Răni emoționale din copilărie

Scris și verificat de psihologul Bernardo Peña

Scris de Raquel Aldana

Ultima actualizare: 03 ianuarie, 2023

Se întâmplă adesea, din păcate, ca sănătatea emoțională a unui om să fie afectată de anumite răni emoționale din copilărie.

Uneori nu ne dăm seama ce anume ne ține legați, ce ne menține într-o stare de confuzie sau de teamă.

În majoritatea cazurilor, problemele își au originea în experiențele din copilărie – sunt răni cauzate în urma celor dintâi contacte cu această lume și care nu s-au vindecat niciodată.

Cum să treci peste răni emoționale din copilărie

Rănile emoționale sunt experiențe dureroase din copilărie care ne formează personalitatea de adult, felul de a fi și modul în care facem față problemelor.

Trebuie să fim conștienți de ele și să încetăm să le ascundem. Cu cât așteptăm mai mult să le vindecăm, cu atât se adâncesc mai tare. Teama de a retrăi suferința ne determină să inventăm sute de măști diferite ce se pun în calea evoluției noastre în viață. Acesta este tocmai deznodământul pe care trebuie să-l evităm.

Trădare, umilință, neîncredere, abandon, nedreptate… Acestea sunt câteva dintre rănile asupra cărora ne avertizează Lisa Bourbeau în cartea sa Cele 5 răni care te împiedică să fii tu însuți (The 5 Wounds That Keep You from Being Yourself). Să aruncăm o privire.

1. Teama de abandon – răni emoționale din copilărie

Abandonul este cel mai mare dușman al persoanelor care s-au confruntat cu această problemă în copilărie. Gândește-te cât de greu îi este unui copil să trăiască mereu cu teama de a rămâne singur, izolat și lipsit de protecție într-un mediu străin.

Prin urmare, atunci când copilul devine adult, va face orice pentru a evita să fie din nou abandonat. Astfel, cei care au trăit această experiență tind să-și abandoneze timpuriu atât partenerii, cât și proiectele în care sunt implicați. Aceasta este modalitatea prin care se apără de posibilitatea și, implicit, suferința abandonului.

Se întâmplă adesea ca acești oameni să gândească și să vorbească în următorul fel: „Te părăsesc eu înainte de a mă părăsi tu pe mine”, „nimeni nu mă sprijină pe mine, deci nu voi sprijini nici eu acest lucru”, „dacă pleci, nu te mai întorci”…

Aceste persoane vor trebui să-și depășească teama de singurătate, frica de abandon și senzația de respingere a oricărui tip de contact fizic (îmbrățișări, sărutări, contact sexual…). Această rană nu este ușor de vindecat, dar un început bun constă în a înfrunta teama de singurătate. 

2. Teama de a fi respins

Această rană ne împiedică să ne acceptăm sentimentele, gândurile și experiențele. Este cauzată de respingerea copilului de către părinți, rude sau colegi. Durerea provocată îl împiedică pe acesta să-și dezvolte stima și dragostea de sine. El sădește în sufletul său teama de a fi mereu respins, de a nu fi dorit de cei din jur și sentimentul de auto-degradare.

Copilul respins simte că nu este demn de afecțiune și înțelegere, iar teama de a retrăi această suferință îl determină să se izoleze și mai mult de cei din jur.

Este foarte probabil ca persoana care a fost respinsă în copilărie să devină la maturitate timidă și evazivă. Din acest motiv, trebuie să înfrunte aceste temeri interioare care îi provoacă panică.

Dacă te afli în această situație, acordă atenție comportamentului tău și ia decizii de unul singur. Încet, încet, faptul că anumite persoane se îndepărtează de tine te va afecta din ce în ce mai puțin și nu o vei mai lua atât de personal atunci când unii oameni omit să te includă în planurile lor. Tu ești singura persoană de care ai nevoie pentru a-ți trăi viața. 

Te-ar putea interesa și:

Oamenii răniți le fac rău celorlalți

3. Umilință

Această rană apare atunci ne simțim dezaprobați și criticați de cei din jur. Putem crea aceste probleme în psihicul copilului atunci când îi spunem că este prost, obraznic sau supraponderal sau când discutăm despre problemele lor în fața altor persoane (lucru care se întâmplă, din păcate, foarte des). Un astfel de comportament distruge, fără îndoială, stima de sine a copilului, acesta întâmpinând dificultăți în a-și cultiva încrederea în propria sa valoare.

Astfel, viitorul adult va avea, cel mai probabil, o personalitate dependentă. Mai mult, va deveni un „tiran” și un om egoist, caracteristici dezvoltate ca un mecanism de apărare. Va ajunge chiar să îi umilească pe ceilalți pentru a se apăra pe el însuși.

Dacă ai trecut prin astfel de experiențe, este necesar să depui eforturi pentru a dezvolta un sentiment de independență și libertate și să-ți cunoști și înțelegi propriile nevoi, temeri și priorități.

4. Trădare și teama de a te încrede în ceilalți

Această rană se deschide atunci când persoanele apropiate copilului își încalcă promisiunile, făcându-l să se simtă trădat și înșelat. Ca urmare, acesta dezvoltă neîncredere față de alte persoane, fapt ce duce la invidie și la alte sentimente negative.

Indivizii care se confruntă cu aceste răni emoționale în copilărie devin, la maturitate, obsedați de control și perfecționiști. Vor ca totul să fie bătut în cuie, să nu existe aspecte neluate în calcul sau lăsate la întâmplare.

Dacă te-ai confruntat cu aceste probleme în copilărie, simți probabil nevoia de a-ți exercita controlul asupra persoanelor din jurul tău. De cele mai multe ori, acest comportament este dublat de un caracter puternic; cu toate acestea, este doar un mecanism de apărare, un scut împotriva dezamăgirii.

Aceste atitudini se oglindesc în felul în care se comportă respectivul individ, în tendința de a-și face cunoscute prejudecățile. Acești oameni trebuie să se concentreze asupra cultivării răbdării și toleranței. În plus, trebuie să învețe să facă față și singurătății și să delege responsabilități.

Citește și:

Cum să vindeci rănile emoționale?

5. Nedreptate

Sentimentul de nedreptate apare în mediile în care persoanele care au grijă de copil sunt reci și autoritare. Aceste personalități exigente generează sentimente de slăbiciune și inutilitate individului, atât în copilărie cât și la maturitate.

Albert Einstein a rezumat această idee într-un citat binecunoscut:

„Toți suntem genii. Dar dacă judecăm un pește după abilitatea sa de a se cățăra în copaci, atunci își va trăi întreaga viață cu convingerea că e prost”.

Prin urmare, cei care trec prin această suferință, pot deveni foarte rigizi, văzând lucrurile numai în negru și alb. Aceste persoane caută să devină foarte importante și să se bucure de succes și putere. Pot deveni obsedați de ordine și perfecțiune. Au idei radicale, întâmpinând dificultăți în luarea unor decizii încrezătoare.

Pentru a ne elibera de aceste probleme, este necesar să renunțăm la suspiciune și la rigiditatea mentală, pentru a cultiva flexibilitatea în gândire și comportament, precum și încrederea în ceilalți. 

Primul pas, la fel ca întotdeauna în viață, constă în conștientizarea rănilor interioare, în a ne acorda nouă înșine permisiunea de a fi supărați și, mai presus de toate, în a ne oferi timp pentru a ne vindeca.

Sursa: Bourbeau, L. (2003) The 5 Wounds That Keep You from Being Yourself.