7 remedii naturale împotriva anxietății

· 20 noiembrie 2017
Suferi de anxietate? Nu ești singurul. Din fericire, există câteva remedii naturale excelente care îți pot fi de ajutor!

Serviciu, probleme financiare, obligații… Toate acestea provoacă mult stres. Drept urmare, în ziua de azi din ce în ce mai mulți oameni caută remedii naturale împotriva anxietății. În acest articol, ți le prezentăm pe cele mai eficiente.

Anxietatea: Când? De ce?

Ceaiurile de plante sunt printre cele mai bune remedii naturale împotriva anxietății

Stările de anxietate și nervozitate sunt des întâlnite în zilele noastre. Însă asta nu înseamnă că sunt ceva de bine sau că ne fac plăcere. Tot ce știm este faptul că multe persoane apelează chiar la ajutorul unui specialist pentru a face față acestor stări emoționale apăsătoare.

Toți avem diverse probleme pe diferite planuri, însă unii dintre noi sunt mai afectați de ele decât alții. Cele mai frecvente simptome cauzate de anxietate sunt:

  • Insomnia și dificultatea de a adormi
  • Hipertensiunea arterială, ritmul cardiac accelerat și palpitațiile
  • Tensiunea, irascibilitatea și proasta dispoziție
  • Neputința de a te concentra, de a lua decizii sau de a-ți păstra calmul
  • Furnicăturile la nivelul extremităților, gâfâielile, amețeala și tremurăturile.

În primul rând, este important de reținut faptul că anxietatea este mai pregnantă în anumite perioade ale vieții. Aceasta apare în fața unui pericol perceput și îți imprimă o stare de alertă, pregătindu-te pentru o situație nefavorabilă. Din această cauză, nu te poți odihni, iar inima îți bate cu putere.

Este normal să ai stări anxioase în anumite situații de zi cu zi. De exemplu, poți avea această stare la interviuri de angajare, examene, nunți sau când te muți. Însă atunci când presiunea și problemele te copleșesc constant, este posibil să suferi de o anxietate severă.

Remedii naturale împotriva anxietății

Respirația adâncă, un pui de somn sau meditația pot fi opțiuni foarte bune pentru a te calma. În plus, poți obține beneficii și de pe urma acestor remedii naturale:

1. Ceai de roiniță

Ceaiul de roiniță este foarte eficient în tratarea anxietății și în calmarea nervilor după o zi complicată. Îți recomandăm să îl bei seara pentru a avea parte de un somn odihnitor.

Ingrediente

  • 1 cană de apă
  • 1 lingură de roiniță

Instrucțiuni

  • Pune apa într-o cratiță și las-o la fiert până dă în clocot.
  • Ia apa de pe foc și adaugă roinița.
  • Lasă amestecul la infuzat câteva minute, strecoară lichidul și bea-l. Dacă dorești, poți să îl îndulcești cu miere de albine.

2. Ceai de coada șoricelului și păducel

Ceaiul de coada șoricelului se află pe lista de remedii naturale împotriva anxietății

Aceste două plante sunt considerate calmante naturale, fiind printre cele mai bune remedii naturale împotriva anxietății. Le poți găsi în magazinele naturiste. Coada șoricelului și păducelul calmează sistemul nervos și combat insomnia. 

Ingrediente

  • 1 cană de apă
  • 1 lingură de coada șoricelului
  • 1 lingură de flori de păducel

Mod de preparare

  • Lasă apa la încălzit timp de 3 minute.
  • Ia apa de pe foc și adaugă ambele plante în același timp.
  • Acoperă vasul și lasă amestecul la infuzat timp de 10 minute. 
  • Strecoară lichidul și bea-l. Îndulcește-l cu miere dacă dorești.
  • Bea acest ceai de două ori pe zi, timp de o lună.

3. Ceai de hamei

Ceaiul de hamei este foarte eficient pentru persoanele care suferă de anxietate și apelează la mâncatul compulsiv. Este indicat să bei maxim trei căni pe zi, atunci când apar simptomele specifice.

Ingrediente

  • ½ cană de apă
  • 1 linguriță de flori de hamei

Mod de preparare

  • Pune apa pe foc și las-o să fiarbă 5 minute.
  • Adaugă florile de hamei și lasă amestecul la fiert încă 3 minute.
  • Lasă planta la infuzat pentru alte 5 minute.
  • Strecoară și bea ceaiul cât este încă fierbinte.

4. Smoothie fierbinte de mere

Acest smoothie îți oferă toate beneficiile merelor, dar este și reconfortant, fiind o băutură fierbinte.

Ingrediente

  • 2 mere
  • ½ cană de apă
  • 1 praf de sare

Mod de preparare

  • Spală și curăță merele de coajă.
  • Taie-le și adaugă-le în blender.
  • Procesează-le, apoi toarnă piureul obținut într-o cratiță.
  • Fierbe-l timp de 5 minute. Adaugă sarea.
  • Ia vasul de pe foc și bea smoothie-ul înainte să se răcească.

5. Ceai de valeriană

Ceaiul de valeriană este printre cele mai bune remedii naturale împotriva anxietății

Valeriana este unul dintre cele mai cunoscute remedii naturale împotriva anxietății. Rădăcina acestei plante este foarte relaxantă dacă bei ceaiul înainte de culcare. Prin urmare, ceaiul de valeriană este ideal pentru prevenirea insomniei și a coșmarurilor.

Ingrediente

  • 1 cană de apă
  • 1 lingură de rădăcină de valeriană

Mod de preparare

  • Pune apa și rădăcina de valeriană într-o cratiță.
  • După ce apa dă în clocot, lasă amestecul să fiarbă 5 minute.
  • Ia vasul de pe foc și lasă planta la infuzat timp de 5 minute. 
  • Strecoară ceaiul, îndulcește-le după gust și bea-l cu înghițituri mici.

6. Ceai de salată verde

Salata verde este o plantă cu proprietăți relaxante. De exemplu, aceasta este folosită pentru băile bebelușilor, atunci când cei mici nu dorm bine.

Ceaiul de salată verde este util persoanelor care suferă de tulburări de somn sau nervoase.

Ingrediente

  • ½ căpățână de salată verde
  • 4 căni de apă

Mod de preparare

  • Spală bine frunzele de salată și pune-le într-o cratiță mare.
  • Adaugă apa și lasă amestecul să dea în clocot.
  • Lasă-l apoi să fiarbă 10 minute, ia-l de pe foc și lasă-l să se răcească.
  • Strecoară-l și bea până la două căni pe zi (una dintre ele seara).

7. Ceai de plante relaxant

Acest ceai, care conține principalele plante relaxante, este unul dintre cele mai bune remedii naturale împotriva anxietății severe. Este indicat să îl bei înainte de mesele principale ale zilei.

Ingrediente

  • 2 linguri de:
    • lavandă
    • tei
    • cătușnică
    • roiniță
  • 4 căni de apă

Mod de preparare

  • Adaugă toate plantele într-un vas. Amestecă-le bine.
  • Ia 4 linguri din acest amestec (restul îl poți păstra pentru altă zi). Adaugă-le în apa pusă într-o cratiță.
  • Fierbe apa. După ce dă în clocot, lasă amestecul pe foc 10 minute.
  • Strecoară ceaiul și bea o cană cât este încă fierbinte. 
  • Cantitățile prezentate mai sus sunt pentru 4 căni. Astfel, poți prepara o cantitate suficientă pentru două zile, pe care să o ții în frigider.