Dietă detoxifiantă de 3 zile – 4 variante - Doza de Sănătate
 

Dietă detoxifiantă de 3 zile – 4 variante

În perioada în care urmezi dietele de mai jos, este important să eviți activitățile foarte solicitante. Deși te vei recupera mai târziu, inițial vei avea un nivel scăzut de energie.
Dietă detoxifiantă de 3 zile – 4 variante
Elisa Morales Lupayante

Verificat și aprobat de pedagogul în educație fizică și nutriționistul Elisa Morales Lupayante.

Ultima actualizare: 22 decembrie, 2022

Ai vrea să urmezi o dietă detoxifiantă de 3 zile? Acest tip de plan alimentar pe termen scurt are drept scop eliminarea toxinelor din organism. Totodată, curele detoxifiante reduc stresul provocat de excesele din trecut și te ajută să te pregătești pentru a urma o dietă mai sănătoasă.

Dietele de mai jos îți vor hrăni organismul și îi vor îmbunătăți funcțiile. Principalul lor avantaj este faptul că mâncărurile pe care va trebui să le consumi sunt foarte gustoase. Așadar, nu-ți va fi greu să le incluzi în dieta ta zilnică. Acest aspect este foarte important, multe diete detoxifiante nefiind ușor de urmat.

1. Dietă detoxifiantă de 3 zile pentru curățarea ficatului

Citrice incluse într-o dietă detoxifiantă de 3 zile

Prima dietă detoxifiantă de 3 zile pe care o prezentăm te va ajuta să-ți cureți unul dintre cele mai importante organe: ficatul. Aceasta constă în combinarea de ingrediente sănătoase și proaspete, care elimină deșeurile acumulate în ficat și îl purifică. O poți urma o dată pe lună.

Un smoothie pentru micul dejun

Ingrediente

  • 1 bucată mică de ghimbir
  • Sucul de a 2 grepfruturi
  • 4 morcovi
  • 1 cană (250 ml) de apă de cocos

Instrucțiuni

  • Procesează ingredientele cu ajutorul unui robot de bucătărie și servește băutura obținută.

Salată pentru brunch

Ingrediente

  • ½ avocado
  • 1 cană (50 g) de salată verde
  • ½ portocală tăiată în felii
  • 4 roșii cherry
  • 1 linguriță (5 g) de ulei de măsline
  • 1 linguriță (5 ml) de oțet balsamic

Mod de preparare și consum

  • Amestecă toate ingredientele, asezonează cu ulei de măsline și oțet, apoi servește!

Smoothie pentru cină

Ingrediente

  • 1 morcov
  • 1 tijă de țelină
  • ½ cană (15 g) de spanac
  • 1 cană (250 ml) de lapte de migdale

Mod de preparare și consum

  • Procesează ingredientele cu un robot de bucătărie până obții smoothie-ul, apoi consumă-l.

2. Dietă detoxifiantă de 3 zile pe bază de sucuri

Dietă detoxifiantă de 3 zile pe bază de sucuri

Cea de-a doua dietă detoxifiantă de 3 zile curăță și calmează sistemul digestiv. Aceasta este ideală dacă experimentezi simptomele tipice ale unui plan alimentar greșit, cum ar fi:

  • Indigestia
  • Slăbiciunea
  • Balonarea
  • Greața
  • Schimbările de dispoziție
  • Problemele cutanate

La sfârșitul celor 3 zile de cură te vei bucura de beneficii ca:

  • Un nivel crescut de energie
  • Un ficat curat
  • Pierderea în greutate
  • Reducerea inflamațiilor

Smoothie pentru prima zi a curei

Ingrediente

  • 6 mere
  • 2 sfecle mari
  • ½ tijă de țelină
  • 1 castravete
  • Zeama a 2 lămâi
  • 2 roșii
  • 5 morcovi de mărime medie

Mod de preparare și consum

  • Spală toate ingredientele și procesează-le într-un robot de bucătărie.
  • Ține smoothie-ul preparat în frigider. Bea-l pe tot parcursul zilei.

Smoothie pentru a doua zi a curei

Ingrediente

  • 4 mere
  • 3 castraveți
  • 1 cană (30 g) de pătrunjel
  • 2 căni (60 g) de spanac
  • ½ tijă de țelină
  • 1 linguriță (3 g) de ghimbir măcinat

Mod de preparare și consum

  • Procesează ingredientele într-un robot de bucătărie și bea smoothie-ul obținut pe tot parcursul zilei.

Smoothie pentru a treia zi a curei

Ingrediente

  • 2 sfecle mari
  • ½ tijă de țelină
  • 3 mere
  • Sucul a 2 portocale
  • ½ cană (15 g) de salată verde
  • 5 morcovi
  • 1 linguriță (3 g) de ghimbir

Mod de preparare și consum

  • Procesează toate ingredientele în robotul de bucătărie și depozitează smoothie-ul preparat în frigider.
  • Consumă această băutură pe tot parcursul zilei.

3. Dietă detoxifiantă de 3 zile pe bază de supă

Supe incluse într-o dietă detoxifiantă de 3 zile

Supa pe care o vei consuma dacă optezi pentru această dietă conține potasiu, un element alcalin care facilitează eliminarea toxinelor din celule. În plus, acest preparat oferă fibre solubile (care stimulează secreției bilei) și fibre insolubile (care susțin mișcările intestinale).

La sfârșitul curei, sistemul tău imunitar va fi mai puternic și vei avea un risc scăzut de a contracta boli. Ca să urmezi această dietă, nu trebuie decât să servești supa de mai jos de cinci ori pe zi.

Supă de broccoli

Ingrediente

  • 2 căni (300 g) de broccoli
  • 2 tije de țelină
  • 1 ceapă
  • 2 căței de usturoi
  • 1 morcov
  • 2 căni (500 g) de fiertură de pui fără grăsime
  • 1 linguriță (5 g) de ulei de cocos
  • 1 lingură (15 g) de semințe de chia
  • Sare și piper (după gust)

Mod de preparare și consum

  • Taie toate legumele în cubulețe.
  • Încălzește uleiul într-o cratiță adâncă și gătește legumele în stil sote.
  • Adaugă fiertura de pui și asezonează cu sare și piper (după gust).
  • Fierbe la foc mediu până începe să dea în clocot, apoi servește supa caldă.

4. Dietă detoxifiantă de 3 zile pentru curățarea organismului

Dietă detoxifiantă de 3 zile cu salate

Ultima dietă detoxifiantă de 3 zile îți poate curăța organismul înainte de a adopta un plan alimentar mai sănătos. Detoxifierea ajută organele afectate, cum ar fi ficatul și stomacul, să funcționeze mai eficient. După ce îți vei detoxifia complet organismul, te vei simți mai ușor și mai plin de energie.

Reține însă că asemenea diete nu trebuie urmate pentru perioade lungi de timp. Cel mai probabil, vei avea un nivel scăzut de energie pe perioada curei, așadar evită efortul fizic excesiv.

Infuzie pentru dimineața și seara

Ingrediente

  • 1 pahar (200 ml) de apă fierbinte
  • Zeama unei lămâi
  • 5 frunze de mentă proaspătă
  • 1 linguriță (3 g) de ghimbir ras

Mod de preparare și consum

  • Pune ingredientele în paharul de apă fierbinte și lasă să infuzeze timp de 5 minute.
  • Strecoară și servește.

Gustare pentru mijlocul dimineții

Ingrediente

  • 1 morcov tăiat în fâșii mici
  • ½ castravete tăiat în fâșii mici
  • 2 tije de țelină tăiate în fâșii mici
  • 1 linguriță (5 g) cremă de brânză

Mod de preparare și consum

  • Amestecă legumele și servește-le împreună cu crema de brânză.

Gustare pentru prânz

Ingrediente

  • ½ castravete
  • 1 roșie
  • ½ avocado
  • 1 linguriță (5 g) de ulei de măsline

Mod de preparare și consum

  • Decojește ingrediente-le, amestecă-le și servește.

Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Liu, R. H. (2013). Health-Promoting Components of Fruits and Vegetables in the Diet. Advances in Nutrition: An International Review Journal4(3), 384S–392S. https://doi.org/10.3945/an.112.003517
  • Slavin, J. L., & Lloyd, B. (2012). Health Benefits of Fruits and Vegetables. Advances in Nutrition: An International Review Journal3(4), 506–516. https://doi.org/10.3945/an.112.002154
  • Maizura, M., Aminah, A., & Aida, W. M. W. (2011). Total phenolic content and antioxidant activity of kesum (Polygonum minus), ginger (Zingiber officinale) and turmeric (Curcuma longa) extract. International Food Research Journal18(2). https://doi.org/10.1111/nph.13375


Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.