Cum să prevenim ridurile premature - Doza de Sănătate
 

Cum să prevenim ridurile premature

Cum să prevenim ridurile premature

Ultima actualizare: 25 mai, 2022

Tenul se poate rida prematur din mai multe motive: începând de la lipsa unor vitamine sau din cauza tutunului, până la hidratare necorespunzătoare sau poluarea mediului. În cele ce urmează vă vom arăta cum putem să prevenim ridurile premature și să ne mândrim cu un ten tânăr la orice vârstă.

Doar din cauze genetice?

Sunt persoane care nu au riduri înainte de vârsta de 60 de ani. Dar nu toată lumea este atât de norocoasă. Moștenirea genetică este (parțial) responsabilă de acest lucru, dar și mediul, alimentația, mișcarea, obiceiurile, și altele.

Nu există miracole sau creme minune (așa cum vor să ne facă să credem unele reclame), dar există proceduri prin care ne putem îmbunătăți aspectul.

Cum să prevenim ridurile premature genetice

Când pielea este “tânără”, are o textură fermă, hidratată în mod natural. Pe măsură ce trece timpul, epiderma își pierde din proprietăți din diverse motive. Sănătatea pielii este afectată, favorizând apariția ridurilor premature, în principal de:

  • starea generală de sănătate (și asta se vede pe piele)
  • echilibrul sufletesc (este dovedit faptul că stresul, depresia, și chiar starea de tristețe, afectează și îmbatrânesc tenul)
  • lipsa unor vitamine
  • consumul în exces de anumite substanțe (alcool, cafeină, zahăr rafinat, și poate cel mai important, tutunul)
  • expunerea prelungită la soare (mai ales vara, în intervalul orar nerecomandat după-amiaza)
  • poluarea mediului (mai ales dacă locuiți într-un oraș mare, iar poluarea din cauza mașinilor este ridicată)
  • neîngrijirea corespunzătoare a pielii (nehidratarea, nedemachierea potrivită)
  • diete nepotrivite (mai ales acelea care promit pierderea în greutate a 20 de kilograme într-un timp record)
  • faptul că nu beți destulă apă (2 litri de apă în anotimpul rece și 3 litri vara)
Sfaturi despre cum să prevenim ridurile premature

Sfaturi despre cum să prevenim ridurile premature

Urmând aceste sfaturi, pielea dumneavoastră va arăta mult mai tânără, mai naturală, fără imperfecțiuni precum ridurile care, dacă sunt premature, nu arată înaintarea în vârstă, ci mai degrabă neglijența.

  • Aveți grijă de tenul dumneavoastră: faceți o curățare în profunzime o dată pe săptămână și cele de rutină în fiecare seară. Astfel veți elimina toxinele acumulate.. Alegeți-vă un tratament făcut în casă, săpunuri sau alte produse naturale, și folosiți-le zilnic.
  • Aveți grijă la dietă: ceea ce mâncați vă afectează pielea. Vă recomandăm alimente care previn îmbătrânirea, precum cele bogate în vitamina C, deoarece ajută pielea să producă mai mult elastin și colagen. Mai există și câțiva “antioxidanți” precum spanacul, roșiile, broccoli, avocado sau strugurii.
  • Încercați să nu slăbiți sau să vă îngrășați brusc, au efecte negative asupra pielii. Dacă vă doriți să pierdeți sau să luați în greutate, faceți-o treptat. Pielea se întinde în mod natural, iar din cauza dietelor nepotrivite își poate pierde elasticitatea, facând loc apariției ridurilor.
  • Protejați-vă pielea de razele UV: epiderma are mult de suferit din cauza soarelui, mai ales tenul, pentru că este expus tot timpul anului. Faptul că este atacat de razele ultraviolete în fiecare zi, poate fi foarte dăunător. Ca să prevenim ridurile premature, încercați să nu stați foarte mult la soare.
  • Renunțați la fumat: ridurile sunt doar o problemă dintre multele pe care le provoacă fumatul. Tutunul este foarte dăunător sănătății pielii datorită toxinelor pe care le conține, producând îmbătrânirea ei. Se spune că cei care fumează au tenul mai “tern” și ridat.

Cum să prevenim ridurile premature cu remedii naturale făcute în casă

  • amestecați drojdie de bere cu apă și iaurt sau germeni de grâu. Aplicați pe ridurile de expresie ușor, cu vârful degetelor. Lasați să se usuce apoi clătiți cu apă.
  • aplicați ulei de ricin, foarte ușor, pe conturul ochilor, pe ridurile numite și “laba gâștii”.
  • zilnic, masați ușor ridurile cu ulei de avocado sau unt de cacao.
  • tăiați câteva boabe de strugure în jumătate și îndepărtați sâmburii. Aplicați-i în jurul gurii și al ochilor. Lăsați zeama să se usuce înainte de aplicarea machiajului. Tot din struguri, mai puteți face un smoothie pe care să-l aplicați pe față. Îndepărtați-l după 20 de minute.
  • amestecați două linguri cu oțet de mere, trei linguri cu miere și o jumătate de linguriță cu polen. Umeziți-vă fața cu apă caldă (și gâtul) și aplicați amestecul. Lăsați cinci minute și clătiți.
  • faceți o cremă antirid din trei linguri cu ulei de măsline, o jumătate de linguriță cu unt de cacao, o lingură cu ceară de albine și două linguri cu apă de trandafiri. Încălziți ceara, untul și uleiul la bain-marie. După ce s-au topit, lăsați-le să se răcească puțin. Apoi adăugați apa de trandafiri și amestecați până obțineți o pastă omogenă. Aplicați seara pe zonele unde au apărut riduri premature.

Sursa fotografiilor: Mahmoud99725, MonkeyMyshkin, Lindsey Turner, Amanda, Wouter Verhelst și Heather.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.



Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.