8 exerciții care antrenează creierul - Doza de Sănătate
 

8 exerciții care antrenează creierul

Activități simple precum scrisul de mână, cititul sau chiar mersul pe jos pot ajuta la întărirea creierului. În acest fel, poți chiar să întârzii sau să previi problemele cognitive ce apar la vârste înaintate. 
8 exerciții care antrenează creierul
Bernardo Peña

Verificat și aprobat de psihologul Bernardo Peña.

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Știai că există exerciții care antrenează creierul? Află care sunt ele și nu ezita să le practici în fiecare zi.

Exercițiile fizice reprezintă una dintre cele mai bune modalități de a-ți mări forța fizică. În plus, acestea îți îmbunătățesc nivelul de energie și flexibilitatea. Mai mult, chiar și creierul se bucură de anumite beneficii.

Poți să faci mișcare în fiecare zi. S-a dovedit că activitatea fizică are efecte pozitive asupra sistemului cardiovascular și circulator și asupra altor organe interne.

Totuși, puțini oameni iau în considerare și antrenamentul mental. Dacă îți antrenezi mintea, îți întărești creierul și capacitățile mentale în numeroase moduri. Printre altele, acest tip de antrenament te poate ajuta să ai o memorie mai bună.

A-ți menține mintea ocupată nu este de ajuns. Există anumite activități specifice care îți păstrează creierul în formă optimă.

Din fericire, avem la dispoziție numeroase exerciții care ne pot ajuta în acest sens. Acestea contribuie la întărirea creierului și la îmbunătățirea funcțiilor cognitive.

În acest articol, îți dezvăluim care sunt cele mai bune 8 exerciții care antrenează creierul în mod natural. Încearcă să le incluzi și tu în viața de zi cu zi.

1. Scrisul de mână antrenează creierul

Scrisul de mână pe lista de exerciții care antrenează creierul

Trăim într-o eră în care tehnologia pune stăpânire pe numeroase aspecte ale vieții noastre. Printre acestea se numără și o sarcină aparent banală, precum scrisul.

Tabletele, telefoanele mobile și alte dispozitive care au taste ne ajută să economisim timp și să îndeplinim anumite sarcini mult mai rapid.

Însă nu trebuie să renunțăm nici la scrisul de mână. Această activitate stimulează anumite zone ale creierului care facilitează învățarea. Beneficiul se datorează sistemului reticular activator din creier care procesează ceea ce faci în timp ce te concentrezi asupra scrisului.

2. Rezolvă în fiecare zi probleme simple de matematică

Activitățile matematice reprezintă unul dintre cele mai bune exerciții mentale. Acestea întăresc memoria și îmbunătățesc capacitățile mentale.

Poți să rezolvi exerciții sau probleme pe o foaie de hârtie sau pe un dispozitiv electronic. Există numeroase aplicații de acest gen pe calculator și pe telefonul mobil.

Încearcă, de exemplu, să faci cât mai multe exerciții într-un minut.

3. Îmbunătățește-ți capacitățile mentale cu Sudoku

Exerciții care antrenează creierul precum sudoku

Jocul clasic „Sudoku” reprezintă o activitate mentală. Obiectivul este de a completa o grilă cu numere, însă nu trebuie să repeți nicio cifră pe aceeași direcție.

Acest joc te provoacă din punct de vedere mental. Obiceiul de a rezolva Sudoku îți poate îmbunătăți abilitățile de rezolvare a problemelor din viața de zi cu zi. 

Poți găsi un joc sau două în fiecare ziar. Dacă nu, poți să cumperi cărți sau aplicații Sudoku.

Îți recomandăm să citești și:

Sfaturi pentru a avea un creier sănătos

4. Mișcă-ți degetele de la picioare

Mișcarea degetelor de la picioare îți poate îmbunătăți funcțiile mentale, deoarece îți mărește capacitatea de atenție și de a fi în alertă. Nu trebuie decât să îți miști ușor toate degetele de la picioare, după care să le miști doar pe cele mari.

Dedică trei minute acestei activități în fiecare dimineață. Începe înainte să te ridici din pat. Uneori, aceste mișcări simple sunt suficiente pentru a deveni mai activ și mai bine coordonat.

5. Citește cât poți de mult

Cititul pe lista de exerciții care antrenează creierul

Cititul este o activitate fundamentală care îți îmbunătățește capacitatea mentală și procesele gândirii. Acest tip de antrenament îți relaxează mintea și reduce tensiunea asociată stresului.

Lectura este unul dintre cele mai bune exerciții care antrenează creierul, având numeroase beneficii, printre care mărirea creativității, îmbunătățirea memoriei și accelerarea proceselor cognitive. În acest fel, devenim mult mai rapizi și mai eficienți.

6. Învață o limbă străină

Indiferent de vârstă, această activitate este foarte utilă. Învățarea unei limbi străine activează anumite regiuni ale scoarței cerebrale. Acestea sunt asociate cu procesarea acustică, înțelegerea și articularea cuvintelor.

Toate aceste elemente duc la dezvoltarea hipocampului. În plus, cresc capacitatea de memorare și abilitățile de învățare.

Mai mult decât atât, faptul că ești bilingv îți mărește rezervele mentale. În acest fel, te protejezi împotriva bolii Alzheimer.

7. Mersul pe jos este pe lista de exerciții care antrenează creierul

Exerciții care antrenează creierul precum mersul pe jos

Mersul pe jos și activitățile similare stimulează funcțiile creierului, mai ales în cazul vârstnicilor. Printre altele, acestea îmbunătățesc memoria, fluența verbală și atenția.

Aceste exerciții îmbunătățesc circulația sanguină la nivelul creierului, mărind cantitatea de oxigen și de nutrienți pe care acesta o primește. Toate acestea ajută la menținerea în stare optimă a țesuturilor, a nervilor și a neuronilor.

Află mai multe! Citește și:

Mersul pe jos este benefic pentru creier

8. Vizualizare și memorare

Pentru această activitate, ai nevoie de ajutorul unui prieten sal al unui membru al familiei. Acesta va trebuie să-ți arate între 5 și 10 obiecte diferite. Observă fiecare obiect în parte timp de 15 secunde. Apoi roagă cealaltă persoană să așeze obiectele în anumite zone ale casei.

Așteaptă câteva minute. Apoi începe să descrii fiecare obiect în parte, precum și locul în care se află. 

Pentru rezultate optime, încearcă să închei această activitate în 10-15 minute.

Pe lângă faptul că stimulează mintea, aceste exerciții care antrenează creierul sunt modalități excelente de a combate stresul.

Încearcă-le și tu!


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.



Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.