5 mituri despre sex – încă mai crezi în ele?

Multe mituri despre sex se bazează pe stereotipuri sociale. Totuși, nu putem spune că sunt 100% greșite. În anumite ocazii, se pot dovedi adevărate. 

Credem că percepțiile noastre asupra sexualității nu sunt condiționate, însă mai există și acum anumite mituri despre sex care se păstrează în subconștientul nostru. 

Aceste prejudecăți ne afectează relațiile, modul în care percepem persoana de lângă noi, felul în care acționăm în raport cu aceasta și multe altele.

Ce putem face? În primul rând, trebuie să recunoaștem și să identificăm aceste mituri răspândite legate de sex. După asta, putem încerca să ne debarasăm de ele.

Tu în care dintre ele încă mai crezi?

1. Bărbații sunt mai infideli

Și bărbații și femeile pot avea aceleași viziuni despre sex

Bărbații sunt mai infideli? Ne gândim că aceștia au un apetit sexual mai ridicat, drept pentru care sunt mai predispuși la infidelitate.

În realitate, lucrurile nu stau așa. Deși credem că oamenii sunt ființe în esență monogame, nu este adevărat. Chiar dacă alegem un singur partener, ne putem dori să avem relații și cu alți indivizi. Tocmai de aceea multe persoane preferă relațiile deschise care le oferă libertatea de a-și da frâu liber instinctelor naturale.

Există vreo diferență între femei și bărbați din acest punct de vedere? Răspunsul este nu. Totul depinde de cum percepe fiecare dintre noi o relație, de opinia noastră vizavi de infidelitate și de ceea ce considerăm că este corect sau greșit.

2. Pornografia este destinată bărbaților

De câte ori nu s-a întâmplat ca o femeie să fie întrebată dacă se uită la filme porno, iar ea să răspundă că nu? Același lucru se întâmplă și atunci când o întreabă cineva dacă se masturbează.

Acest mit a apărut deoarece, în general, bărbații recunosc fără probleme că se uită la filme porno. Femeile, în schimb, ascund această informație.

Filmele pornografice sunt destinate ambelor sexe și orice om le poate urmări.

În ziua de azi, există numeroase opțiuni, astfel că poți alege materialul care te excită cel mai tare. Unele filme de acest gen au chiar și o intrigă sau o poveste, astfel încât situația să nu pară atât de rece și nerealistă.

3. Afrodiziacele stimulează apetitul sexual

Alimentele afrodiziace sunt doar un mit despre sex

Știința nu a găsit nicio dovadă că o anumită mâncare sau băutură poate stimula dorința sexuală. 

Ciocolata sau căpșunile, de pildă, au fost considerate întotdeauna alimente afrodiziace care cresc apetitul sexual și intensifică pasiunea celor doi parteneri.

Însă nu este adevărat. Aceste alimente au doar un efect placebo. Credem că ne măresc dorința sexuală, astfel încât, atunci când le consumăm, simțim că și-au făcut efectul. Însă acest rezultat nu este generat de alimentele în sine, ci de propria noastră minte.

4. Într-o relație, bărbații sunt interesați de sex, iar femeile caută dragostea

Există și femei care sunt interesate numai de sex, precum și bărbați pentru care dragostea este cea mai importantă. Fiecare om are nevoi diferite. Tocmai de aceea nu trebuie să generalizăm atunci când vine vorba despre ce caută femeile și bărbații într-o relație.

Am crezut întotdeauna că bărbații vor sex, deoarece sunt mai înclinați către infidelitate, așa cum am văzut în mitul anterior.

Atât femeile, cât și bărbații își pot dori sex fără alte angajamente, o dragoste adevărată, o relație în care sexul este cel mai important și așa mai departe.

Totul depinde de circumstanțele, experiențele și preferințele personale ale oamenilor, nu de sexul acestora.

5. Mâini mari = penis mare

Trebuie să renunțăm la prejudecățile legate de sex

Mulți spun că trebuie să ne uităm la mâinile unui bărbat pentru a determina mărimea penisului său. Este un mit foarte popular în ziua de azi.

Dacă un bărbat are mâinile mari, asta nu înseamnă că este bine dotat. Din contră, poate fi chiar invers.

Statura, mărimea mâinilor sau greutatea nu au nicio legătură cu dimensiunea penisului unui bărbat sau a sânilor unei femei. Prin urmare, nu trebuie să dai crezare acestui mit!

Tu credeai în miturile pe care le-am discutat mai sus? Cu toții eram convinși că măcar unele dintre ele sunt adevărate. Acum că am aflat că nu este așa, a venit timpul să le scoatem de tot din mințile noastre.

Miturile despre sex sunt doar atât: mituri. Nu ne dăm seama cât sunt de nocive decât atunci când observăm cum ne afectează relațiile și modul în care îi privim pe cei din jur.

Dacă mai știi și alte mituri despre sex, împărtășește-le cu noi!

Te-ar mai putea interesa