7 remedii pentru ciupercile pielii - Doza de Sănătate
 

7 remedii pentru ciupercile pielii

Pentru cele mai bune rezultate posibile, trebuie să fii consecvent în ce privește aplicarea remediilor de mai jos. Totodată, evită umiditatea în exces, aceasta creând un mediu propice pentru ciupercile pielii.
7 remedii pentru ciupercile pielii
Gilberto Adaulfo Sánchez Abreu

Verificat și aprobat de medicul Gilberto Adaulfo Sánchez Abreu.

Ultima actualizare: 22 decembrie, 2022

Ai nevoie de remedii pentru ciupercile pielii? Această problemă de sănătate este cauzată de diverse microorganisme, precum dermatofitele și drojdiile. Ciupercile pielii se dezvoltă pe cheratina moartă, o proteină foarte delicată prezentă pe piele, păr și unghii.

Fiecare caz este unic. În general, simptomele experimentate includ mâncărimi, decolorare, cojire și, uneori, mirosuri neplăcute. Infecțiile fungice sunt recurente la persoanele cu un sistem imunitar slăbit, dar se pot declanșa la orice individ care petrece mult timp în medii umede și prost aerisite.

Vestea bună este că avem la dispoziție numeroase remedii pentru ciupercile pielii. Cu ajutorul lor, putem să prevenim complicațiile și răspândirea problemei spre alte regiuni ale corpului. În articolul de azi îți prezentăm 7 rețete pe care nu strică să le încerci înainte de a apela la tratamentele din comerț.

Uleiul de șovârf, unul dintre cele mai bune remedii pentru ciupercile pielii

Remedii pentru ciupercile pielii ușor de preparat

Uleiul esențial de șovârf are proprietăți antifungice care reduc prezența ciupercilor pielii și a altor tipuri de microorganisme. Te sfătuim să îl combini cu puțin ulei de măsline pentru a-i amplifica efectul calmant și a-ți hidrata pielea.

Ingrediente

  • 1 lingură (15 g) de ulei de șovârf
  • 1 linguriță (14 g) de ulei de măsline

Instrucțiuni

  • Combină aceste 2 uleiuri într-un castron și folosește cantitatea necesară pentru a trata infecția fungică.
  • Aplică remediul de 2 ori pe zi, în fiecare zi.

Lămâia cu bicarbonat de sodiu

Următoarea pastă cu lămâie și bicarbonat de sodiu este o mixtură antifungică care împiedică drojdiile și celelalte tipuri de ciuperci să se înmulțească.

Ingrediente

  • Zeama unei lămâi
  • 1 lingură (10 g) de bicarbonat de sodiu

Instrucțiuni

  • Stoarce zeama lămâii și amestec-o cu o lingură de bicarbonat de sodiu pentru a obține o pastă omogenă.
  • De îndată ce este gata, aplic-o pe porțiunile de piele afectate și las-o să acționeze 5 minute.
  • Clătește-te cu apă. Repetă tratamentul până când infecția dispare.
  • După fiecare aplicare, unge-te cu o cremă hidratantă pentru a preveni deshidratarea pielii.
  • Aplică acest tratament doar noaptea, pentru a evita reacțiile adverse care pot surveni când te expui la soare.

Oțetul de mere

Remedii pentru ciupercile pielii cu ingrediente ecologice ca oțetul

Acizii malic și acetic din oțetul de mere pot regla pH-ul pielii, modificând mediul de care drojdiile au nevoie pentru a se dezvolta. Adăugând câteva picături de ulei esențial de arbore de ceai, vei obține un tratament mai complet împotriva infecțiilor fungice.

Ingrediente

  • ½ cană (125 ml) de oțet de mere
  • 5 picături de ulei esențial de arbore de ceai
  • 2 l de apă

Instrucțiuni

  • Încălzește apa până atinge o temperatură plăcută, apoi adaugă oțetul de mere și uleiul de arbore de ceai.
  • Toarnă mixtura obținută în cada de baie și stai în ea timp de 10 minute. Pentru cele mai bune rezultate posibile, aplică acest tratament de cel puțin 3 ori pe săptămână.

Iaurtul simplu, pe lista de remedii pentru ciupercile pielii

Bacteriile benefice din componența iaurtului simplu au un efect antifungic care poate reduce prezența oricărui tip de ciuperci.

Ingrediente

  • ½ cană (125 g) de iaurt simplu
  • Zeama a ¼ lămâie

Instrucțiuni

  • Amestecă iaurtul simplu cu zeama de lămâie și aplică-l pe regiunea afectată.
  • Lasă-l să acționeze 30 de minute, apoi clătește-te.

Usturoiul

Remedii pentru ciupercile pielii ce folosesc usturoiul

Usturoiul este unul dintre cele mai bune alimente antifungice disponibile. Compușii săi sulfuroși pot stopa infecțiile și împiedica ciupercile să se răspândească spre alte regiuni ale pielii. Consumul de usturoi fortifică sistemul imunitar și stimulează eliminarea toxinelor din corp.

Ingrediente

  • 5 căței de usturoi
  • 1 lingură (14 g) de ulei de măsline

Instrucțiuni

  • Pisează cățeii de usturoi într-un mojar cu pistil și amestecă-i cu puțin ulei de măsline pentru a obține o pastă.
  • Aplică pasta pe pielea afectată de ciuperci și las-o să acționeze 5 minute.
  • Clătește-te și repetă acest tratament în fiecare zi.

Aloe vera

Gelul din interiorul frunzelor de aloe este un remediu natural care poate ameliora iritațiile și roșeața cauzate de ciuperci.

Ingrediente

  • 1 lingură (15 g) de gel de aloe vera
  • 1 linguriță (15 g) de ulei de nucă de cocos

Instrucțiuni

  • Amestecă gelul de aloe vera cu uleiul de nucă de cocos pentru a obține o pastă groasă.
  • Întinde această pastă pe pielea infectată și las-o să acționeze peste noapte.
  • Aplică acest remediu în fiecare zi.

Sarea de mare

Remedii pentru ciupercile pielii cu sare de mare

Puțină sare de mare cu apă poate ameliora iritațiile, senzația de mâncărime și celelalte simptome asociate infecțiilor fungice.

Ingrediente

  • 1 lingură (10 g) de sare de mare
  • ½ pahar (100 ml) de apă

Instrucțiuni

  • Dizolvă sarea de mare într-un pahar de apă și aplică mixtura obținută pe piele de 3 ori pe zi.
  • Repetă tratamentul pe tot parcursul săptămânii până când infecția dispare.

Optează pentru unul dintre cele 7 remedii pentru ciupercile pielii prezentate în acest articol și aplică-l regulat până când problema dispare. Dacă experimentezi reacții adverse, clătește-te imediat și încearcă un alt remediu.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.



Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.