Nu te speria de bătrânețe, continuă să crești

Ne trăim viața așteptând mereu să ni se întâmple ceva, să avem parte de o schimbare. Nu trebuie să ne gândim decât la prezent, el este singura noastră certitudine. 

Ne mințim singuri dacă susținem că nu ne este frică de bătrânețe. Teama de a îmbătrâni este o constantă în societatea actuală. Motivul îl reprezintă, în parte, anumite reclame înșelătoare. Ni se spune că trebuie să tindem spre păstrarea tinereții veșnice. În realitate, cea mai importantă este dezvoltarea personală.

Ne concentrăm mult prea mult asupra înfățișării noastre, când cea mai mare grijă ar trebui să o reprezinte ceea ce avem în suflet.

Anii care trec nu trebuie să ne apese, ci să ne aducă bucurie.  Când îți sărbătorești ziua de naștere, înseamnă că ai mai îmbătrânit un an. Însă te-ai gândit cât de mult ai evoluat în acest timp? Nu mai ești același om de anul trecut.

Nu trebuie să te temi de bătrânețe

Teama de bătrânețe este o constantă în ziua de azi

Reclamele, televiziunea și alte mijloace de comunicare ne hrănesc constant teama de a îmbătrâni. În plus, chiar și stilul nostru de viață ne îndreaptă în aceeași direcție.

Totuși, această teamă de bătrânețe nu își are sursa în prezent. Iată un exemplu. Acum ceva timp, o femeie trebuia să aibă copii când era foarte tânără. Astfel, nu se putea bucura de tinerețea ei atât cât i-ar fi plăcut. În plus, trebuia să se și mărite de tânără, pentru a nu rămâne fată bătrână. Toate aceste idei au rămas în trecut, însă, într-o oarecare măsură, doar s-au transformat.

Ai timp pentru tine? Munca ne obligă să renunțăm la timpul de care avem nevoie pentru a avea grijă de noi înșine. Ar trebui să folosim acest timp pentru a ne cultiva mințile, a face plimbări în natură sau a citi o carte frumoasă.

Încă din copilărie, participăm la numeroase cursuri extrașcolare. Acestea au rolul de a ne crea competențe care să ne ajute să ne descurcăm mai bine în viață.

Ne este frică de trecerea timpului și de bătrânețe

În ciuda trecerii timpului, nimic nu se schimbă. Școala și temele sunt înlocuite de serviciu și de sarcinile de lucru. Activitățile extrașcolare se transformă în ore peste program.

La final, ne dăm seama că timpul a trecut și că nu ne-am bucurat de el. Zilele sun toate încărcate de stres. Gândul de a duce la bun sfârșit tot ce avem de făcut sau de a începe ceva pentru a doua zi ne apasă pe suflet.

Te-ai oprit o secundă să te bucuri de prezent?

Viitorul este prezentul nostru

Ziua de azi și clipa de față au încetat să existe. Ne gândim numai la ziua de mâine, la așteptări și la lucrurile pe care le avem de făcut. Uneori, acestea nici nu se întâmplă.

Lăsăm deoparte tot ce ne face plăcere pentru a ne îndeplini responsabilitățile. Ne obosim cu munca pe care nu o putem amâna și ne afundăm în ea.

Cum poți lăsa timpul să curgă încet? Când erai copil, te bucurai de moment. Nu te gândeai la ziua de mâine. Nu te preocupa decât clipa de față. A crește și a învăța erau cele mai importante lucruri.

Toate cele cinci simțuri ale tale erau concentrate asupra prezentului, asupra fiecărei senzații, fiecărui stimul, trăind într-o stare permanentă de uimire.

Din copilărie până la bătrânețe avem timp să evoluăm

Poate că problema este următoarea: ca adulți, nimic nu mai este o noutate pentru noi. Am adoptat o rutină plictisitoare care nu ne permite să încetinim puțin sau să ne odihnim.

Totuși, nu îți spunem că trebuie să renunți la ce ai de făcut și la responsabilitățile zilnice pe care nu le poți pasa altcuiva. Pur și simplu trebuie să înveți să simți, să vezi, să evoluezi

Simte, experimentează, trăiește, evoluează…

Nu te gândi la trecut sau la viitor. Fă la fel ca atunci când erai copil. Concentrează-te pe clipa de față. Astfel, vei uita de ziua de mâine și vei profita de cea de azi.

Nu sta tot timpul supărat și te vei simți mult mai bine. Chiar și randamentul la locul de muncă va crește. Străduiește-te să te bucuri de tot și toate. Gândește-te la tot ce simți în jurul tău și respiră.

Dacă vrei să-ți schimbi viața și să renunți la serviciul actual, fă-o. Dacă vrei să te răsfeți, nu ezita.

Ziua de azi o avem deja, despre cea de mâine nu se știe. Ai de gând să renunți la oportunitatea de a-ți trăi viața la intensitate maximă?

De multe ori, uităm să trăim. Rutina este zona noastră de confort. Emoțiile și sentimentele noastre trec pe locul doi, iar viața capătă o nuanță de gri.

Nu trebuie să ajungem la bătrânețe cu ochii închiși

Acest mod de a trăi nu ne ajută să evoluăm. Viețile noastre nu capătă un sens mai profund. Din contră, ne transformăm în persoane superficiale, triste și etern nemulțumite.

Dacă îți e teamă de bătrânețe, oprește-te o clipă și gândește-te mai bine. Gândește-te la viața ta de zi cu zi. Ideea că timpul trece repede sau greu e doar în mintea noastră. Când ne bucurăm, timpul se scurge foarte rapid.

Învață să apreciezi tot ce faci, fiecare pas înainte.

Frica, grijile, lipsa preocupării pentru bunăstarea sufletească ne fac să ne temem de ceea ce altădată ne doream cu atâta ardoare: să creștem.

Te-ar mai putea interesa