Învață să te iubești pe tine însuți

Pentru a câștiga respectul altor persoane, este esențial să înveți să te respecți și să te iubești pe tine însuți. Dacă te iubești cu adevărat pe tine însuți, ceilalți oameni nu te vor mai putea răni.
Este important să te iubești pe tine însuți

Nimeni nu merită mai mult sprijin, afecțiune și apreciere din partea ta decât tu însuți. 

Multe persoane devin prizoniere în lumea oamenilor din jurul lor, care le iubesc și le fac să se simtă că au un loc al lor, oferindu-le un sentiment de siguranță.

Da, fiecare persoană merită să fie iubită, respectată și prețuită, dar este important să înveți să direcționezi aceste emoții și către tine însuți. Nimeni nu merită dragostea ta mai mult decât tine – cu acest gând îți întărești stima de sine, puterea interioară și determinarea.

Pentru a găsi fericirea, trebuie să potrivești mai multe „piese”, însă cea mai importantă este conștientizarea a ceea ce meriți. Este esențial să înțelegi că dacă nu te iubești tu pe tine însuți, nimeni altcineva nu o va face.

Nimeni nu merită mai mult respectul tău decât tine

Dacă te iubești pe tine însuți, învingi orice obstacol

Dacă nu te respecți pe tine însuți, le oferi celor din jur permisiunea de a te manipula, de a te transforma într-un pasager în propria lor călătorie și într-un personaj secundar în propria ta viață.

În momentul în care conștientizezi că ai nevoie de mai mult decât aprecierea altor persoane, vei înțelege importanța cultivării valorilor intrinsece, cum ar fi stima de sine, forța interioară și conștiința de sine.

  • De multe ori, în timpul copilăriei și al adolescenței, cauți protecție din exterior, pentru a te simți în siguranță: tânjești după dragostea părinților, după aprecierea prietenilor și a colegilor de clasă…
  • În acest fel, ajungi să te simți o persoană importantă.
  • Dar, pe măsura trecerii timpului, observi că uneori oamenii te dezamăgesc. Membrii familiei fac anumite greșeli, prietenii te trădează, iar partenerul tău nu îți poate oferi ceea ce ai nevoie.
  • Abia atunci înțelegi importanța „dragostei de sine”. Este o forță interioară care îți îngăduie să te iubești pe tine însuți, făcându-te mai puțin vulnerabil la toate loviturile vieții.

Dacă familia ta te dezamăgește, poți merge mai departe. Dacă prietenii tăi se dovedesc altfel decât credeai, poți să-ți faci alții. Nu te simți niciodată singur și neajutorat, pentru că știi ce meriți. 

Pași de urmat pentru a ajunge să te iubești pe tine însuți

Este bine să înveți să te iubești pe tine însuți

Tu ești dragostea vieții tale

De-a lungul vieții, vei iubi multe persoane: familie, prieteni, parteneri de viață, copii… Este un lucru important, dar trebuie să înțelegi că dacă nu te iubești pe tine mai întâi, ceilalți nu vor vedea în sufletul tău decât nesiguranță, îndoială și neliniște.

  • Persoanele care nu se prețuiesc pe ele însele nu se așteaptă nici ca ceilalți să o facă. Astfel, se creează anumite carențe emoționale care pot cauza crize existențiale grave.
  • Începi să trăiești cu adevărat atunci când te pui pe tine însuți pe tronul vieții tale. Atunci când îți spui: „Sunt un om important, merit să fiu fericit, merit să fiu respectat și mă iubesc pe mine însumi.”
  • Această declarație nu este o dovadă de egoism. De fapt, este o afirmare a libertății personale. În momentul în care începi să crezi că meriți totul de la viață, vei descoperi că te descurci foarte bine de unul singur și, mai mult decât atât… că ești capabil să îi iubești și pe ceilalți.

Meriți să fii fericit

Toți merităm să fim fericiți, dar uneori nu știm cum să ajungem acolo. Pentru a porni pe acest drum, ține cont de următoarele aspecte:

  • Încearcă să duci o viață simplă și umilă care se bazează pe un anumit echilibru în care valorile și integritatea ta sunt respectate, în care tot ce faci este meritoriu, în care oamenii din jurul tău te apreciază așa cum ești…
  • Eliberează-te de lucrurile lipsite de sens: spune „nu” suferinței fără rost, nu îți pierde timpul cu lucruri care nu merită, uită de oamenii care te-au rănit. Stabilsește-ți niște priorități (tu, familia ta) și luptă pentru ele.
  • Orice altceva este o pierdere de timp.
  • Fericirea nu trebuie să o cauți – ci să o descoperi în sufletul tău zi după zi. Tocmai de aceea trebuie să încetezi să o asociezi cu oamenii din jurul tău și să o lași să înflorească în inima ta.

Asigură-te că orice alegi să faci îți aduce fericire

Când te iubești pe tine, găsești adevărata fericire

Poate te întrebi acum: cum să procedez? Cum să îmi dau seama dacă alegerea făcută mă va face fericit? Bineînțeles, nu poți fi sigur de nimic. Viața implică asumarea unor riscuri și depășirea unor limite, fiind o adevărată aventură.

La fiecare început de drum, trebuie să te concentrezi pe un singur lucru: meriți să fii fericit; meriți să fii respectat. Atunci când aceste cerințe nu sunt îndeplinite, trebuie să iei o decizie – să te îndepărtezi de acea situație sau să-ți pui în pericol stima de sine.

De multe ori fericirea este un act de curaj. Nu-ți fie teamă să ridici vocea, să fii curajos, iar iubirea pe care ți-o porți ție însuți îți va da puterea de care ai nevoie în fiecare zi a vieții tale.