6 răni emoționale din copilărie care trebuie evitate

· 9 august 2018
Oamenii sunt afectați, în general, de experiențele din copilărie. Citește acest articol pentru a afla cum să îți protejezi copilul de rănile emoționale care dăinuie toată viața. 

Anumite răni emoționale din copilărie îți pot afecta sănătatea psihică în adolescență și la maturitate. Experiențele din primii ani de viață îți pot modela personalitatea ca adult. În copilărie, îți definești parțial felul de a fi și de a înfrunta viața.

Rănile emoționale din copilărie apar în urma unor experiențe traumatizante din această primă perioadă a vieții. Chiar dacă evenimentele s-au petrecut cu mulți ani în urmă, efectele lor încă se resimt în psihicul tău.Tocmai de aceea ai anumite temeri nesoluționate ca adult.

Prin urmare, ca părinte, este important să îți ajuți copiii să își gestioneze emoțiile și să își depășească fricile. În plus, nu uita un lucru important: creșterea copiilor este o muncă de echipă.

Răni emoționale din copilărie

Majoritatea problemelor psihologice își au originile în traumele emoționale din copilărie. Experiențele din primii de viață îți modelează personalitatea și atitudinea cu privire la diferite situații întâmpinate ulterior în viață.

 Răni emoționale din copilărie care provoacă suferință

În general, experiențele traumatizante care produc multă suferință în copilărie generează temeri care se mențin și la maturitate. Astfel, este posibil să reacționezi ca un copil în fața situațiilor stresante.

Dacă ai avut experiențe neplăcute în prima perioadă a vieții, copilul din tine care a fost umilit, trădat sau care are o stimă de sine scăzută va ieși la lumină, dezvăluindu-ți temerile cele mai adânci. Prin urmare, este normal ca aceste răni emoționale să dăinuie în tine și să te afecteze chiar și în ziua de azi.

1. Umilință

Dacă diferiți colegi de clasă, membri ai familiei sau rude au râs de anumite trăsături sau gesturi de-ale tale din copilărie, este posibil să fi dezvoltat o personalitate introvertită cu multe probleme. Victimele criticilor distructive se pot transforma în oameni cruzi care vor ca și ceilați să sufere cum au suferit ei.

2. Teamă de abandon

Copiii abandonați caută modalități de a-și umple golurile interioare ca adulți. Aceștia își părăsesc partenerii și evită să își ia anumite angajamente de teama de a nu fi părăsiți ei primii. Din gura lor se adu mereu replici precum: „Te părăsesc eu înainte să mă părăsești tu”, „Dacă pleci, nici să nu te mai întorci” sau „De ce să suport toate astea, dacă nimeni nu mă sprijină?”

Răni emoționale din copilărie precum teama de abandon

Persoanele cu teamă de abandon trebuie să lucreze asupra mai multor aspecte, cum ar fi frica de a fi respinse, zidurile pe care le-au construit în jurul lor, singurătatea și, mai ales, contactul fizic.

3. Stimă de sine scăzută

Stima de sine se dezvoltă în timpul copilăriei, mai ales în familie. Dacă nu îți accepți și nu îți iubești copiii așa cum sunt ei, aceștia vor considera că trebuie să se schimbe pentru a-ți fi pe plac.

Fiecare copil are anumite trăsături și abilități care îl fac unic și diferit de ceilalți. Dacă micuțul tău îți vorbește despre o reușită care îl face să se simtă mândru de el, exprimă-și bucura prin gesturi afectuoase. În acest fel, copilul va ști că îl iubești și îl apreciezi. Cel mic va simți că îi crește stima de sine și se va simți bine în propria-i piele.

În general, persoanele cu o stimă de sine scăzută sunt nehotărâte, leneșe, descurajate, pesimiste și se jenează ușor. Tocmai de aceea este necesar să îți ajuți copilul să își dezvolte o încredere în sine puternică.

4. Nedreptate

Dacă un copil este pedepsit mereu pe nedrept sau în mod exagerat, acesta devine o persoană nesigură. Nedreptatea este una dintre acele răni emoționale din copilărie care conturează o perspectivă negativă asupra vieții.

În plus, cei care au fost nedreptățiți în copilărie critică tot ce văd în jurul lor.

5. Anxietate de separare

Răni emoționale din copilărie precum anxietatea de separare

Teama de a rămâne singur sau de fi despărțit de părinți în copilărie te transformă într-un adult dornic de afecțiune care ar face orice pentru puțină dragoste. Persoanele care suferă de anxietate de separare sunt, în general, timide, nesigure și supuse.

6. Trădare

Dacă părinții nu își țin promisiunile făcute copiilor, aceștia din urmă pot deveni neîncrezători și neprietenoși ca adulți. Respectul și loialitatea le hrănesc stima de sine din viitor. Dacă păcălești un copil, îi transformi inocența și naivitatea în răutate.

Concluzii

Toate neplăcutele răni emoționale din copilărie determină modul în care vezi și înfrunți viața. Dacă nu vrei ca micuțul tău să aibă traume psihice, trebuie să acorzi o atenție deosebită creșterii sale. Este important să joci un rol activ în copilăria lui/ei și să nu pasezi această responsabilitate altor persoane.

Nu uita că fiecare copil este unic și își dezvoltă abilitățile în propriul ritm. Nu trebuie să îl compari niciodată cu prietenii sau colegii săi de clasă.Dacă vrei ca micuțul tău să schimbe ceva la el însuși, încurajează-l să reflecteze asupra propriului comportament și nu îl pedepsi pe nedrept.

Totodată, este datoria fiecărui părinte să comunice întotdeauna cu copilul său. Astfel, cel mic va avea încredere să discute cu tine despre temerile și grijile sale, oferindu-ți ocazia de a-i rezolva mai repede problemele.