Pentru a avea copii respectuoși, tratează-i cu respect

Copiii imită ceea ce văd, drept pentru care, pentru a avea copii respectuoși, trebuie să dai dovadă de consecvență în vorbele și acțiunile tale și să-i înveți și pe ei ce este respectul. 
Pentru a avea copii respectuoși, tratează-i cu respect

Pentru a avea copii respectuoși, este important ca aceștia să fie tratați cu respect, mai ales în primii ani de viață care marchează dezvoltarea lor ca oameni.

Atunci când vine vorba de creșterea și de educația copiilor, părinții sunt liberi să aleagă orice metodă doresc, în funcție de propriile valori. Însă un aspect pe care nu trebuie sub nicio formă să-l neglijezi este fericirea micuților tăi. 

În plus, trebuie să reții că adulții sunt cei care au datoria de a-i învăța pe copii cum să clădească o lume mai bună, mai nobilă.

Educația copiilor este o mare responsabilitate și cea mai importantă misiune cu care ai fost însărcinat. Nu este nevoie să devii obsedat de această îndatorire sau să te chinui să fii cel mai bun părinte din lume. Uneori, nu trebuie decât să-ți urmezi vocea inimii.

În articolul de azi, vom vorbi despre cum putem crește copii respectuoși și responsabili.

Copii respectuoși și iubitori

Atunci când copilul tău vine pe lume, nu știi prea multe despre el. Și nici nu vei afla totul în doar câteva luni sau în câțiva ani, deoarece caracterul său este în formare, iar de multe ori acesta nu este receptiv la ceea ce încerci tu să îi insufli.

Fiecare copil are propriile sale gusturi, propria identitate și propriile pasiuni și preocupări. Copiii nu sunt copiile părinților și nici nu este obligația ta să stabilești tot ceea ce ar trebui ei să gândească sau să simtă.

Misiunea ta este să îi însoțești în tot acest proces de creștere cu dragoste și respect. Dacă vrei să ai copii respectuoși, trebuie să îi faci să se simtă respectați, iubiți și prețuiți.

Pentru a crește copii respectuoși, oferă-le dragoste și respect

Respectă procesul natural de creștere al copiilor

În anii ’90, a devenit foarte popular conceptul de stimulare timpurie. Este un lucru minunat și o strategie extraordinară care le permite copiilor cu probleme de dezvoltare să-și îmbunătățească anumite procese fundamentale.

  • Însă nu trebuie să confunzi termenul de stimulare timpurie cu „accelerare” a creșterii. Unele mame vor ca micuții lor să citească excelent încă de la patru ani.
  • Sunt părinți care își învață copiii să rezolve probleme de matematică la cinci ani. Asta după ce au început deja să studieze două limbi străine și să meargă la cursuri de balet, muzică, fotbal, etc.
  • Uneori această accelerare poate stresa copiii. Stresul, anxietatea și presiunea ca prestația lor să se ridice la înălțimea așteptărilor nu sunt benefice pentru cei mici.
  • Lasă-ți copiii să crească la căldura „focului mocnit al dragostei.” Lasă-i să se joace, lasă-i să descopere lumea în care trăiesc, să facă primii pași, să alerge, să cadă și să se ridice.

În acest fel respecți procesul natural de creștere al copiilor. Dacă se simt iubiți și respectați, aceștia vor fi la rândul lor respectuoși.

Dacă vrei să ai copii respectuoși, fii un exemplu pentru ei

Înțelege sentimentele copiilor și ajută-i să-și gestioneze emoțiile

Dacă ridici tonul la copii și le adresezi replici precum „Ești prea mare ca să plângi” sau „N-am timp de prostiile tale, sunt obosit/ă” le perturbi universul emoțional.

  • O educație respectuoasă a copiilor le permite acestora să își gestioneze emoțiile, să își înțeleagă furia, frica și neliniștea.
  • Respectul față de emoțiile copilului asigură dezvoltarea sa armonioasă și sănătoasă, lucru pentru care îți va fi mereu recunoscător.
  • Dacă simt că sunt ascultați, că fiecare cuvânt rostit de ei este luat în considerare, copiii cresc cu sentimentul de siguranță și devin persoane mature din punct de vedere emoțional.

Dacă îți educi copiii cu respect, asta nu înseamnă că nu le impui niște reguli. Acestea sunt necesare. Așa cum societatea stabilește anumite limite pe care adulții trebuie să le respecte, tot așa și cei mici trebuie să fie capabili să respecte anumite reguli și să fie responsabili.

Faptul că îi înveți despre drepturi și îndatoriri este tot o formă de respect în educația copiilor. Aceste învățături îi ajută să-și gestioneze frustrările și să înțeleagă ce așteptări au cei din jur de la ei.

Un copil care nu își cunoaște limitele va încerca să le depășească în fiecare zi. Acest comportament duce la un deznodământ nefericit, la frustrări și debusolare.

Însă copiii respectuoși vor ști cum să se respecte pe ei înșiși.

Niște copii respectuoși vor ajunge adulți responsabili

Mulți părinți înțeleg că iubirea și respectul sunt fire nevăzute care ghidează dezvoltarea copiilor. Prin urmare, aleg să folosească aceste „instrumente” în educația celor mici.

  • Copiii trebuie să învețe să meargă în siguranță, dar în propriul lor ritm, știind ce pot și ce nu pot face.

Fii cel mai bun model de conduită pentru copiii tăi. Reține că ei sunt „tinerii învățăcei” ai vieții și că învață mai bine din exemple și nu din cuvinte.