Frica și constrângerile sunt nocive în educația copiilor

Dacă vrei să ai copii fericiți și cumpătați, trebuie să-i înveți să fie respectuoși fără a apela la constrângeri. Micuții trebuie să respecte regulile pe care le impui deoarece știu că așa este bine să se comporte, nu pentru că le este frică de tine.
Educația copiilor trebuie să susține încrederea în sine a micuților

Contrar preconcepțiilor, severitatea în educația copiilor nu dă mereu randament. Dacă învățăm copiii să fie ascultători prin intermediul țipetelor și al regulilor rigide, micuții vor trăi cu frică și vor fi măcinați de nesiguranță.

Este interesant faptul că în cultura noastră copiii ascultători și docili sunt un ideal pentru majoritatea familiilor. Însă ceea ce mulți părinți nu realizează este că deseori acești copii docili sunt nefericiți și au o stimă de sine scăzută.

De fapt, acești copii sunt înconjurați de atât de multe ziduri încât percep viața ca pe o cușcă. Mai mult, micuții docili sunt incapabili să ia decizii deoarece așteaptă mereu ca altcineva să le spune ce pot și ce nu pot să facă. Unui copil cu adevărat fericit nu îi este frică să exploreze, să se joace, să râdă și să comunice.

Frica și constrângerile previn buna dezvoltare a copiilor și le zdruncină micuților stima de sine. Din acest motiv, atunci când stabilim strategii pentru educația copiilor noștri, trebuie să ne concentrăm asupra dezvoltării integrității acestora.

Acest tip de educație le permite copiilor să-și respecte semenii, să fie fericiți și să poată oferi fericire altora. În articolul de azi te invităm să reflectezi puțin asupra acestui subiect.

Frica și constrângerile în educația copiilor

Fiecare dintre noi vrea să aibă copii ascultători, care vor să ne facă pe plac și să se ridice la nivelul standardelor pe care le-am impus. Deși nu este un lucru rău să avem asemenea așteptări, trebuie totuși să luăm în considerare și alte aspecte importante.

Citește și: Părinții hiperprotectori cresc copii nefericiți

Respectarea regulilor trebuie asociată cu înțelegerea acestora.

  • Un copil trebuie să înțeleagă regulile care îi sunt impuse și care este rațiunea din spatele lor.
  • „O ascult pe mama pentru că știu că vrea să-mi fie bine. Îmi strâng jucăriile în fiecare noapte pentru că trebuie să mențin camera ordonată. Tac atunci când altcineva vorbește din respect și pentru a-l putea asculta”.

Frica de pedeapsă nu ar trebui să fie motivul pentru care micuții respectă regulile impuse de noi. Psihologia behavioristă nu funcționează întotdeauna atunci când vine vorba de educația copiilor.

Dacă copilul tău se obișnuiește să primească țipete și reproșuri de fiecare dată când greșește sau se comportă necorespunzător, acesta va începe să simtă frică față de tine—poate chiar și mânie!

Rigiditatea excesivă este nocivă în educația copiilor

Educația copiilor bazată pe frică și constrângeri provoacă nefericire

Copilăria timpurie este perioada în care micuțul are vârsta cuprinsă între o lună și șapte ani. Tot ceea ce se întâmplă în această perioadă are un impact major asupra dezvoltării copilului.

Te sfătuim să citești și: Importanța de a crește copii politicoși

Fiecare părinte vrea să fie ascultat atunci când își roagă copilul să facă ceva.

  • În acest mod, copilul este integrat în dinamica familială și este protejat.

Însă copiii vor adesea să treacă peste anumite granițe pentru a vedea de ce sunt capabili.

  • Dacă de fiecare dată când micuțul depășește limitele pe care le-ai impus îl pedepsești, țipi la el sau îi faci reproșuri, acesta poate reacționa în două moduri.
  • Copilul fie va simți mânie și va încerca să te provoace mai des, fie se va închide în sine.
  • Un copil nu ar trebui să-și petreacă primii ani din viață trăind în frică.
  • Frica erodează stima de sine a micuților și provoacă stres inutil, afectând dezvoltarea armonioasă a creierului acestora.
  • Educația copiilor axată pe pedepse produce micuți care se concentreze numai asupra recunoașterii celorlalți. Dacă adopți acest stil de educație, copilul tău va deveni o persoană indecisă, lipsită de încredere în sine.

Orice persoană care privește lumea cu frică din cauza modului în care a fost crescută va fi nefericită. „Dacă cei care mă iubesc cel mai mult vor să trăiesc în frică, înseamnă că lumea este periculoasă și că trebuie să fiu mereu pregătit să mă apăr”.

Educația copiilor prea ridigă provoacă distrugerea stimei de sine a micuților

Dragostea și respectul sunt esențiale în educația copiilor

  • Educația bazată pe respect înseamnă să-i explici copilului care sunt așteptările tale față de el în fiecare moment. În plus, trebuie să încurajezi copilul să fie autentic și să exploreze lumea. Nu trebuie să-i fie frică, pentru că te are pe tine mereu alături.
  • Educația pe bază de iubire însemnă că nu trebuie să țipi niciodată. Orice conflict trebuie soluționat într-un mod calm.
  • Dacă vrei să ai copii ascultători, trebuie la rândul tău să înveți să îi asculți și tu pe ei. Roagă-i să-și împărtășească gândurile cu tine și oferă-le sugestii, clarificări și îndrumare.
  • Nu face un obiectiv din a avea copii perfecți. Trebuie să cauți să crești copii fericiți, care să cunoască regulile pe care trebuie să le respecte atât în familie, cât și în societate.
  • Pentru a-ți putea educa copilul, trebuie să îi permiți acestuia să aibă o voce proprie. Dacă te axezi prea mult pe pedepse și reproșuri și permanent îl cerți pentru greșelile pe care le comite, vei crește un copil incapabil de a fi asertiv.
  • Dacă micuțul greșește, nu fii exagerat de sever. Explică-i de ce a greșit și ce poate să facă pentru a se descurca mai bine în viitor.
  • Nu uita, educația benefică a copiilor înseamnă să nu ai prea multe așteptări. Un copil supus și tăcut nu este un copil fericit.

Axează-te asupra talentelor inerente ale copilului tău. Ajută-l pe micuț să aibă încredere în sine, astfel încât să știe cum să lupte pentru fi fericit.

Pedepsele excesive nu au ce căuta în educația copiilor

În loc să-l pedepsești, învață să comunici și să stabilești o conexiune cu fiul sau fiica ta. Dacă îi vei înțelege nevoile, îți vei putea ajuta micuțul să devină o persoană mai bună în fiecare zi. Educația copiilor trebuie să suțină fericirea acestora!