Efecte negative ale furiei asupra sănătății - Doza de Sănătate
 

Efecte negative ale furiei asupra sănătății

Atunci când ne enervăm, mușchii și articulațiile se încordează, circulația sanguină încetinește, iar activitatea cerebrală - precum și echilibrul la nivelul sistemului nervos, hormonal și cardiovascular - are de suferit. 
Efecte negative ale furiei asupra sănătății

Ultima actualizare: 12 ianuarie, 2019

Pe lângă faptul că nu este bine, în general, să ne enervăm pe noi înșine sau pe cei din jur, există și efecte negative ale furiei asupra organismului. Există o legătură strânsă între sentimente și felul în care organismul reacționează la acestea. În articolul de azi îți prezentăm efectele negative ale stării de furie sau mânie asupra sănătății, în speranța că o vei evita pe viitor.

Furia și frica sunt cele mai dăunătoare emoții pentru corp, minte și inimă. Se spune că acestea sunt cauza tuturor relelor, inclusiv a unor boli. Deși multe date rămân încă necunoscute, merită să aflăm ce descoperiri s-au făcut până acum în legătură cu acest subiect.

Evită furia pentru a avea o viață mai lungă și mai bună

O viață fericită te ajută să eviți durerea, agenții patogeni și bolile. Nu lua lucrurile prea în serios și încearcă să nu te enervezi și să ieși val-vârtej din cameră, pentru că această reacție negativă se va reflecta și în starea ta de sănătate.

Nu este vorba numai de a adopta o atitudine pozitivă și de a da dovadă de educație; evitarea stării de furie poate fi cel mai bun medicament pentru corpul tău atunci când ai fost rănit.

Atunci când ești furios, mușchii și articulațiile se încordează, echilibrul natural al sistemului nervos, cardiovascular și hormonal este alterat. Tensiunea arterială, ritmul cardiac și nivelul de testosteron cresc, activitatea cerebrală are de suferit (mai ales în zona lobilor temporali și frontali) și te confrunți cu un exces de bilă, răspândită în anumite părți ale corpului în care nu ar trebui să ajungă.

Efecte negative ale furiei la copii

Efecte negative ale furiei dovedite științific

Aritmie cardiacă

Stresul fizic și mintal generat de starea de furie poate cauza infarct miocardic sau alte probleme cardiace.

Afecțiuni hepatice

Furia duce la o secreție excesivă de bilă, afectând în acest fel ficatul și vezica biliară. Această substanță este eliminată prin vezica urinară, ce la rândul său are de suferit în urma stresului provocat de stările sau accesele de furie.

Dureri musculare

Fie că ne-am enervat pe șeful nostru, partenerul de viață, copii sau din cauza traficului, organismul secretă hormonul numit adrenalină, acesta fiind produs și în cazul stării de frică. Ca urmare, te confrunți cu dureri sau spasme musculare, precum și cu dureri de cap. Cele mai afectate zone sunt umerii, gâtul și spatele, întrucât acestea „poartă” în ele cea mai mare tensiune.

Efecte negative ale furiei în cuplu

Diaree

Pe lista de efecte negative ale furiei se află și boala numită sindromul colonului iritabil, ce la rândul său poate provoca diaree sau colită. Stresul, frica, tensiunea și furia produc dezechilibre la nivel intestinal.

Gastrită

Aceasta este una dintre cele mai frecvente consecințe ale furiei. Cele mai cunoscute simptome ale acesteia sunt: reflux acid, durere și senzație de arsură la stomac. Dacă treci prin mai multe episoade de furie, mucoasa gastrică se inflamează. Dacă te enervezi foarte des, poți ajunge să suferi de gastrită sau ulcer.

Dermatită

Iritațiile și mâncărimile pielii sunt efecte negative ale furiei. Acestea pot fi declanșate și de crizele de stres, nervozitate, tensiune sau frică. Dacă ai o rană, se poate infecta sau se poate agrava, întrucât o persoană nervoasă își va irita zona respectivă.

Efecte negative ale furiei observate pe piele

Cauzele stării de furie sau irascibilitate

Desigur, unele persoane se înfurie mai ușor, pe când altele reușesc să-și păstreze calmul. Aceste stări ne afectează nu numai pe noi, ci și pe cei din jur.

Există mai multe cauze ale instalării furiei, acestea depinzând în mare măsură de fiecare individ în parte. Ceea ce știm sigur este că anumite probleme sau dificultăți întâmpinate de-a lungul vieții ne pot determina să pierdem controlul asupra propriilor emoții. Furia este o reacție a minții ce îi permite acesteia să confirme că are dreptate, motiv pentru care o persoană furioasă are tendința să ridice vocea, de exemplu.

Furia poate fi cauzată și de o amenințare, de stres sau de alte evenimente pe care individul nu le poate controla. Reprimarea nervilor nu este o alegere bună, întrucât poate afecta deopotrivă sănătatea fizică și pe cea psihică.

Metode de control al furiei

Cum să eviți starea sau crizele de furie?

Psihologii susțin că soluția este cultivarea autocontrolului. Ritmul rapid al vieții de zi cu zi ne „obligă” să ne enervăm pentru cele mai neînsemnate lucruri – nu avem timp să luăm o „pauză” pentru a reflecta puțin asupra situației. Începem să simțim că întreaga lume conspiră împotriva noastră, astfel încât să ne dezlănțuim mânia.

Problemele din trafic sau timpul îndelungat petrecut în mijloacele de transport în comun, frustrările provocate de obligațiile zilnice, dificultățile financiare, preocupările legate de latura sentimentală sau problemele personale nu sunt motive să dăm frâu liber stărilor de furie.

Deși pare ușor de zis și greu de făcut, încearcă să îți schimbi treptat obiceiurile. Este important să îți acorzi măcar zece minute zilnic pentru a te reculege. Cum? Practică yoga sau meditează, fă exerciții de respirație sau pur și simplu servește un ceai, citește o carte sau așază-te undeva afară și ascultă păsările cântând.

Respirația adâncă

Un spațiu ideal pentru relaxare este o cameră curată și ordonată în care se simte un miros plăcut și calmant, produs de o lumânare sau un băț parfumat sau emanat de către un ulei esențial. Ascultă muzică relaxantă. Sunetul naturii, muzica clasică sau cea folosită pentru meditație sunt alegeri excelente. Închide ochii, respiră adânc pe nas și lasă starea de calm să te învăluie.  

În momentul în care simți efecte negative ale furiei, încearcă să retrăiești acea senzație de pace. O altă metodă utilă este de a respira încet în timp ce numeri invers, de la zece la unu. Încearcă să nu reacționezi negativ într-un moment dificil sau în fața unei probleme, iar nervii și furia vor dispărea treptat.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Fernández, J., & Edo, S. (1994). Emociones y salud. Anuario de Psicología. https://doi.org/10.1136/bmj.38668.616806.3A

  • Piqueras Rodriguez, J. A., Ramos Linares, V., Martínez Gonzalez, A. E., & Oblitas Guadalupe, L. A. (2009). Emociones negativas y su impacto en la salud mental y física. Suma Psicológica. https://doi.org/10.14349/SUMAPSI2009.136

  • Colegio Oficial de Psicólogos., M. . M., Pérez Pareja, J., Medinas Amorós, M. M., Palmer Pol, A., & Sesé Abad, A. (2008). Aspectos psicológicos relevantes en el estudio y el tratamiento del dolor crónico. Clínica y Salud. https://doi.org/ISSN: 1135-0806


Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.