6 metode de a scoate petele de transpirație de pe rufe - Doza de Sănătate
 

6 metode de a scoate petele de transpirație de pe rufe

Descoperă cele mai bune trucuri pentru curățarea petelor de transpirație de pe haine în mod simplu și eficient. 
6 metode de a scoate petele de transpirație de pe rufe
Abel Verdejo

Verificat și aprobat de fizioterapeutul Abel Verdejo.

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Petele de transpirație de pe haine sunt foarte supărătoare. Acestea strică materialul și emană un miros neplăcut. Tocmai de aceea ajungem de multe ori să aruncăm hainele compromise. Înainte de a recurge la măsuri drastice, îți sugerăm să încerci următoarele metode de a scoate petele de transpirație de pe rufe.

Punând în aplicare trucurile de mai jos, cureți petele inestetice și elimini mirosul neplăcut, astfel încât poți continua să folosești hainele respective mult timp de acum înainte.

Atât rufele albe, cât și cele colorate se pătează de transpirație. Petele pot fi galbene sau albe și sunt prezente, în general, în zona subrațului.

Tratamentul aplicat pentru curățare depinde de cât de adâncă este pata, de tipul și culoarea materialului și de dificultatea de curățare. Prin urmare, nu poți folosi aceeași metodă pentru toate articolele vestimentare, întrucât un truc care funcționează pe rufele colorate este posibil să nu aibă efect în cazul celor albe.

Metode de a scoate petele de transpirație de pe haine

1. Cu oțet

Metode de a scoate petele de transpirație de pe rufe cu oțet alb

Pentru a îndepărta petele de transpirație și mirosul neplăcut pe care îl emană acestea, îți recomandăm să folosești un ingredient simplu pe care sigur îl ai deja în casă: oțet. O cantitate mică din acest lichid curăță petele în scurt timp.

Ingrediente

  • 1 pahar de oțet (210 ml)
  • Produse obișnuite pentru spălarea rufelor

Instrucțiuni

  • Pune haina pătată într-un vas de plastic.
  • Toarnă oțetul peste pată.
  • Las-o la înmuiat 15 minute.
  • Spală haina cu apă și detergent.
  • Dacă haina este albă, pune-o la uscat la soare.

2. Bicarbonat de sodiu și apă oxigenată

Bicarbonatul de sodiu este un puternic dezinfectant. Acesta îndepărtează mirosul neplăcut de transpirație. La rândul său, apa oxigenată are proprietăți dezinfectante, antispetice și de albire. Prin urmare, combinația dintre cele două ingrediente este una dintre cele mai eficiente metode de a scoate petele de transpirație de pe rufe.

Ingrediente

  • Bicarbonat de sodiu (20 g)
  • Apă oxigenată (250 ml)
  • Periuță de dinți veche
  • Detergent

Instrucțiuni

  • Pune două linguri de bicarbonat de sodiu (20 g) într-un vas.
  • Adaugă un pahar de apă oxigenată.
  • Amestecă bine cele două ingrediente.
  • Toarnă amestecul peste pată și freacă ușor cu o periuță de dinți pe care nu o mai folosești.
  • Lasă remediul să acționeze 10 minute. 
  • Spală haina cu apă și detergent.

3. Apă oxigenată

Apa oxigenată pe lista de metode de a scoate petele de transpirație

Apa oxigenată este recomandată doar pentru hainele albe, deoarece albește și decolorează. Aceasta elimină petele, iar țesătura arată ca nouă.

Aplică apa oxigenată direct pe pată și las-o să acționeze 15 minute. Dacă pata nu este prea închisă, poți amesteca părți egale de apă oxigenată și apă simplă pentru a obține o soluție mai delicată.

Ingrediente

  • Apă oxigenată (250 ml)
  • Produse obișnuite pentru spălare

Instrucțiuni

  • Toarnă apa oxigenată direct pe pată.
  • Las-o să acționeze 15 minute.
  • Spală haina ca de obicei.
  • Pune-o la uscat la soare.

4. Aspirină

Probabil nu te-ai gândit că, pe lângă faptul că te scapă de durerea de cap, aspirina este și una dintre cele mai bune metode de a scoate petele de transpirație de pe rufe. Acest medicament conține acid salicilic, care pătrunde în țesătură și o albește fără să o deterioreze.

Ingrediente

  • 1 aspirină
  • 1 pahar de apă (250 ml)
  • Periuță de dinți
  • Produse pentru spălare

Instrucțiuni

  • Dizolvă aspirina într-un pahar cu apă. 
  • Aplică amestecul pe pată.
  • Freacă puțin materialul cu periuța de dinți.
  • Lasă soluția să acționeze 10 minute.
  • Spală haina în mod obișnuit.

5. Sare de bucătărie

Metode de a scoate petele de transpirație de pe rufe cu sare

Un alt ingredient simplu care ajută la eliminarea petelor de pe haine este sarea de bucătărie. Aceasta poate fi folosită atât pe rufele albe, cât și pe cele colorate.

Sarea nu modifică în niciun fel culoarea materialului și nu îngălbenește țesăturile albe. Pentru a obține cele mai bune rezultate, ține cont de instrucțiunile de mai jos.

Ingrediente

  • 1 lingură de sare (10 g)
  • Produse obișnuite pentru spălatul rufelor

Instrucțiuni

  • Umezește mai întâi materialul pentru o absorbție mai bună.
  • Pune sarea peste toată pata.
  • Las-o să acționeze 12 ore.
  • Freacă materialul pentru ca sarea să pătrundă mai bine în el.
  • Spală și clătește bine haina pentru a îndepărta excesul de sare.

6. Lămâie și bicarbonat de sodiu

Am menționat deja efectele antispetice ale bicarbonatului de sodiu. Dacă îl amesteci cu lămâie, care are proprietăți antibacteriene și de albire, vei alea la dispoziție una dintre cele mai bune metode de a scoate petele de transpirație de pe rufe.

Aplică amestecul și lasă-l să acționeze. Dacă pata nu dispare, este indicat să freci puțin materialul pentru a-l curăța.

Ingrediente

  • Zeama a 2 lămâi (210 ml)
  • 1 lingură de bicarbonat de sodiu (10 g)
  • Săpun neutru pentru spălat rufe

Instrucțiuni

  • Toarnă zeama de lămâie peste bicarbonatul de sodiu.
  • Amestecă bine pentru a forma o pastă. 
  • Pune amestecul peste pată.
  • Lasă-l să acționeze 30 de minute.
  • Spală haina cu săpun neutru pentru a îndepărta urmele de acizi din lămâie.
  • Gata! Poți spune adio petelor de transpirație de pe haine!

Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.



Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.