Deodorante făcute acasă

Deodorante făcute acasă

Mirosul neplăcut din zona subrațului este o problemă cu care ne confruntăm cu toții din când în când. Transpirația este un proces natural prin care organismul elimină toxinele și reglează temperatura corpului. Totuși, poate cauza un miros urât și jenant, întrucât este supărător atât pentru noi, cât și pentru cei din jur.

Există multe produse pe piață care neutralizează mirosurile de pe corp și reduc transpirația. Însă multe persoane au pielea sensibilă și nu tolerează substanțele chimice și alcoolul prezent în compoziția acestor deodorante, fapt care produce disconfort și provoacă iritații.

Din fericire pentru cei care preferă alternativele naturale, există diverse deodorante făcute acasă care mențin pielea curată, combat mirosurile neplăcute, controlează transpirația și îngrijesc pielea. Vrei să afli cum poți să îți prepari singur aceste deodorante făcute acasă? Atunci citește mai departe!

Deodorante naturale cu citrice

Portocale, ingredient pentru deodorante

Citricele ajută la curățarea pielii și împiedică apariția petelor negre la subraț. Datorită aromei foarte puternice, ajută la neutralizarea mirosurilor neplăcute. 

Ai nevoie de:

  • Coaja de la trei portocale
  • Coaja de la trei lămâi
  • 1 cană de sare de mare
  • 3 linguri de bicarbonat de sodiu
  • 1 litru de apă

Cum să procedezi:

  • Rade coaja de la ambele citrice și fierbe-o într-un litru de apă.
  • După ce preparatul a dat în fiert, strecoară-l bine și păstrează-l pentru când faci duș.
  • Toarnă amestecul în apa de baie, iar apoi adaugă sarea de mare și cele trei linguri de bicarbonat de sodiu.
  • Fă-ți baie și bucură-te de beneficiile oferite de acest preparat ca deodorant, dar și de proprietățile sale relaxante.

Deodorant natural de lavandă

Deodorante cu lavandă

Lavanda are o aromă plăcută și delicată care neutralizează mirosurile puternice și neplăcute. Cei interesați de folosirea unor deodorante naturale, pot apela cu încredere la acest ingredient. Folosește apă de lavandă sau o infuzie din această plantă și vei observa că poți să previi apariția mirosurilor supărătoare și a petelor de pe haine.

Ai nevoie de:

  • 1 cană de apă sau infuzie de lavandă
  • 1/2 cană de oțet de mere

Cum să procedezi:

  • Amestecă apa de lavandă cu oțetul într-un borcan de sticlă.
  • Acoperă borcanul cu un capac și lasă amestecul la concentrat pentru 10 zile, la temperatura camerei.
  • După 10 zile, strecoară preparatul și utilizează-l zilnic, diluând o parte de deodorant cu două părți de apă.
  • Înainte de aplicare, spală și usucă bine zona axilelor.

Deodorant natural pudră

Bicarbonat de sodiu pentru deodorante naturale

Acesta este un deodorant natural perfect pentru cei cărora nu le plac deodorantele cremă. Ingredientele sale ajută la neutralizarea mirosurilor neplăcute, la prevenirea transpirației excesive și a iritațiilor de la subraț.

Ai nevoie de:

  • 2 linguri de bicarbonat de sodiu
  • 1 lingură de mălai
  • 10 picături de ulei esențial de levănțică, mentă, lămâie sau salvie.

Cum să procedezi:

Amestecă bine ingredientele și aplică zilnic deodorantul la subraț, în cantități mici.

Deodorant natural cu semințe de in

Semințe de in măcinateAcest produs natural este o opțiune excelentă pentru cei care vor să renunțe la acele deodorante din comerț care conțin substanțe chimice ce irită pielea și lasă urme în zona axilelor.

Ai nevoie de:

  • 100 ml de apă distilată
  • 1 lingură de semințe de in
  • 1 lingură de bicarbonat de sodiu
  • 10 picături de ulei esențial după preferință

Cum să procedezi:

  • Toarnă semințele de in în vasul cu apă distilată și pune-le  la fiert.
  • După ce a dat în clocot, ia amestecul de pe foc și strecoară semințele.
  • Adaugă în apă 1 lingură de bicarbonat de sodiu și 10 picături din uleiul esențial pe care îl preferi.
  • Aplică deodorantul la subraț, iar restul păstrează-l într-un borcan.

Deodorant natural cu lămâie și rozmarin

Rozmarin în rețete pentru deodorante

Rozmarinul are proprietăți astringente și dezinfectante care curăță în profunzime pielea de la subraț. Lămâia este un „detergent” natural cu un miros foarte concentrat. Îngrijește în profunzime pielea din zona axilelor fără a mai fi necesară folosirea produselor chimice.

Ai nevoie de:

  • 100 ml de apă
  • 4 linguri de frunze uscate de rozmarin
  • 20 ml de alcool cu o concentrație de 90%
  • 10 picături de ulei esențial de hamamelis
  • 5 picături de zeamă de lămâie

Cum să procedezi:

  • Pune apa la fiert și atunci când dă în clocot adaugă cele patru linguri de frunze de rozmarin. Acoperă amestecul și lasă-l la infuzat timp de 10 minute.
  • După ce s-a răcit, adaugă alcoolul, cele 10 picături de ulei esențial și picăturile de zeamă de lămâie.
  • Amestecă bine ingredientele și aplică deodorantul la subraț pentru a hidrata pielea și a o proteja de mirosurile neplăcute.
  • Poți să păstrezi restul preparatului într-un borcan timp de o lună.

Sperăm că ți-a plăcut acest articol despre rețete de deodorante naturale făcute acasă!