Elimină mucegaiul din mașina de spălat în mod natural - Doza de Sănătate
 

Elimină mucegaiul din mașina de spălat în mod natural

Pentru a elimina mucegaiul din mașina de spălat rufe, aplică următoarea soluție naturistă o dată la două săptămâni și usucă bine banda de cauciuc.
Elimină mucegaiul din mașina de spălat în mod natural

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Te întrebi adesea cum să elimini mucegaiul din mașina de spălat? Mașina de spălat rufe este un dispozitiv indispensabil în orice locuință modernă.

Factori precum o slujbă solicitantă, responsabilitățile casnice și familia concurează simultan pentru timpul nostru. Printre altele, mașina de spălat ne ajută să economisim timp.

Deoarece le utilizăm atât de frecvent, timpul poate face ravagii printre componentele interne ale mașinilor de spălat. De pildă, benzile de cauciuc ale acestora pot fi acoperite de mucegai.

Ce este mucegaiul?

Mucegaiul din mașina de spălat ce pătează hainele

 

Mucegaiul este un tip de ciupercă ce poate fi găsită în medii întunecate și umede. Există mai multe tipuri de mucegai, majoritatea dintre acestea fiind imposibil de observat cu ochiul liber.

Deși iubește mediile umede, mucegaiul poate supraviețui în ariditate extremă, fără însă a se putea înmulți. Unul dintre spațiile în care mucegaiul se poate dezvolta este reprezentat de mașina de spălat. Din fericire, rufele pe care le spălăm în acest dispozitiv electrocasnic nu vor fi afectate.

Însă, dacă lăsăm rufele într-o mașină de spălat în care s-a dezvoltat mucegai, există un risc mare ca și acestea să fie invadate de ciupercă. Hainele afectate de mucegai miros urât și purtarea lor poate cauza infecții.

De ce apare mucegaiul din mașina de spălat?

În alte articole am vorbit despre mucegai în detaliu și am prezentat diverse metode de a-l îndepărta. Această ciupercă se dezvoltă în mașina de spălat din cauza apei și detergenților.

Combinate cu umiditatea obișnuită care există în interiorul mașinilor de spălat, apa și detergenții creează un mediu propice proliferării mucegaiului. Este foarte ușor să recunoști mucegaiul din mașina de spălat. De obicei, se prezintă sub forma unei pelicule verzi și groase.

Produse pentru îndepărtarea mucegaiului din comerț sau alternative bio?

Pentru a ne curăța locuința, achiziționăm o gamă variată de produse din comerț. Acestea conțin chimicale agresive și sunt foarte scumpe.

Mai mult, produsele de curățare din comerț ne pot afecta sănătatea în mai multe moduri. Pe lângă faptul că erodează componentele interne ale mașinilor de spălat, chimicalele din componența acestora pot cauza diverse boli.

Prețurile produselor din comerț ne golesc foarte repede portofelul. Cu toții știm că nu este bine să fii avar, dar avem la dispoziție alternative mai ieftine pentru a elimina mucegaiul, care sunt prietenoase cu mediul înconjurător.

Un remediu naturist pentru a elimina mucegaiul din mașina de spălat

Dacă vrei să elimini mucegaiul din mașina de spălat, nu trece cu vederea peste numeroasele alternative naturiste pe care le ai la dispoziție. Acestea sunt mai bune decât produsele din comerț din toate punctele de vedere. De obicei sunt mult mai ieftine, mai eficiente și nu îți prejudiciază sănătatea.

Pentru a-ți curăța mașina de spălat atât în exterior, cât și în interior și a elimina mucegaiul dezvoltat pe aceasta, nu ezita să încerci următorul produs 100% natural:

Ingrediente

  • ¼ cană de zeamă de lămâie
  • 2,8 l de apă
  • 1 cană de apă oxigenată
  • O sticlă cu pulverizator

Mod de preparare și utilizare

Program ce elimină mucegaiul din mașina de spălat

 

  • Amestecă toate ingredientele într-o găleată și toarnă soluția rezultată într-o sticlă cu pulverizator.
  • Agită bine (asigură-te mai întâi că ai înșurubat capacul).
  • Pune-ți mănuși și o mască pentru a evita inhalarea sporilor de mucegai și a mirosului neplăcut.
  • Pulverizează remediul pe toate suprafețele acoperite cu mucegai, chiar dacă este vorba doar despre o pată mică.
  • Lasă remediul să acționeze câteva minute, apoi șterge cu o cârpă umedă.
  • Toarnă o parte din soluție în compartimentul pentru detergent al mașinii de spălat. Pornește un ciclu de spălare cu apă caldă pentru a curăța dispozitivul în profunzime.

Cum poți preveni apariția mucegaiului din mașina de spălat?

Cum cureti mucegaiul din mașina de spălat

 

Poate nu ai mai încercat niciodată să cureți interiorul mașinii tale de spălat pentru a îndepărta mucegaiul. Cel mai bine este să iei măsuri pentru a preveni apariția problemei, astfel încât să eviți mirosurile neplăcute și infecțiile. Iată câteva sfaturi utile pentru a împiedica mucegaiul să se dezvolte:

  • Lasă capacul mașinii de spălat deschis după spălare.
  • Scoate rufele ude din dispozitiv pentru a preveni acumularea umezelii.
  • Usucă bine banda de cauciuc.
  • Aplică soluția naturală prezentată în acest articol o dată la fiecare două săptămâni.

Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Melikyan, A. V., & Stewart, P. H. (1997). U.S. Patent No. 5,602,090. Washington, DC: U.S. Patent and Trademark Office.

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.