Cât trebuie să mergi pe jos ca să slăbești - Doza de Sănătate
 

Cât trebuie să mergi pe jos ca să slăbești

Dacă nu mergi pe jos prea des sau nu ești obișnuit cu niciun fel de activitate fizică în general, ia-o mai încet la început. Pe măsură ce corpul tău se acomodează cu mișcarea, poți să mărești intensitatea rutinei.
Cât trebuie să mergi pe jos ca să slăbești
Elisa Morales Lupayante

Scris și verificat de pedagogul în educație fizică și nutriționistul Elisa Morales Lupayante.

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Mișcarea este un obiectiv pentru mulți dintre noi. Însă să mergi pe jos ca să slăbești nu este mereu ușor.

Problema este faptul că o rutină bine stabilită nu poate fi schimbată peste noapte. Înlocuirea alimentelor nesănătoase cu o dietă echilibrată și exerciții fizice necesită multă voință. În acest scop, vei avea nevoie de foarte multă perseverență.

Nu vei avea nimic de câștigat dacă respecți inițial cu rigurozitate noua rutină doar pentru a reveni la vechiul sedentarism după câteva săptămâni.

Să mergi pe jos ca să slăbești este un obiectiv relativ accesibil. Nu trebuie să cheltuiești bani pe un abonament la sală sau pe creme speciale pentru slăbit. Ce îți trebuie ca să ai succes? Doar un lucru: să te plimbi.

Dacă te-ai săturat de grăsimea acumulată în exces și, în ciuda tuturor variantelor la care ai apelat, nu reușești să-ți subțiezi talia, a venit momentul să te miști. Pentru a putea purta haine de mărimi mai mici, este nevoie să arzi nu doar grăsimea dintr-o singură regiune, ci de pe tot corpul.

Dar de ce este bine să mergi pe jos ca să slăbești? Această activitate reprezintă un exercițiu aerobic care antrenează majoritatea mușchilor. Așadar, vei pierde în greutate prin arderea unui număr mare de calorii, oxigenându-ți simultan corpul și menținându-ți inima sănătoasă.

Cine poate slăbi mergând pe jos?

Mergi pe jos ca să slăbești la orice vârstă

S-a demonstrat științific că oricine poate merge pe jos fără a-și prejudicia sănătatea. Nu are importanță dacă ești obișnuit să faci mișcare sau, până în prezent, ai avut un stil de viață sedentar.

Este totuși indicat să te supui unui consult medical pentru a-ți verifica starea de sănătate. Astfel, vei fi sigur că nu suferi de nicio problemă fiziologică, precum cele respiratorii sau cardiace.

Cât de frecvent ar trebui să mergi pe jos ca să slăbești?

Ține cont de condiția ta fizică. Dacă a trecut mult timp de când nu ai mai făcut mișcare, evită plimbările lungi. Începe cu intervale scurte (10-15 minute) și mergi cu o viteză moderată.

Inițial, poți să te plimbi de 2 ori pe săptămână și să crești treptat frecvența acestei activități. Cel mai important aspect este să nu întrerupi rutina.

Dacă reușești să faci o plimbare de cel puțin 30 de minute în fiecare zi și adopți o dietă adecvată, vei pierde aproximativ 9 kilograme (20 de livre) în 5 luni.

Folosește un podometru

Mergi pe jos ca să slăbești cu ajutorul unui pedometru

Podometrul este un dispozitiv special pentru a măsura numărul de pași executați în timpul unei plimbări, precum și viteza, distanța parcursă și ritmul cardiac al persoanei care îl folosește.

Cu ajutorul podometrului, vei putea stabili anumite obiective cu ușurință. De pildă, dacă vrei să mărești viteza sau numărul pașilor, vei putea să monitorizezi permanent aceste variabile.

Poți chiar să iei podometrul cu tine la serviciu sau să-l folosești în timp ce te ocupi de treburile casnice. La finalul zilei, vei știi exact câți pași ai executat și câte calorii ai ars. În plus, vei putea aprecia dacă, în viitor, trebuie să mărești intensitatea mișcării pentru a-ți atinge obiectivele.

Beneficiile mersului pe jos

  • Îmbunătățește sistemul imunitar și oferă protecție împotriva bolilor.
  • Accelerează metabolismul și previne obezitatea.
  • Fortifică oasele și te ajută să eviți fracturile și să previi osteoporoza.
  • Îmbunătățește circulația sanguină și fortifică inima.
  • Datorită faptului că stimulează producția de endorfine, previne stresul, anxietatea și depresia.

Câteva sfaturi despre cum să mergi pe jos ca să slăbești

Mergi pe jos ca să slăbești în natură
  • După ce te-a consultat un medic, stabilește un obiectiv clar și nu te suprasolicita.
  • Sub nicio formă nu ar trebui să întrerupi rutina. Dacă nu ai posibilitatea să faci plimbări toată săptămâna, reorganizează-ți programul și stabilește obiective mici.
  • Poartă haine și încălțăminte confortabile.
  • Nu uita să execuți exerciții de încălzire cu cel puțin 5 minute înainte să încerci să mergi pe jos ca să slăbești.
  • Ai grijă ce mănânci. Redu-ți aportul de grăsimi și pune în aplicare diverse obiceiuri alimentare sănătoase.
  • Menține o postură adecvată. Spatele ar trebui să fie drept, abdomenul contractat și brațele relaxate.
  • Ține-ți sub control respirația. Inspiră și expiră în funcție de ritmul plimbării.

Nu în ultimul rând, te sfătuim să nu-ți ignori corpul. Dacă experimentezi amețeală, hipertensiune arterială sau oboseală excesivă, oprește-te sau redu viteza cu care mergi pe jos.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.



Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.