Pori închiși în mod natural

Exfolierea pielii este importantă pentru că, în acest mod, scăpăm de celulele moarte. Astfel, praful nu mai poate bloca porii și nu se mai pot forma punctele negre și coșurile.

Porii rămân deschiși și au un aspect neplăcut din mai multe motive. Printre acestea se numără tratamentele de exfoliere nereușite, îngrijirea necorespunzătoare a pielii, ereditatea, expunerea la soare, punctele negre, dieta dezechilibrată, și altele. În acest articol veți afla cum puteți avea pori închiși în mod natural și o piele mai frumoasă.

Tot timpul vedem fotomodele, actrițe celebre sau reclame la televizor în care oamenii au pielea ca de porțelan, fără nici un cusur. Cu toate acestea, oamenii simpli au de multe ori pielea cu pori deschiși care uneori par imposibil de acoperit sau de tratat. Cel puțin așa credeam până acum. Există câteva metode naturiste care vă pot ajuta să închideți acei pori deschiși și să vă îmbunătățiți aspectul pielii în general.

Pași de urmat dacă aveți pori deschiși

Urmați pașii descriși în această rutină săptămânală pentru a scăpa treptat de aspectul porilor deschiși:

Exfoliați de două ori pe săptămână

În acest mod scăpați de celulele moarte și de praful care blochează porii și provoacă formarea punctelor negre și a acneei. Folosiți o bucată de pânză de bumbac înmuiată în apă călduță și frecați ușor pielea cu ea.

Masca-infrumusetarea-tenului

Tânără cu mască de față verde, prim-plan al ochiului

Faceți o baie de aburi o dată pe săptămână

Acest procedeu ajută porii să se deschidă și să elimine reziduurile, impuritățile și grăsimea. Apoi vor reveni la dimensiunea normală. Fierbeți apă într-o oală până ajunge să clocotească, apropiați-vă fața și acoperiți-vă capul cu un prosop ca și cum ați face inhalații. Clătiți cu apă călduță și ștergeți-vă ușor pe față.

Aplicați o mască facială

După baia de aburi porii sunt foarte deschiși și veți avea rezultate mai bune trecând la pasul următor. Măștile cu argilă sunt foarte recomandate pentru că ajută la eliminarea acneei și absorb grăsimea în exces dar, în același timp, reduc dimensiunea porilor.

Aplicare-masca

Spălați-vă pe față în fiecare dimineață

Când vă treziți dimineața, primul lucru pe care ar trebui să-l faceți este să vă spălați pe față cu apă călduță și să aplicați o mască facială preparată acasă. O puteți realiza dintr-o jumătate de cană cu apă, un sfert de cană cu lapte, două linguri pline cu bicarbonat de sodiu și albușul de la un ou. Această mască curăță porii și ajută la eliminarea bacteriilor care îi pot bloca. Aplicați prin frecare ușoară apoi clătiți cu apă călduță.

Hidratați cu aloe vera

Aloe vera are multe proprietăți curative care pot face bine pielii. Ajută la tonifierea pielii, tratarea imperfecțiunilor și la protejarea pielii împotriva factorilor externi. Puteți crește această plantă acasă. Astfel, veți putea tăia o frunză și veți putea folosi substanța pe care o secretă. Aplicați-o pe față și lăsați să se usuce înainte de a o clăti.

Spalarea-pe-fata

Remedii preparate acasă pentru porii deschiși

Mască de migdale

Sfărâmați 1/3 de cană cu migdale până obțineți o pudră fină. Amestecați cu puțină apă ca să se formeze o pastă. Aplicați pe piele începând de la nas către restul feței. Lăsați să acționeze timp de o jumătate de oră, apoi spălați-vă fața cu apă călduță. Repetați procedeul de mai multe ori pe săptămână.

Lapte bătut

Acesta este un remediu preparat în casă care se folosește de mult timp pentru curățarea porilor dar și pentru închiderea lor în mod natural. Timp de o săptămână, spălați-vă pe față înainte de culcare și aplicați puțin lapte bătut cu ajutorul unei dischete. Lăsați să acționeze timp de 20 de minute apoi clătiți cu apă rece.

Lapte-vegetal

Coajă de papaya

Frecați partea interioară a cojii de papaya pe pielea curată. Lăsați să acționeze timp de 15-20 de minute înainte de a clăti cu apă călduță. Prin acest remediu preparat în casă puteți scăpa și de pistrui.

Maioneză

Puteți face maioneza acasă amestecând ouă, zeamă de lămâie și ulei, sau o puteți achiziționa de la magazin. Trebuie doar să aplicați o lingură plină de maioneză pe față și să o lăsați să acționeze timp de 20 de minute (este bună și pentru a da strălucire părului). Astfel, pielea va deveni mai fină. Totuși, este bine să nu folosiți acest procedeu dacă aveți tenul gras.

Maioneza-pori

Suc de portocale

Acesta este un procedeu foarte comod dacă vreți să scăpați de inesteticii pori deschiși. Portocalele conțin acid nitric, o substanță cu rol exfoliant ce curăță porii. Vitamina C dă fermitate pielii. Stoarceți o portocală și înmuiați o dischetă în suc, apoi aplicați pe piele. O altă metodă ar fi să tăiați portocala în două și să frecați tenul cu ea. În ambele cazuri, lăsați să acționeze timp de 5 minute apoi clătiți cu apă rece. Nu folosiți acest procedeu ziua sau dacă urmează să ieșiți din casă deoarece pielea poate căpăta un aspect pătat. Este mai bine să-l realizați înainte de culcare.

Mască de față cu ovăz

Puneți o cană cu ovăz într-un robot de bucătărie sau blender. Mixați până devine pudră. Adăugați o cană cu apă călduță și amestecați până se formează o pastă. Aplicați pe pori și lăsați să acționeze până se usucă total. Apoi clătiți cu apă călduță.

Ovaz1-300x200

Cuburi de gheață

Luați câteva cuburi de gheață și aplcați-le direct pe pori, dar nu mai mult de 30 de secunde, ca să nu vă usture pielea. Veți simți imediat un efect. Acest procedeu este ideal după baie.

Bicarbonat de sodiu

Mixați o cantitate egală de apă cu bicarbonat de sodiu până devine o pastă. Aplicați pe față și masați prin mișcări circulare timp de 30 de secunde, apoi clătiți cu apă rece. Repetați procedeul timp de o săptămână iar apoi doar de trei ori pe săptămână.

Bicarbonat-de-sodiu3-300x233