6 beneficii oferite de săritul corzii - Doza de Sănătate
 

6 beneficii oferite de săritul corzii

Pe lângă faptul că este distractiv, săritul corzii reprezintă o modalitate eficientă de a ne menține în formă și a ne crește atât capacitatea pulmonară, cât și rezistența fizică.
6 beneficii oferite de săritul corzii
Carlos Fabián Avila

Verificat și aprobat de medicul Carlos Fabián Avila.

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Când auzim de săritul corzii, cel mai probabil ne amintim de anii copilăriei. Însă această activitate constituie cel mai complet exercițiu cardiovascular pe care îl putem practica. Citește acest articol pentru a descoperi minunatele beneficii oferite de săritul corzii.

Deși este atât de simplu încât pare un joc, săritul corzii ne menține în formă și ne crește rezistența fizică în mod considerabil. În plus, această activitate poate fi inclusă în orice tip de antrenament fizic.

Unul dintre cele mai mari avantaje ale săritului corzii este faptul că nu trebuie să te deplasezi până la sală pentru a-l practica. Ca să obții rezultatele dorite, nu ai nevoie de aparate speciale, ci doar de o simplă coardă și de dorința de a face mai multă mișcare și de a te distra.

Săritul corzii, un exercițiu cardiovascular

Exercițiile cardiovasculare sunt foarte importante pentru a ne menține în formă. Săritul corzii mărește ritmul cardiac, un beneficiu pe care îl putem obține și dacă mergem pe jos, alergăm, urcăm sau coborâm scările sau ne plimbăm cu bicicleta.

Săritul corzii permite organismului să se oxigeneze în mod eficient. Drept rezultat, inima, plămânii și sistemul circulator sunt fortificate.

Coordonare și mișcare

Dacă obișnuiai să sari coarda atunci când erai copil, cu siguranță îți amintești că această activitate presupune să te miști și să îți coordonezi mișcările.

  • Inițial, practică mișcarea brațelor și a picioarelor separat.
  • Începe ținând coarda cu o mână și picioarele lipite unul de celălalt.
  • Mișcă coarda cu o viteză constantă și sari când aceasta se apropie de picioare.

6 beneficii oferite de săritul corzii

Beneficii oferite de săritul corzii pentru musculatură

Săritul corzii este o activitate simplă și necostisitoare care ne oferă numeroase beneficii. Mai jos ți le prezentăm pe cele mai importante.

1. Tonifiază mușchii

Când sari coarda, îți antrenezi toți mușchii din corp. Pentru a executa acest exercițiu, trebuie să îți folosești musculatura superioară, abdominală și lombară. Coarda se mișcă datorită acțiunii bicepșilor și a tricepșilor. Această mișcare constantă tonifiază și fortifică mușchii menționați.

În același timp, îți utilizezi mușchii abdominali pentru a sări. Săritul corzii îți antrenează și musculatura picioarelor, mișcarea coordonată a acestora generând tensiune musculară. Această tensiune tonifiază și fortifică cvadricepșii, fesele, bicepșii femurali și gambele.

2. Stimulează circulația sângelui

Beneficii oferite de săritul corzii precum stimularea circulației sângelui

Unul dintre minunatele beneficii oferite de săritul corzii este stimularea circulației sanguine. Mișcările pe care trebuie să le executăm ajută în mod direct sistemul circulator. Inima lucrează mai mult pentru a pompa sângele către fiecare regiune a corpului. Astfel, sângele este obligat să circule prin toate arterele, reducând riscul de a suferi un infarct.

Îți recomandăm să citești: 

6 exerciții cardio de făcut acasă

3. Mărește capacitatea pulmonară

Când sari coarda, plămânii tăi primesc un plus de oxigen. Acest beneficiu este util dacă te confrunți cu probleme respiratorii. Mai mult, săritul corzii îți crește rezistența fizică, ceea ce înseamnă că vei putea să te antrenezi mai mult timp fără a obosi.

4. Arde caloriile

Arderea caloriilor pe lista de beneficii oferite de săritul corzii

Săritul corzii pentru 30 de minute arde în jur de 400 de calorii, inclusiv grăsimile depozitate în fiecare regiune a corpului. Astfel, unul dintre multiplele beneficii oferite de săritul corzii este chiar slăbitul.

5. Promovează eliminarea toxinelor

Când sărim coarda, eliminăm toxinele acumulate în organism, în mare parte prin intermediul transpirației. Astfel, celulele noastre se regenerează și funcționează la capacitate maximă.

6. Reduce nivelul de stres și stimulează activitatea mentală

Deși știința nu a reușit încă să confirme acest beneficiu, unii specialiști susțin că, atunci când sărim coarda, coordonarea necesară pentru a executa acest exercițiu creează noi conexiuni neuronale.

În plus, săritul corzii stimulează producția de endorfine, hormoni care relaxează organismul, reduc nivelul de stres și alungă grijile. Așadar, această activitate ne ajută să gândim mai pozitiv, ceea ce ne îmbunătățește calitatea vieții.

Câteva sfaturi dacă vrei să sari coarda

Beneficii oferite de săritul corzii precum creșterea rezistenței corpului

Săritul corzii este într-adevăr un exercițiu simplu, dar trebuie totuși să avem grijă. Ca să prevenim inconveniente ca durerile articulare, este necesar să luăm anumite măsuri de precauție.

Înainte să începi, execută câteva exerciții de încălzire. Sari ușor pentru o perioadă scurtă de timp și, după ce simți că te-ai încălzit, sari mai repede pentru mai mult timp.

Dacă nu ești „în formă”, este firesc să te simți obosit/ă la început. Cel mai bine este să crești treptat intervalul de timp dedicat săriturilor, astfel încât să îți îmbunătățești rezistența.

O altă recomandare este să combini săritul corzii cu exerciții de intensitate scăzută. Exercițiile aerobice și ridicarea greutăților ar fi câteva opțiuni utile. Acestea te vor ajuta să sari coarda pentru mai mult timp.

După cum poți vedea, există numeroase beneficii oferite de săritul corzii. Pentru a te bucura de ele, poți încorpora această activitate în antrenamentul tău actual. Fiind atât de benefic, săritul corzii a devenit unul dintre exercițiile favorite ale iubitorilor de fitness și ale sportivilor.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Mersy, D. J. (1991). Health benefits of aerobic exercise. Postgraduate Medicine. https://doi.org/10.1080/00325481.1991.11700983
  • Orhan, Serdar. (2013). The effects of rope training on heart rate, anaerobic power and reaction time of the basketball players. Life Science Journal. 10. 266-271.
  • Chen, C. C., & Lin, S. Y. (2011). The impact of rope jumping exercise on physical fitness of visually impaired students. Research in Developmental Disabilities32(1), 25–29. https://doi.org/10.1016/j.ridd.2010.08.010
  • How to Cite: Zakavi I, Bizhani B, Bani Hashemi M, Ghaisii E. The Effect of an Eight-Week Rope Skipping Exercise Program on Interleukin-10 and C-Reactive Protein in Overweight and Obese Adolescents, Jentashapir J Cell Mol Biol. 2015 ; 6(4):e24720. doi: 10.17795/jjhr-24720.
  • Ha AS, Ng JYY. Rope skipping increases bone mineral density at calcanei of pubertal girls in Hong Kong: A quasi-experimental investigation. PLoS One. 2017;12(12):e0189085. Published 2017 Dec 8. doi:10.1371/journal.pone.0189085
  • Heijnen S, Hommel B, Kibele A, Colzato LS. Neuromodulation of Aerobic Exercise-A Review. Front Psychol. 2016;6:1890. Published 2016 Jan 7. doi:10.3389/fpsyg.2015.01890

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.