5 informații despre durerile cervicale - Doza de Sănătate
 

5 informații despre durerile cervicale

Durerea cervicală poate fi provocată de o postură inadecvată a corpului sau de un nivel ridicat de stres. Prin urmare, este necesar să ne corectăm postura corpului și să evităm stresul pentru a preveni acest disconfort. 
5 informații despre durerile cervicale

Ultima actualizare: 02 ianuarie, 2019

Durerile cervicale sunt foarte comune. Nu trebuie decât să stai într-o poziție proastă, să cari greutăți sau chiar să te miști într-un mod ciudat pentru ca acestea să apară. Astăzi îți prezentăm 5 informații utile despre durerile cervicale și cum pot fi acestea evitate.

Totuși, în anumite cazuri, acest disconfort minor poate deveni cronic. Osteoartrita sau boala degenerativă a discului intervertebral poate amplifica durerea, aceasta devenind debilitantă.

Îți recomandăm să nu eziți să te lași pe mâinile specialiștilor și să ții cont de aceste informații despre durerile cervicale, care le găsești în textul de mai jos.

Totuși, în aproape 90% din cazuri, durerile cervicale dispar de la sine. De multe ori, un somn liniștit sau o perioadă de odihnă sunt mai eficiente decât analgezicele.

1. Informații despre durerile cervicale și amețeala

Senzația de amețeală poate avea diverse cauze. Însă slăbiciunea, pierderea echilibrului și dezorientarea la pacienții cu vârste între 60 și 70 de ani apar aproape întotdeauna din cauza unui singur factor: durerea cervicală.

Informații despre durerile cervicale și legătura cu amețeala

Amețeala este provocată adesea de tulburări neurologice asociate cu afecțiuni cervicale, care apar odată cu înaintarea în vârstă. Vorbim despre așa numitul vertij cervicogenic.

Multe persoane asociază acest tip de amețeală cu slăbiciunea, oboseala sau suprasolicitarea. Adevărata cauză este o problemă a coloanei vertebrale. De exemplu, dacă te întorci brusc sau faci o mișcare inadecvată, te poți confrunta cu simptome precum amețeală sau leșin. În plus, pot apărea manifestări precum tulburări de vedere, greață și vomă.

Deși nu sunt asociate unei probleme grave de sănătate, toate simptomele enumerate mai sus provoacă disconfort și neliniște. Prin urmare, este indicat să mergi la medic pentru a preveni complicațiile. 

2. Informații despre durerile cervicale: apariția spasmelor musculare și a stresului

Probabil că de multe ori, la sfârșitul unei zile încărcate, ai avut dureri de cap și gâtul înțepenit . Acestea sunt simptomele clasice ale unui spasm muscular apărut ca urmare a unei combinații fatale: stres și postură inadecvată a corpului.

  • Această problemă durează între două zile și o săptămână, cel mult. În toată această perioadă, aproape că nu mai suntem buni de nimic.
  • Un alt lucru important de reținut este faptul că stresul provoacă dureri cervicale. Această stare apăsătoare înțepenește mușchii gâtului, diminuează flexibilitatea și încordează nervii din această zonă a corpului, răspândindu-se până în regiunea capului.

În plus, dacă stăm într-o poziție proastă ore în șir, problema se amplifică. 

3. Informații despre durerile cervicale și apariția spondilozei (artrita gâtului)

Artrita gâtului este mai puțin comună în rândul tinerilor, însă afectează aproape 90% dintre persoanele cu vârste peste 65 de ani.

  • Spondiloza cervicală este o boală degenerativă foarte răspândită. Articulațiile din zona gâtului se uzează, drept pentru care apar simptome precum rigiditate, amețeală și dureri cervicale.
  • În plus, această problemă este însoțită de furnicături și slăbiciune la nivelul unui braț sau al unei mâini.
  • Singura veste bună este faptul că această boală incurabilă progresează foarte lent. În plus, există tratamente care îți îmbunătățesc calitatea vieții.
Informații despre durerile cervicale și spondiloza

4. Hernia de disc: o afecțiune invalidantă și dureroasă

Chiar dacă hernia de disc cervicală este mai puțin frecventă decât cea lombară, ambele afecțiuni pot provoca la fel de multe probleme.

  • Când suferi de hernie de disc, coloana vertebrală își pierde flexibilitatea și elasticitatea. În plus, ligamentele din jurul discurilor devin fragile și se rup, fapt care provoacă dureri cervicale, dureri de spate și dificultăți de mobilitate.
  • Pe lângă durere și rigiditate la nivelul gâtului, te poți confrunta cu o pierdere a sensibilității la extremitățile superioare și cu o senzație de amețeală.
  • Specialiștii susțin că tratamentele cele mai eficiente pentru hernia de disc sunt medicamentele corespunzătoare, odihna și reabilitarea. Totuși, în cazurile mai severe, singura soluție este intervenția chirurgicală.

5. Somnul odihnitor previne durerile cervicale

Un somn adânc și odihnitor de 8-10 ore ameliorează spasmele musculare asociate stresului. În plus, nu uita că insomnia cronică mărește riscul de afecțiuni musculo-scheletice. 

Ia toate măsurile necesare pentru a te bucura de un somn bun, precum folosirea unor perne potrivite și a unei saltele ferme care se pliază pe corp.

Informații despre durerile cervicale și un somn odihnitor

Dacă ai dureri cervicale, este important să dormi într-o poziție confortabilă. Iată câteva sugestii utile:

  • Nu dormi pe burtă.
  • Nu folosi o pernă care îți ține gâtul răsucit.
  • Specialiștii susțin că este bine să înfășori un prosop și să-l pui chiar sub umeri. A doua zi când te trezești, vei observa că te simți mult mai bine.

În concluzie, deși durerile cervicale sunt foarte răspândite, ele pot fi tratate. Niște măsuri simple, precum corectarea posturii corpului, crearea condițiilor optime pentru un somn odihnitor și respectarea recomandărilor specialiștilor ne pot ajuta să ne îmbunătățim calitatea vieții.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Wrisley, D. M., Sparto, P. J., Whitney, S. L., & Furman, J. M. (2000). Cervicogenic Dizziness: A Review of Diagnosis and Treatment. Journal of Orthopaedic & Sports Physical Therapy30(12), 755–766. https://doi.org/10.2519/jospt.2000.30.12.755
  • Blanpied, P. R., Gross, A. R., Elliott, J. M., Devaney, L. L., Clewley, D., Walton, D. M., … Robertson, E. K. (2017). Neck Pain: Revision 2017. Journal of Orthopaedic & Sports Physical Therapy47(7), A1–A83. https://doi.org/10.2519/jospt.2017.0302
  • Hoy, D. G., Protani, M., De, R., & Buchbinder, R. (2010). The epidemiology of neck pain. Best Practice and Research: Clinical Rheumatology. Bailliere Tindall Ltd. https://doi.org/10.1016/j.berh.2011.01.019
  • Kim, S. H., Lee, D. H., Yoon, K. B., An, J. R., & Yoon, D. M. (2015). Factors Associated with Increased Risk for Clinical Insomnia in Patients with Chronic Neck Pain. Pain Physician18(6), 593–598. https://doi.org/10.1097/MD.0000000000004698

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.