Rănile emoționale adânci sunt cele mai ascunse

Oricât te-ar durea acum, nu uita că acea rană din sufletul tău, care îți afectează întregul univers, se va vindeca într-o bună zi. 
Rănile emoționale ne afectează gândirea și comportamentul

Pe cât de adânci sunt rănile emoționale, pe atât de ascunsă este suferința pe care ele o provoacă și pe atât de acută este singurătatea pe care o resimți.

Emoțiile negative sunt dușmani cunoscuți ai minții umane, având numeroase efecte negative și împiedicându-ne să mergem mai departe.

Rănile emoționale acumulate de-a lungul timpului lasă o amprentă traumatizantă asupra minții tale. 

Trauma este o durere imensă pe care un individ nu este capabil să o asimileze și să o depășească, dăinuind într-o formă latentă în interiorul tău. Drept urmare, aceasta îți afectează comportamentul și felul în care privești lumea.

Trebuie reținut și faptul că rănile nu pot fi depășite în același fel și în copilărie și la maturitate. Copiii nu au resursele necesare pentru a asimila durerea, agresivitatea și dezamăgire.

Însă atât copii, cât și adulții au ceva în comun. Cu cât este mai adâncă rana sau trauma suferită, cu atât este mai intens sentimentul de izolare. Să vedem despre ce este vorba.

Rănile emoționale pe care le porți în suflet

Decepțiile, trădarea și suferința provocate de cei din jur îți tulbură pacea interioară și percepțiile care, până în acele momente, îți ofereau siguranță și bunăstare.

Am putea spune că rănile pe care le porți în suflet au diverse origini și reprezentări. Însă psihologii susțin că traumele au în general următoarele caracteristici:

Rănile emoționale pot avea diverse cauze

Tipuri de traume și răni emoționale

  • Sentimentul fundamental de siguranță este distrus: Acest lucru se poate întâmpla în copilărie sau la maturitate. Deodată tot ceea ce te definea, oamenii importanți pentru tine, stâlpii de care te sprijineai, te trădează. Pierzi tot ceea ce îți oferea siguranță.
  • Lipsa interacțiunii afective: De multe ori copiii nu au parte de suficient sprijin emoțional din partea părinților care să consolideze relația lor cu aceștia. Același lucru se poate întâmpla și în relațiile de cuplu, atunci când nu simți dragoste sau sprijin din partea partenerului. Este un gol în suflet care lasă o rană adâncă.
  • Faptul că ai fost victima unui atac: Atacurile de natură fizică sau cele la adresa stimei de sine, încălcarea voinței tale de om cu dreptul la opinie, valori personale și comportament propriu sunt agresiuni care lasă în urmă traume severe.

Cum ne afectează rănile traumatizante

  • Impactul atacului, lipsa sprijinului emoțional sau distrugerea sentimentului de siguranță de care avem cu toții nevoie afectează în mod direct structura chimică a creierului.
  • Traumele provoacă apariția stresului post-traumatic care ține creierul în alertă permanentă. Teama, neîncrederea și anxietatea se întrețes în acest haos neurochimic ce poate duce la instalarea depresiei.
  • Norepinefrina, epinefrina sau dopamina pot provoca insomnie și implict o senzație permanentă de oboseală, schimbări bruște de dispoziție, etc.

Deși fiecare persoană prezintă setul său unic de simptome și deși niciun caz nu este identic cu altul, la nivel cerebral, aceste modificări ale neurotransmițătorilor sunt destul de comune. 

Rănile emoționale duc la izolarea individului

Rănile emoționale și sentimentul de singurătate

Cu cât este mai adâncă rana emoțională, cu atât ea provoacă o paralizie mai mare individului afectat, ducând astfel la o stare de izolare.

  • Persoana în cauză simte că nimeni nu înțelege durerea și suferința care o macină.
  • Senzația de însingurare este cauzată de schimbările de la nivelul neurotransmițătorilor, care adâncesc percepția negativității și a izolării.
  • Disconfortul emoțional se traduce și prin disconfort fizic. Oboseala, apatia, durerile musculare și durerile de cap sunt alte simptome care provoacă o ruptură de lumea înconjurătoare.

Este bine de reținut și faptul că nu este ușor să împărtășești celorlalți rănile tale emoționale. Poți să vorbești despre cât de rău ți-a mers în ziua respectivă, despre discuția pe care ai avut-o cu partenerul… Dar a povesti unei persoane cum te-a umilit partenerul tău sau faptul că ai fost abandonat încă de mic este un lucru complex care nu poate fi verbalizat sau comunicat la fel de ușor.

Rănile emoționale pot proveni încă din copilărie

Cum să faci față chiar și celei mai intense răni emoționale

Emoțiile negative te ajută să înțelegi că există o neregulă și să te reconstruiești pe tine însuși. Nu trebuie niciodată să te „paralizeze”.

Emoțiile pozitive creează legături cu cei din jur. Asta înseamnă că:

  • Ai dreptul să te simți trist, descurajat și furios. Aceste emoții nu trebuie să fie permanente, dar te pot ajuta să înțelegi că un lucru nu merge bine și este necesar să reacționezi și să lupți.
  • Nu ești slab dacă ceri ajutor, dacă recunoști că nu ți-e bine și că ai întâmpinat niște obstacole. Așadar, nu ezita să vorbești cu o persoană care te poate asculta și înțelege cu adevărat.

Înțelege că trecutul nu poate fi schimbat. S-a întâmplat deja, rana este adâncă, iar tu nu poți să-ți revii complet până ce aceasta nu se vindecă. Însă trebuie să înțelegi și că:

  • Memoria nu îți permite să uiți, dar îți îngăduie să diminuezi durerea cu care înveți să trăiești.
  • Rănile se vindecă doar dacă le acoperi cu speranțe noi, cu proiecte noi care te ajută să te eliberezi de trecut.
  • Bazează-te pe sprijinul persoanelor care te iubesc cu adevărat. Străduiește-te să ai grijă de tine și să te iubești pe tine însuți în fiecare zi, așa cum meriți.

Ceea ce ți-a făcut cineva în trecut nu trebuie să te definească pe tine în prezent.