7 motive să mănânci castravete în fiecare zi

22 ianuarie 2018
Te hidratează, stimulează pierderea în greutate, au proprietăți antiinflamatoare și, nu în ultimul rând, combat stresul. Castraveții sunt magici, așadar nu ezita să îi consumi în fiecare zi!

Castravetele face parte din aceeași familie ca dovleacul și pepenele verde. Din acest motiv, el prezintă proprietăți similare celor oferite de cele două fructe: este bogat în apă, are un efect revigorant și stimulează arderea kilogramelor în plus. Oare mai ai nevoie și de alte motive să mănânci castravete?

De fapt, acest aliment este mult mai special decât bănuiești, drept pentru care ar trebui să îl consumăm în mod regulat. Copiii și persoanele vârstnice vor avea de câștigat dacă aleg să mănânce castraveți.

Dacă ai impresia că un castravete nu îți oferă decât un plus de apă sau că nu are alte utilizări alternative în afară de eliminarea cearcănelor, află că te înșeli. Beneficiile oferite de acest aliment sunt numeroase.

În articolul de azi îți prezentăm principalele motive să mănânci castravete în fiecare zi—în moduri cât mai originale, desigur.

7 motive să mănânci castravete mai des

Motive să mănânci castravete în salată

În primul rând, cu siguranță vrei să știi de ce consumul zilnic de castravete îți poate oferi un plus semnificativ de nutrienți. Acest beneficiu se datorează, în parte, complexului de vitamine B aflat în componența sa. Vitaminele din grupul B susțin sănătatea celulară și funcționarea sistemului nervos.

Totodată, castravetele aprovizionează organismul cu acid folic, vitamina C, calciu, fier, magneziu, potasiu și zinc. Așadar, dacă incluzi acest aliment în dieta ta zilnică, vei profita de beneficii precum cele de mai jos și nu numai.

1. Castraveții au un impact pozitiv asupra creierului

Castraveții conțin un flavonol antiinflamator special care susține sănătatea creierului. Principala funcție a acestei substanțe este să stimuleze conectivitatea neuronilor. Astfel, castraveții pot îngriji memoria și proteja celulele nervoase împotriva deteriorării cauzate de înaintarea în vârstă.

2. Au un efect antiinflamator incredibil

Un alt beneficiu al castraveților este reprezentat de abilitatea lor de a menține corpul „revigorat”.

Prospețimea castravetelui propriu-zis ne oferă indicii cu privire la efectul său la nivel organic. Datorită acțiunii sale hidratante, castravetele hrănește celulele și stimulează un număr mare de procese interne.

În plus, extractul de castravete poate combate durerea și infecțiile. Acest beneficiu se datorează proprietăților sale care inhibă enzimele produse când experimentăm inflamații interne.

3. Reduc nivelul de stres

Motive să mănânci castravete sub formă de smoothie

Așa cum am menționat anterior, castravetele este bogat în vitamine din grupul B, inclusiv în vitamina B1, B5 și B7 (cunoscută și sub denumirea de biotină). Acest complex de vitamine este util pentru a relaxa sistemul nervos și a ameliora impactul stresului și al anxietății.

Consumând suc de castravete și mere sau un amestec de apă cu castravete și zeamă de lămâie, vei ține stresul la distanță în mod natural.

4. Îmbunătățesc sănătatea sistemului digestiv

Castraveții sunt bogați în 2 ingrediente esențiale când vine vorba de sănătatea digestivă: apa și fibrele. Adoptă obiceiul de a servi o salată delicioasă de castravete cu semințe de susan și oțet de mere în fiecare zi. Sistemul tău digestiv îți va mulțumi!

De asemenea, castravetele le va fi de mare ajutor persoanelor care suferă de reflux gastroesofagian. Acest aliment magic reduce nivelul pH-ului din stomac, ameliorând simptomele hiperacidității.

Nu în ultimul rând, coaja de castravete este bogată în fibre solubile. Acestea te vor ajuta să combați constipația și să îți îmbunătățești tranzitul intestinal.

5. Țin sub control greutatea corporală

Iată încă un motiv să mănânci castravete în mod regulat! Castravetele este inclus într-un număr mare de cure de slăbire.

Reține însă că, atunci când vrei să arzi kilogramele în plus, dietele restrictive nu îți sunt de mare ajutor. Deși castravetele este foarte sănătos, nu uita și de celelalte grupe alimentare.

Un alt aspect care merită reținut este faptul că, pentru a avea o dietă echilibrată, trebuie să consumi surse de proteine, carbohidrați și grăsimi mononesaturate.

Fii creativ când vrei să urmezi o dietă. Combină castravetele cu legume, semințe și alte fructe, astfel încât să slăbești sănătos și să îți satisfaci pofta de mâncare.

6. Îngrijesc inima

Motive să mănânci castravete proaspăt

Castravetele conține mult potasiu, putând regla tensiunea arterială. Este esențial să stabilim și să menținem un echilibru adecvat între nivelurile de  potasiu și sodiu din corp.

Potasiul este un aliat de nădejde datorită faptului că acționează asemenea unui electrolit. Cu alte cuvinte, acesta prezintă ioni pozitivi care reglează funcțiile celulare. Datorită acestei proprietăți, castravetele reglează sistemul nervos, contracțiile musculare și funcția cardiacă.

7. Te ajută să combați oboseala

Te simți epuizat? Ai impresia că ți-ai atins limitele? Suferi de cefalee de tensiune când te întorci acasă de la serviciu? Dacă răspunsul tău la oricare dintre aceste întrebări este da, servește un preparat proaspăt cu castravete.

Poate fi vorba de o salată, de un suc natural sau de un alt tip de preparat cu diverse fructe și legume. Acest truc te va ajuta să îți revii după momentele stresante din viața de zi cu zi.

Castravetele conține polifenoli și lignani ca pinoserinolul și lariciresinolul, precum și fitonutrienți, vitamina K, cupru și mangan. Datorită tuturor nutrienților oferiți, acesta combate carențele nutriționale asociate oboselii și epuizării.

După cum poți vedea, nu duci lipsa de motive să mănânci castravete!

Te-ar mai putea interesa