Cele mai bune ceaiuri pentru 13 afecțiuni de zi cu zi

Ceaiul de mentă este unul dintre cele mai bune ceaiuri pentru tratarea mai multor probleme de sănătate. Știai că această băutură ameliorează congestia, febra și chiar și gazele intestinale? Află mai multe informații utile din articolul de azi!

În acest articol, te invităm să descoperi cele mai bune ceaiuri medicinale pentru a trata probleme de sănătate ușoare, de zi cu zi. Printre acestea sunt incluse durerile de cap, simptomele gripei, durerile menstruale, insomnia, lipsa de energie și anxietatea.

Ceaiurile sunt niște remedii simple care ajută la vindecarea organismului, fără a fi nevoie să apelezi la medicamente.

Să vedem despre ce este vorba!

Cele mai bune ceaiuri pentru fiecare problemă în parte

1. Dureri de cap

Durerile de cap provoacă un disconfort major și pot fi un simptom al unei alte probleme de sănătate. Dacă vrei să scapi de ele fără să iei analgezice, poți încerca mai întâi un ceai medicinal preparat din una dintre următoarele plante:

  • Curcuma are proprietăți analgezice și antiinflamatoare puternice.
  • Violeta este o plantă care conține acid acetilsalicilic, componentul analgezic din aspirină.
  • Păpădia curăță sângele de toxinele care provoacă dureri de cap.
  • Menta ameliorează congestia și durerea.

2. Digestie proastă

Cele mai bune ceaiuri digestive se prepară din următoarele plante medicinale:

  • Menta este una dintre cele mai bune plante pentru îmbunătățirea digestiei și combaterea gazelor intestinale.
  • Ghimbirul întărește acțiunea sucurilor gastrice și previne arsurile la stomac.
  • Roinița calmează nervii care afectează stomacul.
  • Chimionul sub formă de semințe sau pudră este ideal pentru eliminarea gazelor.

Ceaiul de mentă este printre cele mai bune ceaiuri pentru digestie

3. Greață

Pentru a combate greața cauzată de răul de mașină, tensiune sau sarcină, poți apela la ceaiul de ghimbir. Acesta este cel mai bun remediu pentru ameliorarea grețurilor, având, de asemenea, proprietăți digestive și stimulatoare.

4. Simptomele răcelii și ale gripei

La primele simptome de răceală sau gripă (febră, tuse, mucozități), poți prepara unele dintre cele mai bune ceaiuri medicinale din următoarele plante:

  • Cimbrul și eucaliptul sunt antiseptice.
  • Menta scade febra.
  • Ghimbirul combate frisoanele și scade febra.
  • Pătlagina înmoaie căile sinuzale.
  • Cayenne: un praf din acest piper ajută la deschiderea tuburilor bronșice. Îndulcit cu miere, piperul cayenne este un antibiotic natural.

5. Constipație

Dacă suferi ocazional de constipație, poți încerca să bei ceai de senna, un laxativ foarte puternic. Însă dacă ai constipație cronică, este indicat să eviți aceste laxative, deoarece, chiar dacă sunt naturale, pot fi iritante.

Pentru a combate constipația, trebuie să descoperi cauza acesteia. Pentru a-ți îmbunătăți funcțiile digestive, poți bea o infuzie pe bază de păpădie și semințe de in îndulcită cu miere de albine.

6. Diaree

Pentru a stopa rapid diareea, este indicat să apelezi la plante cu proprietăți astringente, cum ar fi ceaiul verde îndulcit cu miere de albine.

Este important să bei și foarte multe lichide pentru a preveni deshidratarea.

7. Gât iritat

Pentru a combate iritațiile și durerile în gât, ai nevoie de o infuzie care îmbină efectele curative ale mai multor ingrediente:

  • Ghimbirul încălzește gâtul.
  • Pătlagina înmoaie căile sinuzale.
  • Chimionul este antiinflamator.
  • Lămâia este antiseptică.
  • Mierea este un antibiotic.

8. Lipsă de energie

Un ceai de pojarniță și mentă îndulcit cu miere de albine reprezintă soluția ideală pentru a combate lipsa de energie și vitalitate.

Unul dintre cele mai bune ceaiuri energizante este de mentă și sunătoare

9. Anxietate, nervozitate și stres

Pentru a-ți calma nervii, îți poți prepara o infuzie pe bază de lavandă, roiniță, coajă de portocală și busuioc. Îndulcește băutura obținută cu miere de albine.

10. Insomnie

Pentru a dormi mai bine, îți recomandăm să bei ceai de floarea pasiunii, valeriană sau tei.

11. Dureri menstruale

În loc să apelezi la medicamente pentru a ameliora durerile menstruale, poți bea un ceai de mușețel, salvie, fenicul și pelin negru.

12. Libido scăzut

Pentru a-ți stimula libidoul în mod natural, poți bea o infuzie afrodiziacă și stimulatoare cu ghimbir, piper, scorțișoară, anason și nucșoară.

Este delicioasă!

13. Senzație de greutate în picioare

Pentru a reduce senzația de greutate în picioare, poți prepara o infuzie cu rozmarin și păpădie. Dacă acest disconfort este însoțit de umflături, poți adăuga și coada-calului.

Cele mai bune ceaiuri pentru afecțiuni de zi cu zi

Cum trebuie să bem aceste infuzii?

Pentru a ameliora o afecțiune, trebuie să bei 2 sau 3 căni de ceai pe zi, pentru ca tratamentul să fie eficient. În general, poți servi o cană la micul dejun, una în jurul prânzului și una spre seară.

Excepția o fac cazurile în care consumi o infuzie pentru un motiv anume:

Reține: aceste ceaiuri sunt eficiente în tratarea afecțiunilor ușoare. Pentru probleme cronice sau care durează mai mult de o săptămână, este necesar un consult medical. 

Te-ar mai putea interesa