13 motive pentru a consuma ghimbir în fiecare zi - Doza de Sănătate
 

13 motive pentru a consuma ghimbir în fiecare zi

Rădăcina de ghimbir are numeroase întrebuințări și aduce o mulțime de beneficii sănătății.
13 motive pentru a consuma ghimbir în fiecare zi
Gilberto Adaulfo Sánchez Abreu

Verificat și aprobat de medicul Gilberto Adaulfo Sánchez Abreu.

Ultima actualizare: 22 decembrie, 2022

Există o mulțime de alimente care nu sunt recomandate pentru consum zilnic, deoarece pot supraîncărca organismul și pot duce la efecte contraproductive. Cu toate acestea, există alimente care trebuie consumate în mod regulat pentru a ne putea bucura de efectele lor benefice. Un bun exemplu pentru acest tip de alimente este ghimbirul. În cele ce urmează, îți vom prezenta 13 motive pentru a consuma ghimbir în fiecare zi.

Contraindicații ale consumului de ghimbir

Deși consumul de ghimbir are multe avantaje, trebuie să ții cont de contraindicațiile sale. De exemplu, ghimbirul nu se recomandă:

  1. Dacă te afli în al doilea sau al treilea trimestru de sarcină.
  2. Dacă suferi de hemofilie sau ai avut de curând pierderi de sânge.
  3. Dacă ai probleme cardiace sau hepatice.
  4. Dacă ai febră sau mucoasă atrofică.

Motive pentru a consuma ghimbir în fiecare zi

Motive pentru a consuma ghimbir pudră în fiecare zi
Poți utiliza ghimbirul atât ca aliment, cât și ca ingredient în produse cosmetice sau ca remediu natural. Pentru consum, poți să-l faci piure și să-l folosești ca ingredient pentru salate sau deserturi. De asemenea, îl poți utiliza în ceaiuri, în special în infuzii. În ceea ce privește utilizarea cosmetică, poți să pui ghimbir pudră în loțiunea de corp.

În cazul în care bănuiești că ești alergic la ghimbir, este recomandat să folosești o cantitate mai mică la început. Dacă îl utilizezi pe suprafața pielii, aplică-l mai întâi pe o arie restrânsă și asigură-te că nu ești alergic. Dacă rezultatul este unul favorabil, continuă folosirea.

Secretul utilizării zilnice a ghimbirului constă în prospețimea rădăcinii. Indiferent dacă îl folosești pentru prepararea unei infuzii sau în alte scopuri, este foarte important să utilizezi o rădăcină proaspătă.

În cele ce urmează, îți prezentăm 13 motive pentru a consuma ghimbir în fiecare zi.

1. Combate celulita

Vești bune! Poți folosi ghimbirul pentru combaterea celulitei. Cum faci asta? Este foarte simplu: poți să adaugi ghimbir în loțiunea ta exfoliantă. Când o vei aplica, vei observa că ghimbirul adăugat va avea un efect de încălzire a pielii. Ghimbirul reduce inflamațiile și îmbunătățește circulația.

Urmează aceste instrucțiuni pentru a prepara o cremă anticelulitică: Într-o ceașcă de sare de mare adaugă o lingură de ghimbir ras și pregătește un vas cu suc de ghimbir. Amestecă ingredientele și adaugă o cremă de corp fără parfum.

Aplică crema obținută pe zonele cu celulită și vei observa treptat o îmbunătățire a aspectului pielii. Nu uita, vei obține rezultate mai bune dacă aplici loțiunea în mod regulat.

2. Îmbunătățește digestia și ameliorează starea de greață

Femeie căreia îi este greață

Îmbunătățirea stării de sănătate a sistemului digestiv și ameliorarea stării de greață constituie alte motive pentru a consuma ghimbir zilnic. Îți recomandăm să mesteci un pic de ghimbir sau să îl consumi sub formă de infuzie. Ghimbirul reglează tranzitul intestinal și combate starea de greață și durerile de stomac.

3. Întărește unghiile și stimulează creșterea lor

O mască pentru unghii din ghimbir este perfectă pentru a le întări și pentru a le stimula creșterea. Pentru a o prepara, trebuie să amesteci două linguri de unt de karite cu două linguri de ulei de avocado, o picătură de ulei esențial de paciuli, patru picături de ulei de ghimbir și trei de ulei esențial de lămâie.

4. Întărește sistemul imunitar

Ghimbirul este un ingredient excelent pentru creșterea imunității și prevenirea bolilor datorită conținutului său bogat de acid ascorbic, zinc, calciu, vitamina A și vitamina D. Îți recomandăm să adaugi o linguriță de ghimbir ras în ceai negru sau verde.

5. Ameliorează durerile

Femeie ce are o durere de stomac

Ghimbirul este benefic și în cazul durerilor, deoarece are proprietăți antiinflamatoare și analgezice. Prin urmare, ghimbirul este ideal pentru calmarea durerilor musculare în caz de artrită sau după un efort intens.

Poți alege între prepararea infuziilor și consumul lor de-a lungul zilei și utilizarea ghimbirului pentru comprese. Atât în cazul infuziilor, cât și în cazul compreselor se vor utiliza două linguri de ghimbir pudră în fiecare zi. Pentru prepararea infuziilor, folosește părți egale de ghimbir și curcuma.

6. Stimulează creierul

Ghimbirul este bogat în antioxidanți. Includerea ghimbirului în dietă te va ajuta să îți îmbunătățești memoria și va contribui la reducerea riscului de a suferi de boala Alzheimer, Parkinson sau alte afecțiuni neurodegenerative.

7. Combate semnele îmbătrânirii

Conținutul său bogat în antioxidanți te ajută să combați semnele îmbătrânirii prin reducerea efectelor radicalilor liberi și stimularea regenerării celulare, acestea fiind motive serioase pentru a consuma ghimbir în fiecare zi.

8. Te ajută să pierzi în greutate

Motive pentru a consuma ghimbir legate de pierderea în greutate

Ghimbirul îți poate scădea pofta de mâncare și stimulează metabolismul. Îți recomandăm să consumi o cantitate mică de ghimbir proaspăt ras sau sub formă de pudră la mesele principale. De asemenea, poți să consumi un ceai de ghimbir între mese.

9. Are efecte afrodiziace

Ghimbirul este un ingredient excelent pentru aprinderea pasiunii, deoarece stimulează circulația sângelui. Aceasta va intensifica excitarea organelor genitale masculine și feminine.

10. Redă strălucirea pielii

Alte motive pentru a consuma ghimbir constă în redarea strălucirii și fermității pielii.

Ghimbirul are efect asupra semnelor îmbătrânirii și regenerează celulele. Acesta te ajută să-ți tonifici pielea și să îi redai prospețimea și strălucirea. Îți recomandăm să aplici pe ten o mască din ghimbir pudră, miere și lămâie. Lasă masca să acționeze maxim 30 de minute.

11. Elimină acneea

Motive pentru a consuma ghimbir legate de acnee

Ghimbirul contribuie la regenerarea pielii. Așadar, o mască preparată cu ghimbir și oțet de mere aplicată zilnic te va ajuta să scapi de acnee și acționează împotriva papulelor și altor leziuni ale pielii.

12. Îmbunătățește circulația sângelui

Rădăcina de ghimbir stimulează circulația sângelui. Ghimbirul redă culoarea naturală a pielii și contribuie în mod eficient la producția de celule noi.

13. Înfrumusețează părul

Pe lista de motive pentru a consuma ghimbir găsim și efectele sale benefice asupra părului. O mască pe bază de ghimbir aplicată pe scalp stimulează foliculii de păr, hrănește rădăcinile și este un hidratant natural. Pentru masca de păr ai următoarele variante, pe care le poți aplica zilnic:

  • Pentru întărirea firelor de păr: Amestecă ghimbir ras cu ulei de jojoba și aplică masca pe scalp, masând ușor. Las-o să acționeze 30 de minute și clătește.
  • Pentru stimularea creșterii părului: Masează rădăcina părului cu un amestec de ghimbir ras și 2-3 căței de usturoi. Lasă amestecul să acționeze timp de câteva minute și aplică o infuzie preparată din aceleași ingrediente.
  • Împotriva mătreții: Adaugă două părți de ghimbir ras la 3 părți de ulei de măsline. Aplică amestecul pe păr, lasă-l să acționeze 15 minute, apoi clătește.

Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Ryan JL, Morrow GR. Ginger. Oncol Nurse Ed. 2010;24(2):46–49.
  • Chang, J. S., Wang, K. C., Yeh, C. F., Shieh, D. E., & Chiang, L. C. (2013). Fresh ginger (Zingiber officinale) has anti-viral activity against human respiratory syncytial virus in human respiratory tract cell lines. Journal of Ethnopharmacology. https://doi.org/10.1016/j.jep.2012.10.043https://doi.org/10.1155/2012/516870
  • Nikkhah Bodagh M, Maleki I, Hekmatdoost A. Ginger in gastrointestinal disorders: A systematic review of clinical trials. Food Sci Nutr. 2018;7(1):96–108. Published 2018 Nov 5. doi:10.1002/fsn3.807
  • Bode AM, Dong Z. The Amazing and Mighty Ginger. In: Benzie IFF, Wachtel-Galor S, editors. Herbal Medicine: Biomolecular and Clinical Aspects. 2nd edition. Boca Raton (FL): CRC Press/Taylor & Francis; 2011. Chapter 7. Available from: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK92775/
  • Black, C. D., Herring, M. P., Hurley, D. J., & O’Connor, P. J. (2010). Ginger (Zingiber officinale) reduces muscle pain caused by eccentric exercise. Journal of Pain. https://doi.org/10.1016/j.jpain.2009.12.013
  • Terry, R., Posadzki, P., Watson, L. K., & Ernst, E. (2011). The Use of Ginger (Zingiber officinale) for the Treatment of Pain: A Systematic Review of Clinical Trials. Pain Medicine. https://doi.org/10.1111/j.1526-4637.2011.01261.x

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.