3 măști de față ce îți mențin pielea fermă

· 28 august 2015

Dacă ai sau nu ai pielea fermă este ceva ce depinde de mai mulți factori, cum ar fi obiceiurile tale, genetica sau ținerea unei diete adecvate. Deși este adevărat că nu putem da timpul înapoi ca să avem din nou piele fermă, există anumite măști pe care le poți prepara la tine acasă ce te pot ajuta să reduci efectele îmbătrânirii asupra pielii tale. Mai jos îți vom prezenta trei rețete pentru măști ce te ajută să îți menții pielea fermă!

De ce își pierde pielea noastră fermitatea?

pielea fermă-7

  • Trecerea timpului este cu siguranță principalul factor ce afectează pielea fermă. Inevitabil, pielea ta își va pierde fermitatea, tonusul și elasticitatea. Însă, nu uita că poți să-ți hrănești pielea chiar și în momentele de criză. Dacă știi de ce elemente ai nevoie la orice vârstă, poți reduce efectele îmbătrânirii asupra organismului tău.
  • O lipsă de proteine și substanțe hrănitoare din cauza unei diete neadecvate favorizează apariția pielii flasce.
  • O deficiență de elastină și colagen, componente necesare dacă vrei să ai pielea fermă.
  • Un stil de viață sedentar, ce previne accesul oxigenului și a substanțelor hrănitoare la pielea ta.
  • Soarele poate fi și el un mare inamic al pielii tale. Expunerea la acesta îți îmbătrânește pielea, o deshidratează și o face să piardă acel prețios colagen. Astfel, ai grijă atunci când te expui la soare.
  • Deseori, stările noastre emoționale ne pot afecta sănătatea pielii. Anxietatea, irascibilitatea și stresul pot cauza probleme de absorbție a substanțelor hrănitoare din pricina vasoconstricției și a tensiunii musculare.

Măști preparate acasă ce te ajută să menții pielea fermă

1. Mască de morcov și portocală

morcovi

Această mască este foarte ușor de preparat și este și foarte eficientă. Te întrebi de ce? Morcovii și portocalele îți pot oferi rezultate excelente dacă vrei să lupți împotriva acizilor grași, grație cantităților mari de antioxidanți, beta-caroten, vitamine și minerale pe care acestea le conțin. În plus, morcovii și portocalele te pot ajuta să-ți hidratezi pielea. Masca preparată din aceste două ingrediente principale este foarte utilă și nu trebuie să ți-o aplici decât de trei ori pe săptămână, dimineața.

De ce ingrediente am nevoie?

  • Un morcov
  • Suc de portocale
  • O lingură de miere

Indicații

  • În primul și în primul rând, spală morcovul și taie-l în bucățele. Apoi pune-l în mixer împreună cu sucul de portocale. Amestecă-le bine și apoi adaugă mierea.
  • Următorul pas este să pui amestecul într-o cană și să folosești puțină vată pentru a-ți aplica masca pe față, în special pe acele zone afectate de piele flască (de obicei gâtul, bărbia, obrajii etc.). Lasă masca să acționeze timp de 20 de minute și apoi dă-o jos cu apă rece.

2. Mască de roșii și lămâie

roșii

Cu toții știm că pielea de pe față este diferită față de pielea din orice altă zonă a corpului. Aceasta este mult mai fragilă, mai subțire și este de obicei expusă în mod direct mediului înconjurător. Pentru a o putea proteja, nu e nevoie decât să avem un stil de viață adecvat, să ținem regim și să facem exerciții fizice. Dar nu strică să-ți și „hrănești” fața tu însăți, iar această mască bazată pe suc de roșii și lămâie conține o cantitate mare de antioxidanți și vitamine și îi va oferi feței tale prospețime, tinerețe și avantaje terapeutice imense. Ce-ar fi să o încerci și tu?

De ce ingrediente am nevoie?

  • 2 roșii
  • O lingură de suc de lămâie
  • 2 linguri de zahăr

Indicații

  • Decojește ambele roșii (acestea ar trebui să fie coapte) și pune-le în mixer împreună cu lingura de suc de lămâie. După ce ai amestecat bine toate aceste ingrediente, adaugă cele două linguri de zahăr și vei obține pasta dorită.
  • Folosește puțină vată pentru a-ți aplica masca pe față. Las-o să acționeze timp de 15 minute. Imediat vei simți cum ingredientele acționează și îți dau o senzație de prospețime. Însă, ai grijă să nu-ți lași această mască pe față mai mult de 20 de minute, sau te-ai putea irita din cauza sucului de lămâie—să nu uiți asta! La final, dă-ți jos masca cu apă proaspătă. Îți recomandăm să faci acest tratament de două ori pe săptămână.

3. Mască de măr și pepene

măr-și-miere

Pepenele îți tonifiază pielea și previne ca aceasta să devină flască. Dacă combini acest fruct minunat cu niște mere și puțin ovăz, vei obține o cremă ideală ce îți va hidrata pielea și va face ca aceasta să fie mult mai fermă. Acest remediu este unul clasic, deci nu ai nimic de pierdut dacă îl încerci.

De ce ingrediente am nevoie?

  • Trei felii de pepene (orice fel de pepene vrei)
  • Jumătate de măr
  • Două linguri de fulgi de ovăz
  • O lingură de miere

Indicații

  • Nu e greu să-ți prepari această mască. Obține cele trei felii de pepene (de preferabil mai subțiri) și decojește jumătatea de măr. Pune aceste ingrediente în mixer și amestecă-le bine.
  • Adaugă fulgii de ovăz și vei obține un amestec gros și hrănitor. Înainte să ți-l aplici, spală-te bine pe față. Lasă-l să acționeze timp de 20 de minute, iar apoi dă-l jos cu apă rece. Poți încerca acest tratament de trei ori pe săptămână, în special dimineața, atunci când este în mod special eficace. Astfel, vei avea pielea fermă și  mereu protejată!