Logo image
Logo image

Cum să te menții în formă după 50 de ani

5 minute
După ce ajungi la o anumită vârstă, este mai greu să te menții în formă, însă trebuie doar să ai atitudinea potrivită și să desfășori activități care te împlinesc și te pun în mișcare. 
Cum să te menții în formă după 50 de ani
Carlos Fabián Avila

Verificat și aprobat de medicul Carlos Fabián Avila

Ultima actualizare: 19 octombrie, 2022

Atât femeile, cât și bărbații trebuie să adopte anumite obiceiuri sănătoase pe o perioadă nelimitată pentru a se bucura de o calitate superioară a vieții la 50, 60, 70 sau chiar 80 de ani. Însă este esențial să te menții în formă după 50 de ani, atunci când se instalează menopauza sau andropauza, pentru a preveni problemele de sănătate apărute în această perioadă a vieții.

În rândurile de mai jos îți oferim câteva sfaturi pentru a-ți îmbunătăți sănătatea dacă ai trecut de 50 de ani.

Dacă ai 50 de ani, nu înseamnă că ești bătrân!

În trecut, o persoană care își întemeiase deja o familie și era aproape de vârsta de pensionare era considerată „bătrână”. Din fericire, lucrurile s-au schimbat. În ziua de azi, 50 de ani este vârsta ideală pentru a-ți schimba obiceiurile și a încerca lucruri noi. 

Medicina a avansat, de asemenea. Înainte se credea că este periculos pentru femeile la menopauză să facă mișcare. În prezent, știm cât de sănătos este sportul la orice vârstă.

În această perioadă a vieții, exercițiile fizice contracarează efectele neplăcute ale trecerii timpului. 

Este o idee bună să alegi activități fizice care îți fac plăcere și să le practici împreună cu persoane de aceeași vârstă. În acest fel, nu îți antrenezi numai corpul, ci și mintea.

În plus, îți recomandăm să desfășori activități distractive în aer liber și să participi la cursuri sau ateliere care să îți mențină creierul în stare optimă și să îți întărească memoria și capacitatea de înțelegere.

Cum să te menții în formă după 50 de ani

Indiferent dacă ai fost activ toată viața sau nu ai pus niciodată piciorul în sala de fitness, este foarte important să practici un antrenament fizic. 

A te menține în formă după 50 de ani nu este o misiune imposibilă. Înainte de a începe, ține cont de următoarele sfaturi:

1. Stabilește-ți niște obiective clare

Some figure

De ce vrei să faci exerciții fizice? Poate îți dorești să slăbești. Sau poate vrei să îți îmbunătățești echilibrul sau să îți întărești anumite părți ale corpului. Sau poate vrei doar să te menții sănătos.Nu este exclus nici să vrei doar să îți limpezești mintea, să te relaxezi sau să întâlnești oameni noi.

Dacă îți păstrezi în minte scopul precis pentru care îți dorești să faci mișcare, vei reuși să te menții motivat chiar și în zilele în care nu îți vine să ieși din casă.

2. Găsește activitatea potrivită pentru tine

Este important să găsești o activitate potrivită pentru vârsta, constituția, abilitățile și experiența ta. Pare greu, dar sigur vei reuși.

Încearcă-le pe toate până o găsești pe cea potrivită. Îți vei da seama că ți-ai atins scopul atunci când nu îți vei dori să ratezi nicio ocazie pentru a o practica.

3. Trece activitatea aleasă în agendă

Some figure

Următorul pas constă în a decide cât timp vei dedica exercițiilor fizice pe zi sau pe săptămână. Îmbină activitățile cotidiene cu cele sportive și nu vei avea cum să renunți la ele.

Organizează-ți programul zilnic dacă ai multe responsabilități.

4. Privește sportul ca pe o activitate plăcută

A te menține în formă este un obiectiv pe termen lung. Dacă te abați o zi sau două, nu este o tragedie. Nu îți face griji dacă într-o zi nu ai chef, ești bolnav sau plouă afară și nu vrei să ieși din casă. Profită de timpul câștigat pentru a-l petrece cu familia, a trage un pui de somn sau a viziona un film.

5. Schimbă-ți dieta alimentară

Some figure

Nu uita că metabolismul femeii încetinește după menopauză. Prin urmare, dacă mănânci ca până atunci, te vei îngrășa.

Adresează-te unui nutriționist pentru a concepe o dietă adecvată vârstei și nevoilor tale. În plus, adaugă în alimentația zilnică mai multe fructe, legume, leguminoase și cereale integrale. 

Exerciții fizice care te mențin în formă după 50 de ani

Este recomandat să începi ușor, mai ales dacă nu obișnuiești să faci mișcare (sau nu ai făcut niciodată). Exercițiile de mai jos sunt o alegere excelentă dacă ai trecut de 50 de ani:

1. Mersul pe jos

  • Mersul pe jos este un exercițiu fundamental, recomandat pentru orice vârstă. Acesta poate fi practicat în orice loc și în orice moment.
  • Cel mai bine este să te plimbi în aer liber, dar poți merge și la sala de fitness sau pe banda de alergat când este frig sau plouă afară.
  • Poți profita de ocazie pentru a face o plimbare alături de o rudă sau de animalul de companie.
  • În general, este recomandat să mergi pe jos o oră pe zi. Poartă o încălțăminte comodă și mergi în ritmul tău.

2. Dansul

Some figure

Viața fără muzică nu se poate numi viață. În plus, dansul este sănătos. A te menține în formă după 50 de ani poate fi cea mai distractivă misiune dacă o îndeplinești pe ritmul muzicii. În plus, nici nu trebuie să ieși din casă… poți dansa cât vrei în sufragerie!

Dansul este o modalitate excelentă de a-ți îmbunătăți capacitatea de coordonare, a-ți mări stima de sine și a-ți oxigena sângele.

3. Yoga

Această practică antică este ideală ca să te menții în formă după 50 de ani. Printre altele, yoga oferă următoarele beneficii:

  • Tonifiază musculatura;
  • Mărește flexibilitatea;
  • Îmbunătățește echilibrul;
  • Este o terapie emoțională.

Poți practica yoga într-un ritm lent sau alert, în timp ce creezi o conexiune cu sinele tău interior.

4. Înotul

Some figure

Înotul este foarte benefic după intrarea la menopauză sau andropauză. Această activitate te menține în formă după 50 de ani fără să îți suprasolicite inutil corpul. Datorită efectelor apei, îți antrenezi musculatura fără să îți dai seama.

Dacă nu știi să înoți, poate că a venit momentul să iei câteva lecții. În plus, poți practica și alte activități în apă (cum ar fi aerobicul). Întrucât multe piscine sunt acoperite, poți frecventa aceste locuri și pe timp de iarnă.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Bourdieu, P. (2002). La “juventud” no es más que una palabra· ~. In Sociología y cultura.
  • Caracuel, J. C., & Arbinaga, F. (2010). Repercusión del ejercicio físico sobre la salud. Apuntes de Psicología.
  • Taguenca, J. A. (2009). El Concepto de Juventud. Revista Mexicana de Sociología. https://doi.org/10.2307/3538491

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.