6 greșeli pe care le faci cu privire la lenjeria intimă - Doza de Sănătate
 

6 greșeli pe care le faci cu privire la lenjeria intimă

Știai că lenjeria intimă strâmtă ți-ar putea prejudicia sănătatea genitală? Află care sunt greșelile privitoare la lenjeria intimă ce trebuie evitate în acest articol.
6 greșeli pe care le faci cu privire la lenjeria intimă
Mariel Mendoza

Verificat și aprobat de medicul Mariel Mendoza.

Ultima actualizare: 17 noiembrie, 2022

Lenjeria intimă îți protejează cele mai sensibile regiuni ale corpului de factori externi și oferă confort. Există mii de stiluri, astfel încât acest articol să se potrivească fiecărei persoane. În articolul de azi, îți prezentăm 6 greșeli pe care le poți face în ceea ce privește lenjeria intimă.

Problema este faptul că, uneori, ne ghidăm după tendințele de modă și facem greșeli care ne pun bunăstarea în pericol.

Așadar, este important să urmăm o serie de recomandări în acest sens. Află care sunt în cele ce urmează!

Greșeli legate de lenjeria intimă care trebuie evitate

1. Lenjeria intimă strâmtă

Femeie etalându-și lenjeria intimă

Dacă obișnuiești să porți lenjerie intimă foarte strâmtă, rețien că aceasta poate produce iritații la nivelul regiunii inghinale.

În cazul bărbaților, aceasta poate fi dăunătoare sănătății testiculelor și poate reduce fertilitatea, așa cum sugerează un studiu realizat de o echipă de la Universitatea Paul Sabatier (Franța).

Poartă lenjerie intimă largă. Dacă dorești, poți purta articole mai strâmte pentru o anumită ocazie, dar nu transforma această alegere într-un obicei.

2. Chiloții tanga

Ca urmare a frecării inevitabile a părții din spate, vaginul și anusul intră în contact, ducând la transmiterea bacteriilor. Astfel, poți dezvolta infecții vaginale. În cazul bărbaților, doar anusul va fi afectat.

Încearcă să porți chiloți tanga cât mai rar posibil. Pielea ta îți va fi recunoscătoare.

3. Lenjeria intimă din materiale care nu lasă pielea să respire

Femeie verificându-și lenjeria intimă

Lenjeria intimă trebuie să fie confecționată din materiale comode, care lasă aerul să circule. Evită chiloții de mătase sau lycra. Chiar dacă par mai sexy, reține că aceste materiale pot cauza iritații.

Cel mai bine este să folosești lenjerie intimă din bumbac, care împiedică dezvoltarea infecțiilor. La fel ca în cazul lenjeriei strâmte, este mai bine să păstrezi mătasea și dantela pentru ocazii speciale.

4. Schimbarea zilnică

Lenjeria intimă trebuie schimbată în fiecare zi. Această regulă se aplică în special persoanelor active sau care transpiră foarte mult.

Igiena intimă reprezintă una din cele mai importante componente ale rutinei zilnice. Multe persoane o subestimează, deși este o chestiune mult mai relevantă decât bănuiesc.

Conform unui studiu realizat de o echipă de la Centrul pentru Dezvoltarea Farmacoepidemiologiei din Cuba, adoptând acest obicei, vei evita iritațiile și infecțiile.

5. Dormi în lenjeria intimă

Femeie în sutien

Porți lenjerie intimă atunci când dormi? Poate ar trebui să te gândești mai bine la această decizie. Potrivit primului studiu menționat în acest articol, excesul de căldură din zona intimă poate afecta calitatea spermei la bărbați.

Lasă-ți zona genitală să respire în timpul orelor de odihnă. 

6. Lenjeria intimă nu este un buzunar

Ți-ai pus vreodată bani sau bilețele în sutien? Sau obișnuiești să folosești elasticul chiloților drept suport pentru carduri?

Acest obicei este dăunător, deoarece pe suprafața bancnotelor se află multe bacterii. Deși poate pare amuzant, este important să nu introduci niciun obiect în vecinătatea zonei intime. În plus, acestea vor cădea mai ușor, crescând riscul de a le pierde.

Încearcă să porți mereu pantaloni cu buzunare sau să ai la îndemână un fel de geantă, chiar dacă este mică. Este mult mai practic și sigur decât să-ți ții banii și cardurile în lenjerie.

Pentru cei care nu poartă lenjerie intimă…

Dacă te numeri printre persoanele care nu obișnuiesc să poarte lenjerie intimă, este indicat să ții cont măcar de anumite măsuri de igienă. Când intră în contact direct cu umezeală, pielea devine mai susceptibilă iritațiilor.

Nu în ultimul rând, te sfătuim să consulți un ginecolog sau urolog, care îți vor putea da mai multe indicații cu privire la acest subiect. Totodată, ai la dispoziție alternative multiple care te vor ajtua să-ți reduci riscul de infecții. Dacă specialistul îți recomandă să porți lenjerie intimă, va trebui să-i dai ascultare chiar dacă nu-ți place.

În prezent, există mii de materiale care pot fi adaptate nevoilor și sensibilității pielii tale. Află care variantă îți va asigura cel mai mare confort.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.



Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.