Cele mai bune remedii pentru conjunctivită preparate acasă
 

Cele mai bune remedii pentru conjunctivită preparate acasă

Conjunctivita provoacă roșeață și mâncărimi la nivelul ochilor, însă poate fi tratată cu remedii naturale acasă.
Cele mai bune remedii pentru conjunctivită preparate acasă
Maricela Jiménez López

Verificat și aprobat de medicul Maricela Jiménez López.

Ultima actualizare: 29 decembrie, 2022

Conjunctivita este o inflamație a membranei transparente care căptușește pleoapa și partea albă a globului ocular. Zona conține vase de sânge mici care, expuse la microorganisme și particule volatile, suferă iritații, arsuri și roșeață. Vă prezentăm cele mai bune remedii pentru conjunctivită!

Cele mai frecvente cazuri de conjunctivită sunt produsul unei infecții virale sau bacteriene. Pot exista și reacții alergice sau contactul cu iritanți. Deși simptomele dispar chiar și fără tratament, am pregătit câteva sfaturi eficiente pentru a grăbi recuperarea.

1. Comprese reci, printre cele mai bune remedii pentru conjunctivită

Cuburi de gheață

 

Aplicarea unei comprese reci pe pleoape poate calma senzația de arsură care apare din cauza conjunctivitei.

Cum se folosește?

  • Înfășurați mai multe cuburi de gheață într-o cârpă curată și puneți-o pe zona afectată.
  • Lăsați-o să acționeze5 până la 10 minute.
  • Înainte de a utiliza din nou remediul, spălați și dezinfectați cârpa.

2. Mușețel

Florile de mușețel au proprietăți antibacteriene și antiinflamatorii care sprijină recuperarea ochilor atunci când există o infecție.

Cum se folosește?

  • Răciți câteva pliculețe de ceai de mușețel și, când sunt reci, aplicați-le pe ochi.
  • Lăsați-le să acționeze 5 minute și îndepărtați-le.
  • Folosiți-le de 2 sau 3 ori pe zi.

3. Oțet de mere

Sticlă cu oțet de mere

 

Datorita acțiunii sale antibiotice și antivirale, oțetul de mere este o soluție naturală împotriva conjunctivitei. Este revigorant și ajută la lubrifierea țesuturilor iritate.

Cum se utilizează?

  • Se diluează oțetul în apă caldă, în părți egale.
  • Se înmoaie un tampon de bumbac în lichid și se aplică pe pleoapă.
  • Se folosește de 2 ori pe zi.

4. Castraveți

Bogat în apă și compuși antioxidanți, castravetele este un ingredient extrem de benefic pentru ochi. Aplicarea sa directă îmbunătățește circulația și are efect calmant. Este ideal pentru a reduce prezența pungilor și a cearcănelor și pentru a controla roșeața și mâncărimea produse de conjunctivită.

Cum se folosesc?

  • Răciți mai multe felii de castraveți și aplicați-le pe ochi.
  • Lăsați-le sa acționeze 10 sau 15 minute și îndepărtați-le.
  • Repetați procesul de 3 ori pe zi.

5. Cartofi

 

Cartoful acționează în mod similar castraveților. Sucul său natural este un antiinflamator care poate controla iritația vaselor de sânge afectate.

Cum se folosesc?

  • Tăiați un cartof în mai multe felii și puneți-le în frigider.
  • Când feliile se răcesc, se aplică pe ochi timp de 10 minute.
  • Repetați de 2 sau 3 ori pe zi, după cum considerați necesar.

6. Ceai verde: pe lista de remedii naturale pentru conjunctivită

Celebrul ceai verde are ingrediente active care susțin tratamentul problemelor oculare. În acest caz, reduce inflamația și reactivează fluxul sanguin.

Cum se folosește?

  • Puneți două plicuri de ceai verde pe pleoape.
  • Lăsați-le să acționeze 5-10 minute.
  • Folosiți-le de 3 ori pe zi.

7. Ulei de cocos

 

Deși știm că uleiul de cocos este un mare aliat pentru evitarea ridurilor, este util și împotriva infecțiilor care irită ochii. Proprietățile sale antibacteriene inhibă creșterea microorganismelor și accelerează ameliorarea inflamației și arsurilor.

Cum se utilizează?

  • Umeziți o bucată de vată cu ulei de nucă de cocos organic și frecați-o pe pleoapa afectată.
  • Lăsați uleiul să acționeze fără clătire și repetați utilizarea sa în fiecare seară.
Cele mai bune remedii pentru conjunctivită

8. Apă sărată, printre cele mai bune remedii pentru conjunctivită

Acest remediu simplu are multe beneficii în problemele oculare. În primul rând, acțiunea sa antiseptică ajută la dezinfectare, ceea ce oprește dezvoltarea bacteriilor în zonă. În al doilea rând, acționează și ca lubrifiant natural, hidratând globul ocular atunci când producția de lacrimi este redusă.

Cum se folosește?

  • Se diluează o cantitate mică de sare într-un castron cu apă caldă.
  • Se scufundă fața pentru câteva secunde cu ochii deschiși, astfel încât lichidul să pătrundă în interior.
  • Se usucă cu grijă și se repetă utilizarea de până la 2 ori pe zi.

Dacă simptomele nu se ameliorează sau se agravează, consultați medicul. Deși această afecțiune nu cauzează de obicei probleme majore, uneori progresează și duce la complicații care afectează vederea.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Azari AA, Arabi A. Conjunctivitis: A Systematic Review. J Ophthalmic Vis Res. 2020 Aug 6;15(3):372-395.
  • Bilkhu PS, Wolffsohn JS, Naroo SA, Robertson L, Kennedy R. Effectiveness of nonpharmacologic treatments for acute seasonal allergic conjunctivitis. Ophthalmology. 2014 Jan;121(1):72-78.
  • Jeannet-Peter N, Piletta-Zanin PA, Hauser C. Facial dermatitis, contact urticaria, rhinoconjunctivitis, and asthma induced by potato. Am J Contact Dermat. 1999 Mar;10(1):40-2.
  • Mukherjee PK, Nema NK, Maity N, Sarkar BK. Phytochemical and therapeutic potential of cucumber. Fitoterapia. 2013 Jan;84:227-36..
  • Ousaaid D, Laaroussi H, Bakour M, Ennaji H, Lyoussi B, El Arabi I. Antifungal and Antibacterial Activities of Apple Vinegar of Different Cultivars. Int J Microbiol. 2021 Aug 7;2021:6087671.
  • Subiza J, Subiza JL, Alonso M, Hinojosa M, Garcia R, Jerez M, Subiza E. Allergic conjunctivitis to chamomile tea. Ann Allergy. 1990 Aug;65(2):127-32.

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.