Cancerul de piele: 7 informații importante - Doza de Sănătate
 

Cancerul de piele: 7 informații importante

Cancerul de piele a devenit una dintre principalele amenințări ale lumii moderne. În fiecare an, există mai multe persoane diagnosticate cu acest tip de cancer decât cu cancer mamar, de prostată, pulmonar și de colon la un loc. 
Cancerul de piele: 7 informații importante

Ultima actualizare: 30 ianuarie, 2019

Cancerul de piele afectează în principal persoanele cu vârste de peste 50 de ani. Însă nici tinerii nu sunt scutiți de acest pericol, mai ales dacă se expun la soare fără să aplice pe piele o loțiune sau o cremă de protecție solară.

Cel mai comun tip de cancer de piele este cel non-melanom, care a primit această denumire ca urmare a faptului că nu prezintă nicio urmă de melanom malign produs de melanocite. Apariția sa este influențată de doi factori majori: radiațiile emise de soare prin razele ultraviolete și mutațiile ADN din celulele epiteliale.

Deși este cel mai comun tip de cancer, rata mortalității cauzate de cancerul de piele s-a stabilizat în ultimul timp. În plus, specialiștii descoperă din ce în ce mai multe modalități de a-l diagnostica în timp util.

Fiind atât de răspândită, este important să știm cât mai multe lucruri despre această boală și să învățăm să-i identificăm simptomele timpurii.

În articolul de azi, îți oferim șapte informații importante despre cancerul de piele și despre modul în care se dezvoltă acesta.

Ia aminte!

1. Expunerea la soare mărește riscul de cancer de piele

Expunerea la soare este un factor de risc pentru cancerul de piele

Mulți oameni consideră că expunerea continuă la soare nu îi afectează în niciun fel, gândindu-se că efectul cel mai grav îl reprezintă arsurile solare, care se vindecă în câteva zile.

Ceea ce mulți nu știu este că razele solare modifică celulele pielii și măresc considerabil riscul de cancer de piele pe termen lung.

2. Folosirea cremei de protecție solară nu este de ajuns

Acest produs diminuează efectele negative ale soarelui asupra pielii, însă nici folosirea regulată a cremei de protecție solară nu îți garantează că nu vei suferi niciodată de acest tip de cancer. 

În realitate, soarele este doar unul dintre factorii asociați cu dezvoltarea cancerului de piele. Pe lângă razele ultraviolete, toxinele, țigările și o dietă necorespunzătoare pot contribui, de asemenea, la instalarea bolii.

3. Orice aluniță poate fi malignă

Cancerul de piele se poate dezvolta la nivelul unei alunițe

În majoritatea cazurilor, cancerul de piele are ca punct de plecare o pată care se dezvoltă în mod anormal.

Însă, în anumite circumstanțe, boala pornește de la o aluniță de pe corp care a fost invadată de celule maligne. Acest tip de cancer este cunoscut sub numele de melanom. Melanomul este o formă rară de cancer de piele, însă, din păcate, este și cea mai agresivă.

4. Alunițele mai mari cresc riscul de cancer de piele

Riscul ca o aluniță să fie malignă este direct proporțional cu dimensiunea ei. Aceste alunițe periculoase poartă numele de nevi melanocitari congenitali. Sunt prezente pe corp încă de la naștere și tind să se mărească de-a lungul anilor.

5. Bronzatul la solar poate fi periculos

Folosirea constantă a aparatelor sau a lămpilor pentru bronzat reprezintă un factor de risc pe care nu trebuie să-l ignorăm.

Chiar dacă par o alternativă excelentă la expunerea la soare, solarul și alte dispozitive asemănătoare emit radiații ultraviolete care pot fi periculoase. 

6. Cancerul de piele poate fi provocat de o infecție

Cancerul de piele poate fi provocat de o infecție

O altă cauză a cancerului de piele o constituie leziunile cronice și umflăturile cauzate de arsuri severe și infecții. Dacă pielea care protejează partea interioară a corpului are o problemă gravă, riscul dezvoltării celulelor maligne crește considerabil.

7. Regula „ABCDE” pentru identificarea cancerului de piele

Apariția unor pete pe piele și schimbarea aspectului unei alunițe sunt cele mai evidente semne care indică probabilitatea că suferi de acest tip de cancer. 

Există o metodă prin care poți să-ți dai seama dacă alunițele sau petele de pe piele sunt un simptom al cancerului și anume regula „ABCDE”:

  • A – Asimetrie: O parte a aluniței nu corespunde celeilalte.
  • B – Border (margine): Marginile aluniței sunt neregulate și au un aspect neobișnuit.
  • C – Culoare: Alunițele au nuanțe de maro și negru. Însă uneori pot deveni albe, albăstrui sau roșiatice.
  • D – Diametru: Alunița are un diametru de peste 6 milimetri.
  • E – Evoluție: De-a lungul timpului, observi alte modificări în ceea ce privește forma, dimensiunea și culoarea aluniței.

Nu uita că una dintre cele mai eficiente modalități de a preveni dezvoltarea cancerului de piele este vizita anuală la medicul dermatolog.

Fii atent/ă la toate semnele pe care le consideri anormale și cere efectuarea analizelor de rigoare pentru mai multă siguranță.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.



Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.