Logo image
Logo image

Stai alături de oameni care te apreciază

4 minute
Pentru bunăstarea ta psihică, este foarte important să ai în preajmă oameni care te respectă și te acceptă așa cum ești, cu toate calitățile și defectele tale și nu încearcă să te modeleze după bunul lor plac. 
Stai alături de oameni care te apreciază
Ultima actualizare: 18 decembrie, 2018

Nu este ușor să te integrezi în această lume complexă. Este chiar mai greu să găsești oameni care te apreciază, care îți umplu golurile din suflet, cu care împarți aceleași valori și care îți sunt tovarăși de nădejde pe tot parcursul vieții.

Înconjoară-te de oameni care te-au văzut în cele mai rele momente și care continuă să te ajute să devii un om mai bun. Stai alături de oameni care îți smulg un zâmbet în fiecare dimineață, alungându-ți temerile, grijile și tristețea.

Deși pare greu de crezut, există întotdeauna cel puțin un om care poate să-ți lumineze momentele întunecate și care te apreciază cu adevărat. Și nu ne referim numai la relațiile amoroase.

Te-ar putea interesa și:

O relație de cuplu de succes: trebuie să fiți o echipă!

De-a lungul vieții, avem nevoie de familie, prieteni și un partener care să ne respecte și să ne înțeleagă. Pe lângă faptul că trebuie să ne iubim pe noi înșine și să ne cultivăm stima de sine, trebuie să avem alături oameni de bază.

Stai alături de oameni care te apreciază și te încurajează să fii mai bun

Persoanele care nu te lasă să te schimbi îți îngrădesc dezvoltarea personală. Nimeni nu este lipsit de defecte, însă important este să depășim dificultățile și să învățăm ceva în fiecare zi.

  • Primește în viața ta oameni care îți îmbogățesc existența. Lasă-i să te îndrume pentru a putea evolua.
  • Pentru a deveni mai bun în fiecare zi, trebuie să-ți conștientizezi limitele și greșelile. Numai fiind umil poți reuși acest lucru.
  • Stai alături de oameni care nu te judecă, nu te critică și nu te pedepsesc, ci reprezintă un model de conduită. Aceste persoane te îndeamnă să-ți înfrunți temerile, te liniștesc și te ajută să treci prin viață cu fruntea sus.

Stai alături de oamenii care te consideră „indispensabil” în viețile lor

Some figure

Cu siguranță ai auzit că este bine să eviți să te „atașezi” și să „ai nevoie” de oameni. Însă trebuie să privești această recomandare în mod obiectiv, deoarece există anumiți oameni care te apreciază și care sunt necesari pentru a fi fericit.

  • Este important să faci diferența între a avea nevoie de oamenii dragi pentru a-ți fi alături și a-i „forța” să devină așa cum îți dorești tu, a le răpi libertatea, dreptul de a alege și a-i împiedica să evolueze.
  • Persoanele care au nevoie de tine trebuie, la rândul lor, să te respecte. Ești indispensabil în viața multor oameni, dar trebuie să le oferi dragoste și respect fără să-i „sufoci.”
  • Stai alături de oameni care te apreciază și care îți arată în fiecare zi cât ești de important pentru ei. Aceștia te pot face fericit, fără să profite de tine, să te controleze sau să te suspecteze de lucruri rele.

Te-ar putea interesa și:

Oamenii buni ne fac fericiți

Stai alături de oameni care îți luminează zilele întunecate

Suntem siguri că există și în viața ta o persoană care, atunci când îi povestești problemele tale, în loc să te ajute, îți aruncă în față toate greșelile care te-au adus în situația respectivă.

  • Unele persoane nu fac decât să te umilească, în loc să-ți ofere soluții. Pe acestea trebuie să le eviți cu orice preț. Dacă ai o problemă, gândește-te bine la cine apelezi pentru sprijin, indiferent dacă nu ai nevoie decât de cineva care să te asculte.
  • Unii oameni apreciază și te respectă, dând dovadă de deschidere sufletească și de empatie.
  • Stai alături de oameni care, în loc să te judece, se apropie și mai tare de tine. Aceștia sunt capabili să se pună în locul tău și să te înțeleagă mai bine.
  • Nu renunța la oamenii care îți luminează zilele întunecate și îți sunt alături atunci când te simți singur.

Stai alături de oameni care te apreciază și ale căror emoții nu se schimbă peste noapte

Some figure

Pentru unele persoane, stabilitatea, respectul și angajamentul nu au nicio valoare. Într-o zi îți oferă dragoste, afecțiune și respect, iar a doua zi dau dovadă de indiferență.

În această categorie poate intra partenerul de viață, dar și membrii familiei. Este vorba despre acei oameni care nu sunt stabili și nici maturi din punct de vedere emoțional.

  • Nimeni nu are dreptul să îți facă astăzi o mie de promisiuni, iar mâine să le șteargă cu buretele, fără să țină cont de sentimentele tale. Acestea sunt relațiile cele mai toxice și mai distrugătoare. Este bine să limitezi contactul cu aceste persoane pentru a fi cu adevărat fericit.
  • Înconjoară-te de oameni care dau dovadă de maturitate emoțională și de stabilitate în sentimente, afecțiune și cuvinte rostite.
  • Oamenii au nevoie de siguranță. Tocmai de aceea este important să ai în preajmă persoane care nu se răzgândesc de la o zi la alta, care își respectă angajamentele și își îndeplinesc promisiunile.

Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Yoo, H., Bartle-Haring, S., Day, R. D., & Gangamma, R. (2014). Couple communication, emotional and sexual intimacy, and relationship satisfaction. Journal of sex & marital therapy, 40(4), 275-293.
  • Guzmán, M., & Ch, C. T. (2014). Estilos de apego y empatía diádica en relaciones de pareja en adultos emergentes. Revista Argentina de Clínica Psicológica, 23(3), 61-69.
  • Canto Ortiz, J. M., García Leiva, P., & Gómez Jacinto, L. (2009). Celos y emociones: Factores de la relación de pareja en la reacción ante la infidelidad. Athenea digital: revista de pensamiento e investigación social, (15), 039-55.

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.