9 remedii naturale pentru boala Crohn - Doza de Sănătate
 

9 remedii naturale pentru boala Crohn

Pentru a ameliora simptomele bolii Crohn, trebuie să descoperi singur care sunt alimentele care îți priesc și care îți fac rău, deoarece fiecare organism poate reacționa în mod diferit. 
9 remedii naturale pentru boala Crohn
Maricela Jiménez López

Verificat și aprobat de medicul Maricela Jiménez López.

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Boala Crohn este o afecțiune cronică ce poate afecta orice parte a sistemului digestiv, provocând inflamații. La baza se se pot afla factori genetici, de mediu sau chiar bacterieni. Una dintre cauze poate fi și gastroenterita. Deși nu s-a găsit încă un leac pentru această afecțiune, avem la dispoziție diverse remedii naturale pentru boala Crohn care ajută la ameliorarea simptomelor.

Iată care sunt cele mai eficiente tratamente care îți fac viața mai ușoară dacă suferi de boala Crohn.

1. Remedii naturale pentru boala Crohn: aloe vera

Remedii naturale pentru boala Crohn precum gelul de aloe vera

Aloe vera este recomandată pentru tratarea multor probleme digestive. Această plantă are proprietăți antiinflamatoare, drept pentru care este foarte utilă când vine vorba de boala Crohn, care este caracterizată de inflamații la nivelul aparatului digestiv.

Antioxidanții din aloe vera ameliorează disconfortul fizic și inflamațiile, două dintre simptomele principale ale bolii.

Sucul de aloe vera este benefic pentru tractul digestiv și întărește sistemul imunitar. Poți să îl bei simplu sau să îl adaugi într-un smoothie. În general, este de ajuns să consumi o linguriță sau două pe zi.

Îți recomandăm să bei suc proaspăt preparat. Dacă îl cumperi de la magazin, citește bine eticheta pentru a te asigura că nu conține chimicale.

2. Mentă

Această plantă este unul dintre cele mai bune remedii naturale pentru boala Crohn, deoarece conține antioxidanți care sunt foarte benefici organismului. Ceaiul de mentă accelerează procesul de vindecare și previne inflamațiile asociate acestei afecțiuni. 

Dacă suferi de această afecțiune, probabil știi deja că durerile sunt atât de intense, încât te împiedică să-ți desfășori activitățile zilnice. Încearcă să bei ceai de mentă pentru a ameliora durerile și a-ți îmbunătăți calitatea vieții. Acest remediu îți poate deveni cel mai bun aliat.

3. Ulm alunecos

Ceaiul de ulm alunecos este foarte eficient la tratarea bolii Crohn. Acesta este benefic pentru sistemul digestiv și îmbunătățește sănătatea stomacului.

În plus, ulmul alunecos stopează sângerarea și ajută la tratarea anemiei, ambele fiind neplăceri cauzate de boala Crohn.

4. Iaurt

Iaurtul pe lista de remedii naturale pentru boala Crohn

Iaurtul este un aliat de nădejde atunci când vine vorba de problemele digestive. Acesta conține culturi lactice sau probiotice care ajută la regenerarea stomacului și a tractului digestiv. Astfel, iaurtul este printre cele mai bune remedii naturale pentru boala Crohn.

Simptome precum diareea, sângerările și inflamațiile pot fi ameliorate cu ajutorul bacteriilor benefice din iaurt. 

Puțin iaurt la micul dejun sprijină funcțiile gastrice și te ajută să ții sub control simptomele bolii pe parcursul întregii zile.

5. Fructe proaspete

Unele persoane susțin că fructele proaspete le ajută să țină sub control simptomele bolii, în timp ce altele au observat că mai degrabă le agravează. Va trebui să descoperi singur în ce categorie te încadrezi. Fiecare organism reacționează diferit la fiecare fruct în parte. 

Încearcă să consumi diverse fructe pentru a observa care îți fac bine și care nu. În acest fel, vei ști pe care să le incluzi în dietă și pe care este mai bine să le eviți.

6. Morcovi

Morcovii sunt remedii naturale pentru boala Crohn

Morcovii conțin antioxidanți și vitamine care ajută la ameliorarea simptomelor bolii Crohn. Întrucât sunt ușor de digerat, nu solicită la fel de mult stomacul și colonul ca alte alimente.

Cel mai bine este să fierbi morcovii. Preparați în acest fel, sunt mai hrănitori.

Te-ar putea interesa și:

Plante medicinale pentru intestine

7. Alimente cu un conținut scăzut de fibre

Fibrele contribuie la optimizarea digestiei. Însă atunci când suferi de boala Crohn, o dietă bogată în fibre poate provoca dureri mari. Astfel, cel mai bine este să optezi pentru cereale cu un conținut scăzut de fibre.

Înainte de a face o schimbare drastică în dietă, vorbește cu medicul tău pentru a evita complicațiile.

8. Yoga

Yoga pe lista de remedii naturale pentru boala Crohn

Pe lângă schimbările în alimentație, este necesar să îți modifici și stilul de viață sau obiceiurile pentru a ameliora simptomele bolii.

Yoga este o activitate benefică, deoarece reduce anxietatea și stresul. În cazul persoanelor care suferă de boala Crohn, combaterea stresului este una dintre cele mai bune modalități de a preveni complicațiile. 

9. Acupunctură

Durerile articulare reprezintă un alt simptom frecvent în rândul pacienților cu boala Crohn. Acupunctura este o modalitate excelentă de a reduce inflamațiile articulațiilor. 

Ședințele săptămânale sau lunare de acupunctură îți pot îmbunătăți calitatea vieții în mod semnificativ, ameliorând multe dintre simptomele fizice ale bolii Crohn.

Încearcă și tu aceste alimente și obiceiuri sănătoase!


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Moreira Alonso, M. del C. (2009). 08.-Colitis ulcerosa & enfermedad de Crohn. Máster Universitario En Medicina Evaluadora.
  • Chaparro, M., & Gisbert, J. P. (2016). Actualización del diagnóstico y tratamiento de la enfermedad de Crohn. Medicine (Spain). https://doi.org/10.1016/j.med.2016.02.018
  • Ciga Lozano, M. Á., Oteiza, F., Marzo, J., Armendáriz, P., De Miguel, M., & Ortiz, H. (2006). Tratamiento de la enfermedad de Crohn perianal. Anales Del Sistema Sanitario de Navarra. https://doi.org/10.1016/S0210-5705(02)70313-0
  • Martínez Gómez, M. J., Melián Fernández, C., & Romeo Donlo, M. (2016). Nutrición en enfermedad inflamatoria intestinal. Nutricion Hospitalaria. https://doi.org/10.20960/nh.348

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.