Mamă la 35 de ani: 6 avantaje - Doza de Sănătate
 

Mamă la 35 de ani: 6 avantaje

Mulți oameni descriu femeile care nasc mai târziu „mămici bunici” sau „mame obosite”. În realitate, acestea se bucură de mai multe avantaje decât mămicile mai tinere. Citește în continuare pentru a afla care sunt ele.
Mamă la 35 de ani: 6 avantaje

Ultima actualizare: 29 aprilie, 2019

A fi mamă la 35 de ani nu este ușor. În timp, societatea a construit un stigmat în jurul mamelor aflate la o vârstă mai „înaintată”. Se spune despre ele că „au mai puțină energie”, sunt „mămici bunici” sau „mame obosite”.

Până acum câțiva ani, maternitatea după 35 de ani era considerată riscantă. Această convingere se baza pe anumite asocieri negative între vârsta mamei și starea de sănătate a bebelușului după naștere. În prezent, știm că lucrurile nu stau deloc așa.

Mamă la 35 de ani: o opțiune în vogă

Maternitatea la vârste mai înaintate este un fenomen demografic în continuă creștere în țările dezvoltate. Această „modă” se datorează mai multor factori, cum ar fi eficiența mai ridicată a metodelor contraceptive, egalitatea dintre sexe și educația superioară de care se bucură din ce în ce mai multe femei.

În plus, maternitatea la 35 de ani se leagă și de anumite aspecte economice. De exemplu, în prezent, femeile au șansa să obțină locuri de muncă mai bune și se bucură de siguranță financiară.

Potrivit datelor publicate în 2016 de Institutul Național de Statistică din Spania (I.N.E), vârsta sarcinii a scăzut ușor față de anul precedent, vârsta medie pentru conceperea unui copil fiind de 32.5 ani.

Așadar, ce zici, ți-ar plăcea să fii mamă la 35 de ani?

Ce spun studiile recente?

O mamă la 35 de ani ce se bucură de anumite avantaje

Unele studii susțin că vârsta cea mai sigură pentru a avea copii este între 20 și 35 de ani. Însă, în urmă cu un an, Jurnalul Național de Epidemiologie a publicat rezultatele unui studiu realizat asupra femeilor trecute de 35 de ani și a copiilor lor.

Rezultatele au fost surprinzătoare. Cercetătorii au descoperit că micuții ale căror mame aveau vârste cuprinse între 35 și 39 de ani au obținut punctaje ridicate la testele de măsurare a abilității cognitiv-verbale. De fapt, aceștia s-au clasat pe o poziție superioară copiilor cu mame tinere.

Întrebarea este: de ce diferă rezultatele din prezent de cele consemnate cu secole în urmă? Diferențele depind de mai mulți factori, cum ar fi:

  • Copiii testați erau mezinii familiei. Prin urmare, aceștia primeau atenție și grijă limitate.
  • Situația financiară. În general, familiile cu mulți copii au un venit mai mic și mai puține oportunități. Din cauza situației dezavantajate în care se aflau, aceștia nu aveau acces la o dietă sănătoasă sau servicii medicale de calitate. Prin urmare, lipsa resurselor a avut un impact negativ asupra dezvoltării lor.

Dacă ai aproape 35 de ani și te gândești să faci un copil, îți recomandăm să parcurgi informațiile de mai jos pentru a te asigura că vei lua decizia cea mai bună.

Ce avantaje are o mamă la 35 de ani?

1. Maturitate

Prin acest argument, nu insinuăm că mamele tinere nu pot fi mature. Însă, la 35 de ani, o femeie este mult mai conștientă de riscurile unei sarcini. Aceasta face eforturi mai mari pentru a avea grijă de ea însăși și ia în considerare toate schimbările pe care le implică apariția unui copil în viața ei.

2. Stabilitate financiară

O mamă la 35 de ani ce se bucură de stabilitate financiară

În general, la 35 de ani, oamenii au mai multe studii și experiență profesională, factori care le asigură un venit mai stabil. Prin urmare, la această vârstă, părinții pot dedica mai mult timp și mai multă atenție copiilor lor.

3. Experiență

Când vine vorba de maternitate, nu putem considera niciodată că avem prea multă experiență. Cu toate acestea, calități dobândite în timp, precum toleranța, empatia și răbdarea (printre altele) ajută mamele să facă față provocărilor cu o gândire pozitivă.

În plus, diferitele experiențe trăite de-a lungul vieții îi vor servi drept exemplu copilului ei.

4. Stabilitate emoțională

O mamă la 35 de ani ce este mai matură în plan emoțional

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, ajungem să ne înțelegem mai bine pe noi înșine, un lucru dificil la tinerețe. Învățăm cum să luăm decizii importante, să ne acceptăm greșelile, să fim puternici și să legăm relații stabile.

Toate aptitudinile dobândite oferă avantaje considerabile în creșterea copiilor și în relația stabilită cu aceștia. Stabilitatea emoțională oferă un context psihologic sănătos, mai multă siguranță și un exemplu mai bun pentru copii.

5. Creșterea speranței de viață

Diverse studii au arătat că femeile care au născut după 33 de ani au o speranță de viață mai ridicată decât cele care au avut ultimul copil la 29 de ani. Cu alte cuvinte, în ciuda opiniei populare care susține contrariul, dacă devii mamă la 35 de ani, ai șansa să petreci mai mult timp cu copiii tăi.

6. Un stil de viață mai sănătos

O mamă la 35 de ani ce are un stil de viață mai sănătos

În general, persoanele trecute de 30 de ani înțeleg mai bine nevoile propriului corp. Prin urmare, acestea au mai multă grijă de sănătatea lor. Vorbim aici și despre o alimentație adecvată și exerciții fizice regulate.

Astfel, dacă devii mamă la 35 de ani, nu va trebui să îți schimbi drastic obiceiurile, deoarece ai deja un stil de viață sănătos și echilibrat.

Concluzii

În concluzie, calitatea vieții mamei și a copiilor ei are o influență directă asupra dezvoltării acestora. Fără îndoială, când devii mamă la 35 de ani, ai parte de numeroase avantaje. Însă nu uita că sarcina la o vârstă mai înaintată implică mai multe riscuri. Așadar, ai grijă să discuți cu un specialist pentru a conștientiza care sunt posibilele pericole în cazul tău.

Tu ce crezi? Este bine să devii mamă la 35 de ani?


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Bewley, S., Davies, M., & Braude, P. (2005). Which career first? BMJ, 331(7517), 588–589. Available at: https://doi.org/10.1136/bmj.331.7517.588. Accessed 27/04/2020.
  • Instituto Nacional de Estadística (2017). Movimiento Natural de la Población (Nacimientos, Defunciones y Matrimonios). Indicadores Demográficos Básicos. Año 2016. Datos provisionales. Available at: http://www.ine.es/prensa/mnp_2016_p.pdf. Accessed 27/04/2020.
  • Goisis, A., Schneider, D. C., & Myrskylä, M. (2017). The reversing association between advanced maternal age and child cognitive ability: evidence from three UK birth cohorts. International Journal of Epidemiology, 46(3), 850–859. Available at: https://doi.org/10.1093/ije/dyw354. Accessed 27/04/2020.
  • Mills, M., Rindfuss, R. R., McDonald, P., & te Velde, E. (2011). Why do people postpone parenthood? Reasons and social policy incentives. Human Reproduction Update, 17(6), 848–860. Available at: https://doi.org/10.1093/humupd/dmr026. Accessed 27/04/2020.
  • Sun, F., Sebastiani, P., Schupf, N., Bae, H., Andersen, S. L., McIntosh, A., Abel, H., Elo, I. T., & Perls, T. T. (2015). Extended maternal age at birth of last child and women’s longevity in the Long Life Family Study. Menopause, 22(1), 26–31. Available at: https://doi.org/10.1097/gme.0000000000000276. Accessed 27/04/2020.
  • Williams, L. M., Brown, K. J., Palmer, D., Liddell, B. J., Kemp, A. H., Olivieri, G., … Gordon, E. (2006). The Mellow Years?: Neural Basis of Improving Emotional Stability over Age. Journal of Neuroscience, 26(24), 6422–6430. Available at: https://doi.org/10.1523/jneurosci.0022-06.2006. Accessed 27/04/2020.

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.