6 cauze medicale ale transpirației nocturne

2 iunie 2018
Transpirația îți întrerupe somnul? Dacă nu obții un tratament adecvat, acest simptom deranjant poate cauza insomnie. Deși nu indică mereu o problemă de sănătate gravă, în cazul în care transpirația nocturnă este excesivă și persistentă, cel mai bine este să consulți un medic.

Știi care sunt principalele cauze medicale ale transpirației nocturne?

Transpirația este procesul prin care corpul uman își reglează temperatura. Ea reprezintă și modul prin care este reglat nivelul ureei, al aminoacizilor esențiali și al altor substanțe rezultate în urma diverselor procese. În general, transpirăm atunci când facem mișcare sau ne implicăm în activități care necesită efort fizic. Însă multe persoane transpiră excesiv pe timp de noapte.

Deși transpirația este un răspuns normal al corpului, uneori aceasta poate întrerupe somnul, devenind un obstacol pentru oamenii care vor să se odihnească.

Inițial, este ușor să trecem cu vederea peste acest simptom. Dar dacă transpirația nocturnă survine în mod repetat, ar fi cazul să ne asigurăm că aceasta nu are la bază o altă problemă medicală.

Multe persoane tind să ignore factorii care provoacă această problemă. Din acest motiv, în articolul de azi îți prezentăm 6 cauze medicale ale transpirației nocturne.

1. Menopauza

Menopauza este cea mai frecventă cauză medicală a transpirației nocturne la femei. Schimbările hormonale abrupte, în special scăderea nivelului de estrogen, constituie principalul factor declanșator.

Femeile afectate de acest simptom al menopauzei pot experimenta senzația că se sufocă. Astfel, ele nu reușesc să doarmă, iar ritmul lor cardiac se modifică.

  • Pentru a face față simptomelor menționate, este posibil ca pacienta să fie nevoită să ia suplimente care reglează activitatea hormonală.
  • În general, este o idee bună să dormi într-un mediu răcoros și să folosești așternuturi fabricate din fibre naturale. De asemenea, optează pentru articole vestimentare lejere.

2. Anumite medicamente

Tratamentele cu anumite medicamente pot cauza transpirație nocturnă ca efect secundar.

Unele studii sugerează faptul că medicamentele pentru anxietate și depresie ar putea genera perioade de transpirație nocturnă.

Alte tratamente care pot cauza acest simptom sunt:

  • Terapiile hormonale
  • Medicamentele care reduc glicemia
  • Cortizonul, un hormon steroid folosit pentru a trata inflamațiile și a ameliora durerile

3. Tuberculoza, pe lista de cauze medicale ale transpirației nocturne

Cauze medicale ale transpirației nocturne care afectează plămânii

Majoritatea factorilor asociați transpirației nocturne nu sunt greu de tratat. Însă transpirația poate fi și consecința unor boli cronice, precum tuberculoza.

Această boală compromite într-un mod dramatic sănătatea plămânilor și provoacă adesea episoade de transpirație.

Transpirația nocturnă cauzată de tuberculoză este însoțită de:

  • Episoade de febră ridicată
  • Dureri în piept
  • Tuse (cu sânge)
  • Dificultăți de respirație

4. Problemele neurologice

Anxietatea și „nervii” pot crește temperatura corporală. Pentru a o aduce la un nivel normal, corpul este obligat să transpire. Acest răspuns este complet natural și nu are loc doar noaptea.

Însă dacă experimentăm episoade repetate de transpirație pe timp de noapte, este posibil ca la baza problemei să se afle o boală a sistemului neurologic, cum ar fi boala Parkinson.

  • Daunele produse de aceste tulburări pot determina sistemul nervos să întrerupă semnalele transmise glandelor sudoripare. Astfel, survine transpirația nocturnă.

5. Hiperhidroza cronică

Femeie descoperind principalele cauze medicale ale transpirației nocturne

Hiperhidroza este termenul medical folosit pentru a descrie transpirația excesivă. Această problemă este răspândită și, deși nu are alte cauze în afară de moștenirea genetică, este considerată a fi cronică.

Evident, pacienții cu hiperhidroză experimentează transpirație nocturnă, putând chiar să se simtă sufocați din cauza acestui simptom.

  • Ei au nevoie de un mediu mai răcoros pentru a se putea odihni. Ceea ce majoritatea persoanelor ar numi „temperatură normală” este, pentru ei, excesivă.
  • Hiperhidroza nu intră în categoria de probleme de sănătate grave. Însă este incomodă, iar pacienții îi fac față cu greu.

6. Hipotiroidismul, printre posibilele cauze medicale ale transpirației nocturne

Hipotiroidismul este o boală care se declanșează atunci când glanda tiroidă nu secretă suficienți hormoni. Evident, această problemă afectează metabolismul, iar pacientul poate începe să experimenteze disconfort și alte schimbări la nivelul corpului.

  • O senzație intensă de oboseală în timpul zilei și transpirație excesivă noaptea semnalează faptul că există o neregulă.
  • Hipotiroidismul a fost asociat cu o intoleranță la căldură. Astfel, pacienții trebuie să reducă temperatura din dormitor pentru a se putea odihni.
  • Alte simptome ale hipotiroidismului includ modificări ale greutății corporale, tremuratul mâinilor și căderea excesivă a părului.

Transpirația îți întrerupe somnul? Dacă nu este tratat corespunzător, acest simptom deranjant poate provoca insomnie. Deși nu indică întotdeauna o problemă de sănătate gravă, dacă transpirația nocturnă persistă, cel mai bine este să consulți un medic.

Te-ar mai putea interesa