Cele mai bune remedii naturale pentru pielea lăsată
Pielea lăsată este un proces natural care apare odată cu înaintarea în vârstă sau în urma fluctuațiilor de greutate. Aceasta este mai evidentă în anumite părți ale corpului, cum ar fi sub bărbie sau în zona brațelor. Deși nu poți îndepărta complet pielea lăsată, îi poți îmbunătăți aspectul. Cum? Cu ajutorul unor rețete naturiste care întăresc pielea și previn pierderea de elastină și de colagen. Iată care sunt cele mai bune remedii naturale pentru pielea lăsată.
Remedii naturale pentru pielea lăsată
Există multe remedii pe care le poți prepara și aplica la tine acasă și care redau textura naturală a pielii. Cu ajutorul lor, poți să scapi cu ușurință de pielea lăsată și să arăți mult mai tânără.
Mască pe bază de albuș de ou
Amestecă un albuș de ou cu o lingură de ulei de cimbru și aplică-l pe față ca o mască. Acesta este unul dintre cele mai eficiente remedii naturale pentru pielea lăsată și pentru riduri.
Oul stimulează producția de colagen, iar uleiul de cimbru ajută la hidratarea pielii. Această combinație oferă fermitate pielii și previne „lăsarea” sa.
Mască cu banane
O mască preparată din banane pasate, o lingură de miere de albine și o linguriță de ulei de măsline oferă fermitate și strălucire pielii. Mai mult, acest tratamente natural ține la distanță umezeala externă, fapt care ajută la ridicarea pielii lăsate și la reglarea producției de sebum (o substanță uleioasă naturală secretată de glandele sebacee pentru a lubrifia pielea și a o face rezistentă la apă).
Pastă din curcuma și apă
Prepară o pastă din curcuma (turmeric) și apă și aplic-o în mod uniform pe față. Las-o să acționeze în jur de 15 minute până se usucă, apoi clătește cu apă rece. Acest remediu este mai eficient dacă este aplicat de mai multe ori pe săptămână, redând elasticitatea pielii.
Mască cu iaurt și căpșuni
Pasează niște căpșuni, adaugă câteva linguri de iaurt și amestecă până obții o pastă pe care poți să o aplici pe față. Las-o să acționeze timp de câteva minute, iar apoi îndepărteaz-o cu apă.
Masca pe bază de iaurt și căpșuni are proprietăți tonice, ajutând la strângerea pielii lăsate. În plus, acest remediu îmbunătățește circulația sanguină și oferă prospețime tenului.
Suc de roșii
Stoarce sucul dintr-o roșie proaspătă și aplică-l pe suprafața pielii cu mișcări circulare delicate. Masează timp de aproximativ cinci minute, iar apoi clătește cu apă rece.
Aplicat cu regularitate, sucul de roșii este printre cele mai bune remedii naturale pentru pielea lăsată și porii dilatați, lăsând în urmă o piele strălucitoare.
Îți recomandăm și:
Mască cu santal
Prepară o pastă din santal pur și apă și folosește-o pentru exfolierea pielii, apăsând ușor pe ea. Aceasta ajută la redarea strălucirii naturale a pielii.
Santalul este unul dintre cele mai minunate tratamente naturiste, întrucât elimină acneea, petele uscate de pe corp, pielea grasă, transpirația și multe altele.
În loc să cumperi pudră de santal deja preparată, poți să îți faci și singură, frecând bățul de santal de o suprafață dură. Amestecă pudra cu apă pentru a obține o pastă.
Exfolierea normală a pielii
Relaxează-te într-o baie fierbinte cu sare de mare. Aceasta oferă fermitate pielii și uniformizează nuanța sa. Repetă acest procedeu timp de o săptămână pentru a reduce pielea lăsată, a stimula musculatura și a obține aspectul întinerit de care te-ai bucurat până acum.
Ulei esențial de geranium
Uleiul esențial de geranium are proprietăți minunate pentru piele. Unele femei au pielea grasă, predispusă la acnee și puncte negre, chiar și la vârsta maturității. Pe măsura înaintării în vârstă, aceasta devine ternă, urâtă și flască.
Dacă te afli și tu în această situație, trebuie să știi că uleiul de geranium este de mare ajutor, fiind unul dintre cele mai bune remedii naturale pentru pielea lăsată. Acest produs prezintă numeroase avantaje (tonifiază pielea, reglează producția de sebum, reduce acneea și netezește ridurile). Aplică pe față câteva picături cu o bucată de vată sau amestecă-le cu crema pe care o folosești de obicei.
Ulei esențial de lămâie
Aroma lămâii este asociată de obicei cu prospețime și energie. Exact așa va arăta și pielea ta după aplicarea acestui ulei. Lămâia este un fruct citric nemaipomenit care poate fi aplicat în repetate rânduri, datorită proprietăților sale antiseptice puternice, dar inofensive. Dacă ai mai folosit săpunuri antibacteriene, știi deja că acestea usucă și crapă pielea.
Din contră, uleiul esențial de lămâie reduce producția de sebum fără a produce daune pielii, închide porii, netezește ridurile și tonifiază pielea. Aplică-l cu o bucată de vată sau amestecă-l cu apă și pulverizează lichidul pe zona afectată.
Te invităm să citești și:
Uleiuri naturale
Există multe uleiuri naturale care fac minuni pentru pielea ta (în afară de cel de lămâie). Acestea fac pielea mai fină și mai fermă, oferindu-i o strălucire naturală și un aspect întinerit. Cele mai cunoscute uleiuri folosite ca remedii naturale pentru pielea lăsată sunt: uleiul din semințe de struguri, uleiul de migdale, de cocos și de avocado.
Poți să le utilizezi în diferite moduri, cel mai simplu fiind aplicarea unui strat subțire pe toată suprafața feței și masarea delicată până la absorbirea în piele. Poți să combini uleiul ales și cu unt de cacao și vitamina E sau să îl adaugi în cremele hidratante pe care le folosești de obicei.
Frecții cu bicarbonat de sodiu
Amestecă niște bicarbonat de sodiu cu apă fierbinte până obții o pastă fină și aplic-o pe piele cu mișcări circulare. Bicarbonatul de sodiu este un exfoliant minunat care reduce cantitatea de sebum și tratează acneea, lăsând pielea foarte moale. În plus, acest produs închide porii și estompează ridurile.
Dacă tenul tău pare obosit și lipsit de strălucire, folosește bicarbonat de sodiu pentru a-l revitaliza în timp record.
Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.