5 trucuri psihologice pentru a atrage oamenii din jur - Doza de Sănătate
 

5 trucuri psihologice pentru a atrage oamenii din jur

Vrei să sporești atracția pe care o exerciți față de cei din jur fără a înceta să fii tu însuți sau a-ți pierde esența? Află mai multe în articolul de azi!
5 trucuri psihologice pentru a atrage oamenii din jur

Ultima actualizare: 07 februarie, 2021

Ți se pare ciudat că ar exista anumite trucuri psihologice pentru a atrage oamenii din jur? Nu este deloc așa. În realitate, adevărata atracție se creează în mintea noastră. Acel „ceva” care ne intrigă, ne entuziasmează și ne stârnește curiozitatea trece dincolo de aspectul fizic, cum ar fi fața, ochii sau corpul.

Există o prejudecată culturală conform căreia tot ce este frumos este și bun. Mulți consideră că o persoană atrăgătoare din punct de vedere fizic are și calități personale extraordinare.

Însă, pe măsură ce înaintăm în vârstă și acumulăm mai multă experiență, ne dăm seama că această corelație nu este întotdeauna validă. În plus, conștientizăm că este mult mai intens și semnificativ atunci există o armonie între două minți în ce privește plăcerile, valorile și proiectele. Mai jos vom discuta aceste aspecte în detaliu.

A atrage oamenii din jur este un dar pe care puțini oameni îl posedă

Femeie care poate atrage oamenii din jur

1. Atracția autentică este sinonimă cu încrederea în tine

Fii autentic! Persoanele care au încredere în ele însele sunt fermecătoare și atrăgătoare în ochii celorlalți. Însă această siguranță și încredere nu trebuie să se transforme în mândrie sau narcisism.

  • Adevărata încredere în tine înseamnă să te cunoști pe tine însuți și calitățile tale. Totodată, trebuie să îți conștientizezi și limitele și să lucrezi asupra lor în fiecare zi.
  • În plus, trebuie să îți cultivi încrederea în tine și prin intermediul altor dimensiuni psihologice. Printre acestea, se numără stima de sine și modestia, o calitate care îți permite să te deschizi și să te apropii de cei din jur.
  • Magia stă în stabilirea unui echilibru între toate aceste dimensiuni.

2. Crează-ți propriul „brand”

Într-o lume plină de oameni „la fel,” a fi diferit este un lucru atrăgător. Cu toate acestea, de multe ori ne gândim că unicitatea ne izolează de societate și atrage criticile celor din jur.

  • Faptul că ai nasul coroiat ca un cioc de vultur sau că ești supraponderal poate părea un adevărat obstacol în calea cultivării încrederii în sine necesare pentru a atrage oamenii din jur. La fel te poți simți și dacă ai o față asimetrică, ești prea scund sau prea înalt.
  • În realitate, toate caracteristicile care te diferențiază de alte persoane trebuie „îmbrăcate” în armura încrederii în sine.
  • Demonstrează lumii întregi că ești unic, că ești „marcă înregistrată” și că ești mulțumit de tine însuți.
  • Învață să profiți de însușirile care te diferențiază de ceilalți.

3. Puterea comunicării non-verbale

Atracția începe cu o privire și conexiunea pe care o creezi prin intermediul ei. În plus, trebuie să fii atent și la postură. Picioarele și brațele încrucișate sunt ca niște ziduri atunci când vine vorba de emanarea încrederii în tine însuți.

Trebuie să utilizezi un limbaj corporal deschis care să arate că ești calm și te simți în largul tău. Folosește-ți mâinile pentru a gesticula, zâmbetul pentru a fermeca, capul pentru a aproba și a-ți demonstra interesul și întregul corp pentru a exprima încredere și apropiere.

4. Comunicare empatică

O persoană care îți arată că te poți apropia de ea, care știe să te asculte și care poate stabili o conexiune empatică emoțională și cognitivă devine treptat foarte atrăgătoare.

Totodată, există persoane care au tendința de a vorbi numai despre ele însele în ideea de „a-și face reclamă”. Își scot în evidență așa zisele virtuți și abilități extraordinare, însă nu provoacă decât disconfort, iar ceilalți simt nevoia de a se distanța.

Este important să știi cum să stabilești o legătură apropiată cu cei din jur. Unii oameni știu să facă acest lucru fiind autentici, manifestând un interes sincer vizavi de persoana din fața lor și fiind întotdeauna modești. Aceste calități îi fac extrem de atrăgători.

5. Ceva ieșit din comun

Așa cum am menționat deja, dacă ești obsedat să te integrezi și să împarți aceleași caracteristici cu alte persoane, te vei pierde în oceanul banalității fără să te remarci în niciun fel.

  • Vrei să fii persoana care atrage oamenii din jur? Vrei să fii diferit și să ieși în evidență într-o cameră plină de indivizi asemănători? Atunci trebuie să scoți în relief o singură trăsătură care te definește. Este un lucru cu care oamenii te vor identifica și datorită căruia își vor aminti de tine.
  • Poți fi fata aceea care adoră stilul „pin-up”, cu o coafură originală sau cu pantofi clasici în picioare. Sau poți fi bărbatul cu mustața elegantă, care poartă papion sau care se îmbracă mereu cu haine comode.

Originalitatea ta trebuie să fie în armonie cu aspectul și felul tău de a fi. Nu trebuie niciodată să încerci un lucru care nu se potrivește firii tale. Este esențial să nu te îndepărtezi de propria ta identitate.

Fată purtând o pălărie în natură

Este esențial să ai încredere în tine

În general, toate însușirile de mai sus pot și trebuie cultivate. Majoritatea țin de cunoașterea de sine. Numai dacă te cunoști bine pe tine însuți știi care sunt elementele pe care trebuie să le perfecționezi.

Totodată, ești conștient și de punctele tale forte și știi unde se află magia ta. Știi ce parte din tine atrage oamenii din jur și îi face să se uite la tine.

Nu în ultimul rând, este important să reții că, odată ce ai atras o persoană, trebuie să menții acea atracție. Dacă ai încredere în tine în orice moment, vei reuși să stabilești relații fructuoase și de durată cu prietenii, partenerul de viață sau colegii de serviciu. 


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Ferreras, E. (2007). La autoestima. Anales de Mecánica y Electricidad.
  • Atienza, F. L., Moreno, Y., Balaguer, I., & Rosenberg, M. (2004). Escala de autoestima de
  • Rosenberg. Apuntes de Psicologia. https://doi.org/http://dx.doi.org/10.1016/j.biochi.2007.09.002
  • Branden, N. (1989). Cómo mejorar su autoestima. Círculo de Lectores. https://doi.org/10.1186/cc1474
  • Berntsson, E. (2004). Los seis pilares de la Autoestima. Atención Primaria. https://doi.org/10.1157/13068212

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.