Renunță la frică și spune „da” sau „nu”

Dacă nu ai tu grijă de tine, nimeni altcineva nu o va face. Tocmai de aceea este important să ai curaj să îți exprimi opiniile și să îndrăznești să spui întotdeauna ce te deranjează. 

Este imposibil să renunțăm la teama de a fi judecați sau respinși de la o zi la alta. Ne este frică să nu fim etichetați în funcție de ceea ce gândim și să nu fim dați deoparte din cauza alegerilor făcute sau atunci când ne prezentăm tuturor exact așa cum suntem. 

Însă nu trebuie să uităm că nu există nicio frică mai mare decât cea pe care o creăm noi în mințile noastre. Ne referim aici la limitările, nesiguranța și obsesiile noastre.

A renunța la frică în favoarea curajului este, fără îndoială, cea mai bună mișcare pe care o putem face. Chiar dacă pare greu de crezut, vine un moment în care putem spune „da” fără teamă și „nu” fără sentimentul de vinovăție.

În articolul de azi te invităm să reflectezi asupra acestui subiect. Curajul și dezvoltarea personală trebuie să se bazeze pe concordanța dintre ceea ce simțim și modul în care acționăm. 

Cu toții avem un sistem de valori și convingeri. De exemplu, casa și familia tind să fie principalul nostru sistem social. În acest fel, alegerile și nevoile noastre personale sunt limitate.

  • Trebuie să spunem sau să facem anumite lucruri de teama posibilei reacții a celor din jur.
  • Dacă alegem o anumită cale, ne este teamă să nu ne dezamăgim părinții.
  • Suntem supărați dacă nu ne ridicăm la înălțimea așteptărilor celorlați.

După cum poți vedea, acestea sunt câteva exemple care ilustrează ceea ce am simțit cu toții la un moment dat. Sunt situații destul de frecvente, dar care nu ar trebui să existe.

Nu trebuie să cădem în extreme și să ajungem să ne dedicăm în totalitate celor din jur, neglijându-ne pe noi înșine. 

Nu trebuie să îți fie frică să spui nu

Îți recomandăm să ții cont de aceste sfaturi simple pentru a învăța să trăiești fără frică. În acest fel, poți deveni mai asertiv și mai sincer cu tine însuți.

A spune „da” când vrei să spui „nu”

De ce facem asta? Cineva te roagă să vii până la el/ea acasă să lucrați la un proiect împreună. Sau poate un prieten te invită să ieși cu el în oraș. Deși nu vrei, spui „da.”

  • Uneori suntem de acord să facem un anumit lucru pentru că ținem la persoana care ni-l cere. Ne este teamă să nu supărăm oamenii pe care îi iubim sau să nu neglijăm o prietenie printr-un refuz.
  • Spunem „da” atunci când vrem să ne integrăm într-un grup. În acest fel, ne simțim acceptați și nu respinși.
  • Acest tip de comportament duce la o stare de neputință. Încetăm să mai fim noi înșine. Dacă spunem mereu „da”, ceilalți ne percep ca pe niște persoane gata întotdeauna de a le sări în ajutor. Astfel, se comportă de parcă noi nu avem propriile nevoi de satisfăcut.

Chiar dacă pare greu de crezut, un refuz ocazional ne ajută să menținem un anumit echilibru. 

Renunță la frică și spune da

Spune „nu” fără să te simți vinovat

Vom face un mic exercițiu de imaginație pentru a descrie beneficiile refuzului. Ne vom întoarce în timp în momentul în care am acționat împotriva propriei voințe.

Mai jos îți oferim câteva exemple pentru a demonstra de ce este bine să spunem „nu” fără să ne simțim vinovați:

  • Îmi imaginez momentul în care sunt de acord să îi fac o favoare unei persoane.

În timp ce îi explic situația, îmi imaginez că ofer un refuz categoric. Îți spun nu pentru că cerința ta este egoistă, pentru că nu mă tratezi așa cum ar trebui și pentru că îți urmărești propriul interes. 

  • Îmi amintesc, de asemenea, una dintre nenumăratele ocazii în care partenerul meu mi-a spus: „Te superi dacă te rog și eu ceva?,” iar eu i-am răspuns: „Nu, spune.”

Acum îmi imaginez că sunt mai rațional. Îi răspund că da, mă supăr pentru că deja îndeplinesc majoritatea responsabilităților și obligațiilor amândurora. Îi spun că un cuplu este o echipă în care cei doi membri se respectă unul pe celălalt. 

Dacă renunți la frică, poți să-ți împlinești visurile

Nevoia de a spune „da” fără frică

A spune „da” când vrei și când simți nevoia este o metodă de auto-validare. Fiecare enunț afirmativ venit direct din inima ta te ajută să te definești în fața celorlalți, pentru ca aceștia să te cunoască mai bine.

  • Voi spune „da” visurilor și obiectivelor mele fără frică.
  • Poate unora nu le convine „da-ul” meu, dar nu este nicio problemă. Sunt persoane care mă acceptă așa cum sunt, cu toate ideile, dorințele și alegerile mele, pentru că mă respectă și pentru că vor să îmi fiu loial mie însumi.

Începând de azi, voi spune „da” fără frică și „nu” fără să mă simt vinovat. Numai așa pot menține un echilibru în viața mea. A conviețui înseamnă a ne respecta unul pe celălalt așa cum suntem.

Te-ar mai putea interesa