (2013). From mole to scar: The unintended consequence of treatment with an over-the-counter mole removal cream. DOI:
    ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/24517044
  • Mayo Clinic Staff. (2014). Moles: Treatments and drugs.
    mayoclinic.org/diseases-conditions/moles/basics/treatment/con-20019745
  • McAllister JC, et al. (2009). Adverse effects of a mole removal cream. DOI:
    ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/?term=mole+removal+creams
  • Moles: Diagnosis and treatment. (n.d.).
    aad.org/public/diseases/bumps-and-growths/moles#treatment
  • Moles: Overview. (n.d.).
    aad.org/public/diseases/bumps-and-growths/moles
  • Mole removal at home. (2014).
    moleremovalathome.net

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.