Ficatul gras: ce este și cum se tratează - Doza de Sănătate
 

Ficatul gras: ce este și cum se tratează

Când ficatul gras este cauzat de consumul excesiv de alcool, boala va dispărea de la sine în șase săptămâni, dacă încetezi să mai bei. Însă, dacă vei continua să bei alcool, această afecțiune se poate transforma în ciroză.
Ficatul gras: ce este și cum se tratează

Ultima actualizare: 07 ianuarie, 2019

Ficatul gras este o boală care afectează numeroși adulți (în jur de 25% din populația globului) și care constă în acumularea de grăsime în celulele hepatice.

Dacă nu știi la ce ne referim, citește acest articol în care îți explicăm ce este „ficatul gras” și cum se poate trata.

Ficatul gras: mai multe informații

Ficatul gras sau steatoza hepatică este o problemă asociată cu obezitatea, hipertensiunea, colesterolul mărit și diabetul. Aproape 80% dintre pacienții care suferă de aceste boli au și ficatul gras.

Steatoza hepatică poate fi cauzată și de consumul excesiv de alcool.

Ficatul gras poate fi diagnosticat prin următoarele tehnici:

Ultrasonografie

Determină gradul de severitate a bolii și cantitatea de grăsime din ficat.

Biopsie hepatică

Această metodă oferă un diagnostic precis și este folosită în cazul persoanelor predispuse unui risc mai mare de a suferi de boli hepatice.

Analize de laborator

Pacienții care au ficatul gras prezintă valori de 2-3 ori mai mari decât cele normale. Nivelurile de glucoză, colesterol și trigliceride sunt foarte ridicate.

Două tipuri de ficat gras

Există două tipuri de steatoză hepatică:

Steatoză hepatică alcoolică

Ficatul nu este capabil să descompună grăsimile, iar acestea încep să se acumuleze.

Vestea bună este că, dacă individul afectat renunță la consumul de alcool, în 6 săptămâni boala se va ameliora considerabil sau va dispărea complet. Dacă însă va continua să bea alcool sau chiar va mări consumul, boala se va agrava și va duce la ciroză.

Steatoză hepatică non-alcoolică

Așa cum am menționat mai sus, cauzele sunt: diabetul de tip 2, colesterolul mărit, administrarea anumitor medicamente sau dietele care vizează pierderea rapidă în greutate.

Te-ar putea interesa și:

Ficat gras: cauze și simptome

Ce semne ne avertizează că avem ficatul gras?

În multe cazuri, pacienții nu niciun simptom. Cu toate acestea, există anumite indicii care te avertizează de prezența acestei boli:

  • Dacă ești o femeie de vârstă mijlocie și ești supraponderală.
  • Dacă ai diabet sau un nivel al colesterolului mărit.
  • Dacă există în istoricul medical al familiei cazuri de boli hepatice.
  • Dacă ai obiceiuri alimentare nesănătoase.
  • Dacă suferi de oboseală cronică sau resimți un disconfort în zona superioară a abdomenului.
  • Dacă, în ciuda schimbărilor alimentare, nu reușești să reduci nivelul de trigliceride.

Cum pot preveni ficatul gras?

Recomandările de mai jos te ajută să previi steatoza hepatică sau să îi reduci simptomele:

  • Redu consumul de zahăr și făină rafinate, grăsimi animale și alcool.
  • Mănâncă mai multe fructe, legume și fructe uscate.
  • Adopta dieta mediteraneană, cea mai sănătoasă dietă.
  • Implică-te în activități fizice de cel puțin 2-3 ori pe săptămână.
  • Nu lua medicamente antiinflamatoare, analgezice, estrogen sau antifungice.
  • Pierde treptat în greutate.
  • Mărește aportul de antioxidanți.
  • Vaccinează-te împotriva hepatitei A și B.
Ficatul gras și cauze ale acestuia

Rețete naturale pentru a combate ficatul gras

Pe lângă recomandările anterioare, poți apela cu încredere la următoarele remedii naturale pentru a trata steatoza hepatică:

Armurariu

Această plantă are numeroase proprietăți care, potrivit studiilor recente, reduc grăsimea de la nivelul ficatului. În plus, aceasta îmbunătățește funcțiile hepatice, stimulează regenerarea ficatului și ajută la descompunerea grăsimilor acumulate.

Poți să folosești un supliment de armurariu (se găsește în magazinele naturiste) sau să bei ceai.

Ingrediente

  • 1 mână de frunze și flori de armurariu
  • 1 cană de apă

Instrucțiuni

Fierbe apa împreună cu planta timp de 5 minute. Ia vasul de pe foc și și lasă-l încă 5 minute la răcit. Strecoară și bea.

Poți să îndulcești ceaiul cu puțină miere de albine dacă ți se pare că are un gust prea amar sau neplăcut.

Ghimbir

Ghimbir pentru ficatul gras

Datorită conținutului de antioxidanți și a abilității sale de a reduce nivelul de trigliceride, ghimbirul este un remediu excelent pentru ficatul gras.

Cumpără din piață rădăcină de ghimbir și păstreaz-o în frigider, împăturită în hârtie. Poți să adaugi puțin ghimbir ras în salate, supe sau prăjituri, de exemplu. Însă poți să prepari și ceai.

Ingrediente

  • 1 linguriță de ghimbir ras
  • 1 cană de apă fierbinte
  • 1 pliculeț de ceai

Instrucțiuni

Folosește pliculețul pentru a prepara un ceai obișnuit, apoi adaugă și ghimbirul ras. Strecoară-l și bea-l cald.

Grepfrut

Acest fruct este un alt remediu minunat pentru ficatul gras și pentru prevenirea diabetului.

Unul dintre cei mai importanți compuși care se găsesc în grepfrut este naringenina, aceasta fiind capabilă să activeze compușii responsabili de oxidarea acizilor grași.

În plus, grepfrutul reduce grăsimea corporală și tratează sindromul metabolic (doi factori asociați cu steatoza hepatică). 

Mănâncă un grepfrut în fiecare dimineață pe stomacul gol.

Anghinare

Nu ezita să adaugi această legumă în dieta săptămânală pentru a îmbunătăți sănătatea ficatului. Este săracă în calorii, diuretică și reglează glicemia și nivelul de colesterol.

Poți să consumi anghinare (de preferat în stare crudă) în sosuri, dressinguri, salate sau supe.

Păpădie

Păpădie pentru ficatul gras

Această plantă se găsește pe toate drumurile și are numeroase proprietăți medicinale. Este unul dintre cei mai puternici detoxifianți naturali, curăță ficatul și îmbunătățește sănătatea hepatică.

Păpădia poate fi găsită și ca supliment în magazinele naturiste.

Dacă ai ocazia să plantezi păpădie, chiar și într-un ghiveci, nu ezita. Folosește-o pentru a prepara un ceai medicinal. 

Ingrediente

  • 1 mână de frunze și flori de păpădie
  • 1 cană de apă

Instrucțiuni

Fierbe apa împreună cu păpădia timp de 10 minute. Lasă ceaiul să se răcească pentru 5 minute. Strecoară-l, îndulcește-l și bea-l. Poți să bei până la trei căni de ceai de păpădie pe zi. 


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Fatty liver disease (nonalcoholic steatohepatitis). (2014).  transplant.surgery.ucsf.edu/conditions–procedures/fatty-liver-disease-(nonalcoholic-steatohepatitis).aspx
  • Kampschulte M, et al. (2014). Western diet in ApoE-LDLR double-deficient mouse model of atherosclerosis leads to hepatic steatosis, fibrosis, and tumorigenesis. DOI:
    10.1038/labinvest.2014.112
  • Liver disorders. (n.d.).  marchofdimes.org/complications/liver-disorders.aspx
  • Rabinowich L, et al. (2015). Drug induced steatohepatitis: An uncommon culprit of a common disease. hindawi.com/journals/bmri/2015/168905/
  • Tolman KG, et al. (2007). Treatment of non-alcoholic fatty liver disease. ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2387293/
  • When the liver gets fatty. (2011). health.harvard.edu/diseases-and-conditions/when-the-liver-gets-fatty
  • Zhang QQ, et al. (2015). Nonalcoholic fatty liver disease: Dyslipidemia, risk for cardiovascular complications, and treatment strategy. DOI:  10.14218/JCTH.2014.00037

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.