5 exerciții care ajută la dezvoltarea forței mentale

· 14 octombrie 2017
Obiceiul de a zâmbi în fiecare zi uitându-te în oglindă te ajută să vezi partea bună a lucrurilor. Află cum să îți dezvolți forța mentală din articolul de azi!

La ce ne referim prin „exerciții pentru dezvoltarea forței mentale?” În ce fel este legată activitatea fizică de agilitatea și rezistența psihică?

Oricât de ciudat ar părea, relația clasică dintre minte și corp este foarte apropiată și adevărată. Acest aspect nu trebuie ignorat.

Prin forță mentală înțelegem puterea de a face față greutăților de zi cu zi. În plus, ne referim și la abilitatea de a te concentra asupra unui obiectiv pentru a dezvolta cele mai bune strategii în vederea îndeplinirii sale și a obținerii succesului.

Totodată, cei care își neglijează sănătatea corpului vor observa că multe dintre abilitățile legate de procesele cognitive, cum ar fi atenția, memoria și chiar și creativitatea se reduc și se slăbesc.

Pentru a înțelege mai bine această situație, îți oferim un exemplu simplu. Ai avut o zi proastă, una dintre acele zile în care totul îți merge pe dos, în care viața pare că merge împotriva ta.

Te simți copleșit și decizi să te îmbraci cu niște haine comode și să faci o plimbare. După puțin timp, simți că se schimbă ceva în tine, te simți mai ușurat, în mintea ta se deschid noi perspective, iar grijile se diminuează.

Mintea și corpul sunt strâns legate, sunt un duo pe care trebuie să îl îngrijești în vederea optimizării funcțiilor sale.

În acest articol îți prezentăm 5 modalități minunate de a-ți dezvolta forța mentală.

1. Mersul pe jos ajută la dezvoltarea forței mentale

Mersul pe jos ajută la dezvoltarea forței mentale

Așa cum am menționat mai sus, mersul în pas iute, constant și regulat produce schimbări uimitoare în mintea noastră.

  • Există multe studii care sprijină această idee: este de ajuns să mergi mai puțin de o jumătate de oră pe zi pentru a reduce multiple probleme mentale, a preveni depresia și a-ți îmbunătăți calitatea vieții.
  • Nu este cazul să te obosești sau să te suprasoliciți. Mișcările simple și constante timp de o jumătate de oră pun inima în mișcare și oxigenează corpul, în special creierul.
  • Mersul pe jos elimină tensiunea și ajută la activarea undelor cerebrale legate de starea de calm. Astfel, poți atinge o stare psihică în care ești mult mai receptiv la tot ce se întâmplă în jurul tău.

2. Zâmbetul: un exercițiu terapeutic minunat

Zâmbetul ajută la dezvoltarea forței mentale

Poate părea surprinzător, însă zâmbitul este terapeutic, este o forță interioară care ne hrănește cu emoții puternice și pozitive. 

  • Uneori, uităm că acțiunea de a zâmbi are o importanță deosebită în structura noastră genetică. Zâmbetul este ca un limbaj transmis din generație în generație care înseamnă mai mult decât un tip de comunicare socială și emoțională.
  • Atunci când zâmbim, creierul ne răsplătește cu o doză generoasă de endorfine.
  • A zâmbi este ca și cum ți-ai da „restart,” privind realitatea în perspectivă pentru a te conecta cu clipa de față și cu latura luminoasă a lucrurilor.

Nu ezita să practici acest „obicei” în fiecare zi. Când te simți copleșit, uită-te în oglindă și zâmbește. Observă-te cu atenție pentru a percepe ce se întâmplă în interiorul tău.

3. Respirație adâncă de 3 ori pe zi

Pe acest blog, am explicat de multe ori că „respirația corectă este viață.”

  • Stresul ne face să respirăm greu și neregulat, drept pentru care creierul nu primește oxigenul de care are nevoie.
  • În plus, anxietatea și stresul stimulează producția de cortizol, un hormon care, în cantități mari, devine un dușman de temut al corpului și al minții tale.

Prin urmare, un alt exercițiu minunat pentru dezvoltarea forței mentale este respirația adâncă

  • Rezervă-ți trei momente ale zilei doar pentru tine. 15 minute sunt de ajuns.
  • Inspiră în timp ce numeri 5 secunde. Ține aerul în tine 7 secunde și expiră timp de 8 secunde.

Repetă acest exercițiu de mai multe ori și vei vedea ce schimbări se produc.

4. Întinderi la orele dimineții

Întinderile contribuie la dezvoltarea forței mentale

Pentru dezvoltarea forței mentale, este important să înveți să îți relaxezi corpul, să îi oferi elasticitate, destindere, rezistență… 

Pentru a face aceste lucruri, trebuie să te trezești puțin mai devreme și, treptat, fără să te forțezi, să faci câteva întinderi. Este bine să te concentrezi pe mai multe zone ale corpului: regiunea lombară, șolduri, umeri și gât.

5. Ridicarea greutăților

Ridicarea greutăților ajută la dezvoltarea forței mentale

Ești uimit? Fără îndoială, însă este necesar să știi că practicarea unor mici exerciții de forță este foarte terapeutică și oferă un beneficiu concret: reduce atacurile de anxietate.

Ridicarea de greutăți timp de 10 – 15 minute te ajută să îți canalizezi în mod corect emoțiile negative, cum ar fi frica, neliniștea și îngrijorarea. Acest exercițiu de forță de intensitate moderată îți întărește musculatura și îți este de mare ajutor în gestionarea furiei, a frustrării și a anxietății.

Toate exercițiile prezentate mai sus contribuie treptat la dezvoltarea forței mentale. Astfel, puțin câte puțin, vei fi mai pregătit să înfrunți dificultățile de zi cu zi.