6 trucuri pentru a avea sânii fermi
Verificat și aprobat de medicul Maricela Jiménez López
Deși lăsarea sânilor este normală după vârsta de 40 de ani, uneori acest proces este accelerat, întrucât pielea și musculatura sunt neglijate. Așadar, este necesar a ști câteva trucuri pe care să le pui în practică în fiecare zi de acum înainte pentru a-ți menține sânii fermi și sănătoși.
Activitatea hormonală, fluctuațiile în greutate și chiar alăptatul pot provoca lăsarea sânilor, vergeturi și alte probleme. Toate aceste modificări, alături de diminuarea elasticității ca urmare a înaintării în vârstă, pot duce la pierderea fermității sânilor destul de timpuriu.
Întrucât multe femei nu știu exact cum ar trebui să procedeze, îți prezentăm astăzi câteva recomandări pentru a-ți menține sânii fermi și sănătoși.
Vezi și:
1. O alimentație adecvată este crucială pentru a avea sânii sănătoși
Multe persoane nu își dau seama ce influență pozitivă are o alimentație sănătoasă, echilibrată și bogată în nutrienți asupra aspectului fizic. În ceea ce privește sânii, dieta este foarte importantă, deoarece contribuie la menținerea sănătății pielii și a musculaturii.
Anumite alimente stimulează producția de estrogen din corp, ajutând la dezvoltarea și menținerea fermității sânilor, mai ales în perioada de creștere a acestora.
O dietă sănătoasă ar trebui să includă:
- Fructe și legume
- Leguminoase
- Nuci
- Carne slabă
- Pește și fructe de mare
- Cereale integrale
- Semințe
2. Masaje cu gheață
Masajele cu gheață reprezintă o terapie care a căpătat popularitate în întreaga lume deoarece contribuie la tonificarea și întinerirea pielii.
Aplicată pe țesutul mamar, gheața duce la strângerea pielii și a musculaturii, astfel încât sânii să devină mai fermi.
Instrucțiuni
- Ia câteva cuburi de gheață și masează ușor sânii.
- Repetă timp de 1-2 minute, iar după ce se usucă pielea, pune-ți imediat un sutien.
- Pentru rezultate optime, repetă procedeul de două ori pe zi.
Te-ar putea interesa și:
3. Postura corpului poate fi unul dintre cele mai importante trucuri pentru a avea sânii fermi
O postură adecvată îți pune în evidență silueta și te ajută să ai sânii mai fermi și cu un aspect mai frumos.
Poziția corpului, atât în repaus, cât și în mișcare, are un impact considerabil asupra sănătății pieptului, a abdomenului și a spatelui.
Stai dreaptă pentru a părea mai înaltă, a reduce riscul leziunilor și a preveni lăsarea sânilor.
4. Exerciții fizice
Deși este greu pentru multe persoane să facă mișcare în fiecare zi, exercițiile fizice reprezintă una dintre cele mai bune trucuri pentru a avea sânii fermi, tonifiați și cu un aspect plăcut.
Exercițiile tonifică pielea și ajută chiar la dezvoltarea masei musculare, mărind sânii în mod natural. În plus, sportul îmbunătățește circulația și sănătatea pielii, prevenind lăsarea acesteia și apariția vergeturilor.
Este important să faci exerciții care antrenează mușchii pectorali, spatele și brațele. Câteva recomandări sunt:
- Flotări
- Înot
- Ridicarea de greutăți
- Exerciții pentru piept cu greutăți
5. Mască pe bază de albuș de ou
Cu siguranță nu știai că albușul de ou poate fi unul dintre acele trucuri pentru a avea sânii fermi.
O mască de albuș de ou aplicată în mod regulat elimină pielea lăsată din zona sânilor și îmbunătățește elasticitatea și fermitatea.
Pe lângă faptul că are proprietăți astringente, albușul de ou conține nutrienți esențiali care tonifică pielea atunci când sunt absorbiți.
Instrucțiuni
- Bate bine un albuș de ou, apoi aplică-l pe tot pieptul.
- Lasă-l să acționeze 30 de minute și clătește cu apă rece.
6. Bea multă apă
Hidratarea este esențială atât pentru fermitatea sânilor, cât și pentru sănătatea și rezistența musculaturii.
Consumul zilnic de apă este benefic pentru întregul organism, deoarece stimulează circulația sanguină și contribuie la oxigenarea celulelor.
Dacă bei între 6 și 8 pahare de apă pe zi, îți menții pielea fermă, lipsită de celulită și vergeturi.
Include aceste mici trucuri în rutina zilnică pentru a-ți menține sânii fermi, iar corpul tău va avea numai de câștigat!
Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.
- Casanueva E. Nutrición de la mujer adulta. Nutriología médica; 1995. p. 99-120. Available at: https://docplayer.es/2204695-Nutricion-de-la-mujer-adulta.html. Accessed 12/24, 2018.
- Garrido A, de la Maza C, Pía M, Valladares L. Fitoestrógenos dietarios y sus potenciales beneficios en la salud del adulto humano. Revista médica de Chile 2003; 131 (11): 1321-1328. Available at: https://scielo.conicyt.cl/scielo.php?pid=S0034-98872003001100015&script=sci_arttext&tlng=en. Accessed 12/24, 2018.
- Guillén Fonseca M. Ergonomía y la relación con los factores de riesgo en salud ocupacional. Revista cubana de enfermería 2006; 22 (4). Available at: http://scielo.sld.cu/scielo.php?script=sci_arttext&pid=S0864-03192006000400008. Accessed 12/24, 2018.
- MedlinePlus. Riboflavina. 2018. Available at: https://medlineplus.gov/spanish/druginfo/natural/957.html. Accessed 12/24, 2018.
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.