Îndepărtează petele de grăsime de pe rufe cu 7 trucuri

· 6 mai 2017
Modul în care este indicat să îndepărtezi o pată de grăsime depinde de vechimea acesteia sau de articolul de îmbrăcăminte respectiv. Cu cât acționezi mai repede, cu atât vei obține rezultate mai bune.

Petele de grăsime care se formează pe haine sunt foarte greu de îndepărtat prin spălare. În general, acestea penetrează ușor prin țesături și sunt foarte rezistente la produsele de curățat obișnuite. Ca să îndepărtezi aceste pete și să redai culoarea uniformă a țesăturilor, este nevoie să apelezi la produse multiple.

Problema este că multe produse de curățat rufele disponibile în comerț sunt foarte agresive și pot afecta negativ atât mediul înconjurător, cât și starea ta de sănătate. Din acest motiv, multe persoane au început să apeleze la trucuri învățate de la bunici pentru a îndepărta petele de grăsime într-un mod ecologic.

Efectele produselor naturale sunt mai slabe decât cele ale chimicalelor, dar urmând atent anumiți pași este posibil să îndepărtezi petele de grăsime fără produse agresive. Mai jos îți prezentăm mai multe trucuri care te pot ajuta în acest scop și nu îți pun în pericol aspectul hainelor. Nu ezita să le încerci!

7 trucuri pentru a îndepărta petele de grăsime

Truc cu terebentină și zeamă de lămâie

Printre altele, zeama de lămâie te ajută să îndepărtezi petele de grăsime

Petele de unsoare pentru motoare care se lipesc de bluze pot fi eliminate cu o mixtură de terebentină și zeamă de lămâie. Aceste două produse curăță rufele în profunzime și îndepărtează petele de grăsime dificile.

Ingrediente

  • Zeama unei lămâi
  • 1 lingură (10 ml) de terebentină
  • 1 l de apă caldă

Instrucțiuni

  • Amestecă zeama de lămâie cu terebentina și diluează în apă caldă.
  • Înmoaie-ți rufele în soluția obținută pentru o oră, apoi clătește ca de obicei.

Truc cu pudră de talc

Pudra de talc este un produs absorbant care facilitează eliminarea petelor de grăsime. Aceasta este indicată pentru materialele delicate ca mătasea deoarece nu deteriorează fibrele. Singurul dezavantaj al pudrei de talc este că nu poate îndepărta decât petele recente, pe ai căror compuși grași îi poate încă usca.

Ingrediente

  • Pudră de talc (în funcție de mărimea petei)
  • O perie

Instrucțiuni

  • De îndată ce se formează petele de grăsime, presară o cantitate semnificativă de pudră de talc pe articolul respectiv de îmbrăcăminte și las-o să acționeze pentru câteva ore.
  • După ce s-a scurs intervalul indicat, freacă articolul cu o perie, apoi pune-l în mașina de spălat. Setează temperatura în funcție de indicațiile fabricantului.

Truc cu prosoape de hârtie

Evident, petele de grăsime sunt foarte inestetice

Dacă pata este foarte mare, încearcă trucul anterior, dar utilizează și prosoape de hârtie.

Ingrediente

  • Pudră de talc
  • 1 prosop de hârtie
  • Un fier de călcat

Instrucțiuni

  • După ce ai presărat pudra de talc pe pete, pune prosopul de hârtie deasupra articolului de îmbrăcăminte și aplică puțină căldură cu ajutorul unui fier de călcat.
  • Acest truc te ajută să absorbi majoritatea grăsimii și facilitează spălarea obișnuită.

Truc cu sare

Dacă articolul de îmbrăcăminte pătat este din catifea, poți utiliza puțină sare de masă ca agent absorbant.

Ingrediente

  • 1 mână de sare
  • O perie

Instrucțiuni

  • Freacă petele de grăsime cu puțină sare și lasă să acționeze pentru o oră.
  • După ce s-a scurs acest interval, îndepărtează sarea ușor cu o perie și pune articolul de îmbrăcăminte în mașina de spălat.

Truc cu spirt

Și spirtul este util pentru a elimina petele de grăsime

Unul dintre cele mai eficiente moduri de a îndepărta petele de grăsime este să aplici spirt pe rufe. Înainte să aplici acest lichid, asigură-te că materialul respectiv este compatibil cu spirtul.

Ingrediente

  • Spirt (în funcție de mărimea petei)
  • Apă fierbinte

Instrucțiuni

  • Aplică puțin spirt pe pată și pune articolul de îmbrăcăminte la înmuiat în apă fierbinte.
  • După ce a trecut o oră, spală articolul respectiv în mașina de spălat ca de obicei.

Truc cu oțet alb

Acest produs cu utilizări multiple este foarte util pentru a curăța rufele albe sau colorate. Proprietățile sale îndepărtează anumiți compuși ai petelor de grăsime, lăsând rufele mătăsoase, astfel încât să nu mai fi nevoit să apelezi la balsamuri.

Ingrediente

Instrucțiuni

  • Freacă porțiunea de material afectată cu oțet alb și înmoaie în două căni de apă fierbinte.
  • Lasă să stea o oră, apoi clătește.

Truc cu detergent de vase și bicarbonat de sodiu

Nu trebuie să apelezi la produse din comerț ca să elimini petele de grăsime

Acest truc simplu facilitează îndepărtarea petelor de grăsime dificile. Deși îți va răpi ceva timp, rufele tale vor arăta ca noi.

Ingrediente

  • 1 lingură (10 ml) de detergent lichid de vase
  • Spray tehnic lubrifiant (ca WD-40 sau 3-IN-ONE)
  • 1 lingură (10 g) de bicarbonat de sodiu
  • O periuță de dinți
  • O bucată de carton
  • Bețișoare cu vată

Instrucțiuni

  • Pune cartonul sub materialul pătat și pulverizează sprayul lubrifiant pe pată.
  • Freacă materialul cu un bețișor cu vată și aplică bicarbonat de sodiu deasupra.
  • Freacă cu o periuță de dinți până când se formează mici firmituri.
  • Adaugă detergentul lichid de vase și mai freacă puțin.
  • La final, pune articolul de îmbrăcăminte în mașina de spălat.

Acum că ai descoperit câteva trucuri minunate pentru a îndepărta petele de grăsime, nu te mai complica și fă-ți rufele să arate din nou ca noi!