Importanța de a fi un bun ascultător - Doza de Sănătate
 

Importanța de a fi un bun ascultător

A asculta nu este o acțiune pasivă. Pentru a fi un bun ascultător, nu trebuie să te plasezi în centrul atenției atunci când o persoană îți povestește ceva.
Importanța de a fi un bun ascultător

Ultima actualizare: 12 decembrie, 2022

Uneori te gândești că a fi un bun ascultător înseamnă doar să auzi cuvintele care ies din gura unei persoane. În realitate, lucrurile nu stau deloc așa. A asculta nu este ușor. 

Iată un exemplu. Imaginează-ți două prietene care stau de vorbă. Una dintre ele îi spune celeilalte că s-a certat cu mama ei în seara precedentă. Prima prietenă este îngrijorată, dar de îndată ce termină de vorbit, cealaltă îi povestește despre o situație similară prin care a trecut.

Oare cea de-a doua prietenă a fost cu adevărat o bună ascultătoare? Nu, pentru că s-a folosit de grija celei dintâi pentru a-și povesti propria experiență, trecând din poziția persoanei care ascultă în cea a persoanei care cere să fie auzită. Adevărul este că nu a știut deloc să-și asculte prietena.

Greșeli de evitat pentru a fi un bun ascultător

Cearta de cuplu

Poate toate aceste informații nu ți se par valide. Poate îți spui în mintea ta: „Dar chiar sunt un bun ascultător!” Tocmai de aceea ne-am gândit să trecem în revistă cele mai frecvente greșeli pe care le facem când îi „ascultăm” pe ceilalți.

Prima greșeală pe care trebuie să o evităm pentru a fi un bun ascultător se regăsește chiar în exemplul oferit mai sus. Cineva ne povestește un lucru care îi stă pe suflet, iar noi profităm de ocazie pentru a vorbi despre noi înșine.

În al doilea caz, care este și mai grav, a doua prietenă ar schimba rapid subiectul. De exemplu, dacă prietena ta ți-ar povesti că s-a certat cu mama ei, replica ta ar fi: „Îmi pare rău. Și, cum a fost azi la muncă?”

În al treilea caz, persoana care „ascultă” diminuează importanța problemei care o îngrijorează pe cealaltă. Astfel, spune lucruri precum: „Nu-ți face griji,” „E o prostie”  sau „Lasă, că trece.”

Cea de-a patra greșeală constă în a-i spune persoanei respective ce să facă, oferind sfaturi și soluții pe care poate nici nu are acum să le pună în practică.

Oferirea sfaturilor nu te face un bun ascultător

După cum poți observa, în niciuna dintre cele patru situații persoana din fața noastră nu a fost ascultată. În realitate, ne-am folosit de întâmplarea povestită de ea pentru a vorbi despre noi înșine.

Tendința de a nu lua în seamă grijile celor din jur

Situațiile prezentate mai sus te fac poate să te gândești că ești o persoană egoistă care, deși credea că știe să-i asculte pe ceilalți, în realitate voia să vorbească despre ea însăși.

Adevărul este că a fi un bun ascultător este un proces care necesită multă atenție. Este esențial să acorzi importanță grijilor exprimate de persoana din fața ta și să nu o întrerupi pentru a-ți povesti propriile probleme.

Chiar și atunci când îi spui acelui om cum ar trebui să procedeze, atragi atenția asupra modului tău personal de a privi lucrurile.

Este adevărat că poți să îți exprimi punctul de vedere. Totuși, nu trebuie să-i spui altei persoane cum trebuie să acționeze sau ce trebuie să spună, pentru că nu ești în situația ei. Dacă faci asta, încerci doar să te afirmi prin intermediul persoanei respective. 

Comunicarea în cuplu

Când nu știi să asculți cu adevărat omul din fața ta, cauți o modalitate de a ieși în evidență, iar comportamentul tău capătă o notă egoistă.

Chiar dacă nu sună bine, atunci când nu știm să ascultăm, ignorăm problemele și grijile celor din jur. 

Cum să fii un bun ascultător

Ai aflat deja care sunt greșelile pe care le faci atunci când crezi că îi asculți pe cei din jur. Acum este important să deprinzi a fi un bun ascultător.

Ține cont de recomandările de mai jos:

  • Nu oferi soluții. Așa cum am menționat deja, nu este bine să oferi soluții pentru problemele celeilalte persoane sau să îi spui cum să acționeze. În schimb, pune-i întrebări care să o invite să reflecteze asupra problemelor sale și să ia o decizie. Aceasta este o modalitate bună de a asculta.
  • Aprofundează subiectul discuției. Dacă asculți într-adevăr ce ți se spune, pune întrebări care dovedesc interesul tău. „Ce crezi despre asta?” sau „Ce ai de gând să faci?” sunt doar câteva exemple.
  • Evită să vorbești despre tine. Concentrează-te numai asupra celeilalte persoane. Nu vorbi despre tine decât dacă ea îți cere să îi povestești despre o experiență similară din viața ta.
  • Nu subestima situația discutată. Chiar dacă ție ți se pare un lucru nesemnificativ, gândește-te că pentru persoana respectivă este foarte important. Prin urmare, încearcă să nu trivializezi subiectul discuției.
Un bun ascultător este atent

Sperăm că acum știi ce presupune a fi un bun ascultător pentru omul din fața ta, fără să te gândești la tine, ci doar la ceea ce îți povestește acesta.

Trebuie să renunți la ideea că a asculta este o acțiune pasivă, deoarece este chiar foarte activă. Tocmai de aceea este necesar să înveți să fii un bun ascultător.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Milićević-Nešić, I. (2016). Do we know how to listen?. ABC-časopis urgentne medicine, 16(2), 21-24.
  • Miguens, E. M. (2015). ¨ To know how to listen¨. Ability first-rate ability in the Teaching–Learning process. Revista Cubana de Tecnología de la Salud, 6(1), 31-41.
  • Torralba, F. (2009). El arte de saber escuchar. Editorial Milenio.

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.