Scapi de punctele negre cu 4 măști naturale - Doza de Sănătate
 

Scapi de punctele negre cu 4 măști naturale

Pe lângă faptul că-ți va hidrata pielea, masca de aloe și roșii te va ajuta să-ți exfoliezi fața, ceea ce va îndepărta uleiurile și celulele moarte ale pielii acumulate acolo.
Scapi de punctele negre cu 4 măști naturale

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Punctele negre sunt un fel de acnee ce-ți poate apărea oriunde pe piele. Din fericire, există o mare varietate de remedii naturiste ce te pot ajuta să scapi de punctele negre, printre care se numără și numeroase măști pentru față pe care le poți prepara chiar la tine acasă.

Aceste puncte sunt foarte enervante pentru că ele tind să apară cel mai adesea în regiunea nasului, unde vor fi foarte vizibile și, în consecință, îți vor afecta aspectul estetic.

Principalele cauze sunt lipsa de igienă, un ten uleios, fumatul, produsele de frumusețe nocive sau o existența unei predispoziții genetice.

Dacă vrei să scapi de punctele negre cât mai repede și să ai din nou o piele luminoasă și curată, atunci te invităm să încerci una din măștile pentru față pe care ți le vom prezenta în continuare. Toate sunt foarte eficiente și nu te costă aproape nimic.

Scapi de punctele negre cu masca de ananas

Această mască te poate ajuta să scapi de punctele negre indiferent de timpul de ten pe care îl ai. Ananasul îți va menține pielea hidratată, va îndepărta uleiul acumulat în exces și va ține la distanță acele puncte negre enervante.

În plus, atunci când combini această mască cu miere, ea devine un tratament facial foarte puternic, ce îți va lăsa pielea moale, radiantă și curată.

Ingrediente

  • jumătate de ceașcă de suc de ananas
  • 2 linguri de miere

Instrucțiuni

Într-un castron mic, amestecă sucul de ananas cu cele două linguri de miere până când obții un amestec omogen. Înainte să-ți aplici masca, spală-te bine pe față cu un prosop, iar apoi aplică amestecul, în mod uniform. Lasă-l să acționeze timp de 15 minute, iar apoi clătește cu apă caldă.

Încearcă acest tratament de cel puțin două ori pe săptămână.

Mască de roșii și Aloe Vera

Scapi de punctele negre cu roșii și aloe vera

Această mască te va ajuta să scapi de punctele negre, dar și să îți hidratezi pielea. În plus, ea acționează și ca un exfoliant, îndepărtând uleiul acumulat în exces și celulele moarte ale pielii.

Ingrediente

  • 1 roșie coaptă mică
  • 4 linguri de gel de Aloe Vera
  • 1 lingură de sare de mare grunjoasă

Instrucțiuni

Fă roșia piure într-un castron, iar apoi adaugă gelul de Aloe Vera și amestecă bine. De îndată ce ingredientele sunt combinate, adaugă o lingură de sare marină și amestecă până când obții o pastă. Aplică această mască pe față și las-o să acționeze timp de zece minute, după care clătește cu apă rece.

Mască de ovăz și miere

Ovăzul și mierea sunt două ingrediente de-a dreptul minunate atunci când vine vorba de îngrijirea pielii. Ele vor hidrata pielea, o vor face să fie mai moale și vor elimina toate celulele moarte de pe ea.

Rețeta următoare combină aceste două ingrediente puternice. Însă, spre deosebire măștile pe care le-am descris anterior, te sfătuim să aplici această mască doar pe zonele afectate de punctele negre.

Ingrediente

  • 1 lingură de ovăz măcinat
  • jumătate de lingură de miere
  • 1 ou

Instrucțiuni

Amestecă toate ingredientele într-un castron până când obții o pastă, iar apoi aplică masca pe zonele afectate de punctele negre. Las-o să acționeze timp de cinci minute, iar apoi clătește cu apă rece. Încearcă acest tratament de două sau trei ori pe săptămână.

Mască de ou și lămâie

Scapi de punctele negre cu ou și lămâie

Albușurile de ou și lămâile te pot ajuta să scapi de punctele negre, pentru că ele îți curăță profund pielea, elimină celulele moarte de pe aceasta, dar și toate celelalte impurități ce duc la apariția acelor pete enervante.

Ai grijă să aplici această mască numai noaptea — expunerea directă la soare atunci când ai această mască pe față îți poate afecta negativ pielea!

Ingrediente

  • 2 ouă
  • 1 lingură de zeamă de lămâie

Instrucțiuni

Mai întâi, separă albușurile de gălbenușuri și bate-le până când obții o textură bună. Apoi adaugă zeama de lămâie și amestecă ingredientele bine până când ai obținut masca. Înainte să o aplici pe piele, dacă vrei ca ea să acționeze așa cum trebuie, este foarte important să te speli bine pe față cu un gel sau cu un alt produs de curățare.

Imediat ce fața îți este curată, aplică masca și las-o să acționeze timp de 15-20 de minute, iar apoi clătește cu apă caldă. Încearcă acest tratament de două ori pe săptămână. Te sfătuim să dai și cu puțină loțiune pe față după ce ai dat jos masca.

Sperăm că aceste măști pentru față naturale te vor ajuta să scapi de punctele negre cât mai repede!


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Inui, S., Nakajima, T., Nakagawa, K., & Itami, S. (2008). Clinical significance of dermoscopy in alopecia areata: Analysis of 300 cases. International Journal of Dermatology. https://doi.org/10.1111/j.1365-4632.2008.03692.x
  • Van Bressem, M.-F., Van Waerebeek, K., Flach, L., Reyes, J. C., De Olivia Santos, M. C., Siciliano, S., … Castro, C. (2008). Skin diseases in cetaceans. Conference: Workshop on Cetacean Skin Diseases, International Whaling Commission.

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.