Sindromul Wendy – femeia prea mămoasă - Doza de Sănătate
 

Sindromul Wendy – femeia prea mămoasă

Pentru a putea avea grijă de cei dragi nouă și a ne îndeplini toate responsabilitățile, este esențial să avem grijă și de noi înșine. În caz contrar, sănătatea noastră ar putea avea de suferit.
Sindromul Wendy – femeia prea mămoasă

Ultima actualizare: 28 martie, 2022

Când vine vorba de sindromul Wendy, multe femei se gândesc că acest concept este oarecum demodat. În fond, tipul de comportament la care se referă nu este oare specific generațiilor trecute, cele ale mamelor și bunicilor noastre?

Realitatea însă pare să indice contrariul. Nevoia de a ne îngriji partenerii, de a ne dărui complet lor și de a ne pune propriile nevoi pe plan secund este considerată a fi perfect normală în zilele noastre. Multe femei fac greșeala de a „iubi prea mult”, stima lor de sine având astfel de suferit.

Pentru a evita sindromul Wendy, este esențial să te echilibrezi. Îți poți adora partenerul, poți oferi iubire părinților și prietenilor tăi, însă nu trebuie să cazi într-o extremă și să-ți uiți propriile nevoi sau să-ți neglijezi creșterea personală.

În articolul de azi îți vom prezenta tot ceea ce trebuie să știi despre sindromul Wendy și îți vom oferi câteva sfaturi pentru a evita această problemă.

Sindromul Wendy – femeia ideală pentru orice Peter Pan

Îți amintești de personajele Wendy Darling și Peter Pan din celebra carte scrisă de James M. Barrie? Peter este un băiețel care refuză să crească, care nu dorește să accepte responsabilitățile vieții de adult și.

Acesta vrea să trăiască o viață de aventură fără însă a se maturiza vreodată și a învăța ce înseamnă stabilitatea.Așadar, am putea spune că Peter Pan este un reprezentant al tuturor acelor bărbați imaturi, incapabili să-și asume vreun fel de responsabilitate.

Wendy Darling este o tânără care, încă din prima zi, devine umbra lui Peter pentru că nu vrea să-l piardă. Ea își asumă responsabilitățile domestice, are grijă de toți „copiii pierduți” și se dedică complet celorlalți. Doar în felul acesta poate fi fericită.

Iată câteva caracteristici specifice femeilor care suferă de sindromul Wendy:

  • Simt o nevoie incontrolabilă de a-i îngriji pe ceilalți deoarece numai așa simt că îi pot face pe aceștia fericiți.
  • Își pun propriile nevoi pe plan secund, își sacrifică dorințele și chiar renunță la lucrurile ce contează cu adevărat pentru ele.
  • Pentru aceste femei, îngrijirea celorlalți sunt lucruri pe care le fac gratuit deoarece iubesc persoanele respective. Ele nu sunt presate să se comporte astfel. Însă sunt predispuse să devină atașate de un partener care suferă de sindromul Peter Pan.
Sindromul Wendy și femeile prea mămoase
  • Femeile care suferă de sindromul Wendy au două frici principale: că cei pe care îi îngrijesc nu vor mai avea nevoie de ele și că vor fi abandonate. Ideea de a nu avea nicio persoană pe care să o poată îngriji li se pare cumplită.
  • Deși aceste femei sunt fericite atunci când au grijă de alte persoane, în timp ele pot realiza că sunt manipulate sau că oferă totul, fără a primi însă nimic în schimb. În cele din urmă, sindromul Wendy poate cauza instalarea depresiei.

Învinge sindromul Wendy! Îngrijește-i pe ceilalți, dar nu uita să te îngrijești și pe tine

Cum poți să învingi sindromul Wendy

Oare este nevoie să devii indiferentă față de nevoile celorlalți sau să nu-ți mai pese de aceștia? Nu, nu este. Partenerul de viață, familia și copiii alcătuiesc o parte semnificativă a vieții noastre, prin intermediul căreia ne construim identitatea.

Însă, este nevoie să realizăm un echilibru între nevoile noastre și nevoile celor dragi nouă. Ține seama de următoarele aspecte:

  • Nu uita că este esențial să nu-ți neglijezi dezvoltarea personală. Trebuie să ai timp să te dedici hobby-urilor tale, să-ți aperi propriile valori și să-ți îngrijești stima de sine. Dacă dăruiești tot ce ai celorlalți, te vei goli pe dinăuntru. Apoi te vei simți nesatisfăcută, frustrată și tristă.
  • Dacă ești genul de persoană care se simte mândră de sine însăși, dacă te simți fericită, vei avea energia necesară pentru a avea grijă și de alții.
  • Nu este greșit să ai grijă de partenerul tău de viață, de cel pe care îl iubești. Dar și tu meriți să fii îngrijită, iar meritele tale trebuie recunoscute. O relație este un joc de putere din care ambii parteneri ar trebui să iasă câștigători.
  • Dacă ești genul de femeie care simte nevoia de a avea grijă de alții, trebuie să începi prin a te îngriji pe tine însăți. Dacă tu te prăbușești, cei pe care îi iubești vor avea de suferit.

Nu uita să te îngrijești și pe tine!


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Angulo Egea M. ¿Crecer? Nunca jamás. Peter Pan y Wendy: dos patrones  de conducta adolescente. La torre del virrey, revista de estudios culturales. 2009; 6(1): 105-113.
  • Ferreras E. La autoestima. Anales de Mecánica y Electricidad. 2007: https://doi.org/10.1016/j.medin.2012.12.011
  • Savater F. Ética Como Amor Propio. Libro de Mano. 1995: https://doi.org/10.1080/09555800701329974
  • Chopra D. El camino hacia el amor. Barcelona: Biblioteca de Bolsillo, 1999.
  • Pereira M. Autoestima : un factor relevante en la vida de la persona y tema escencial del proceso educativo. Actualidades Investigativas en Educación. 2007:  https://doi.org/10.15517/aie.v7i3.9296
  • Zúñiga Carrasco I. Trastornos conductuales, síndromes y sociopatías de los dibujos animados de ayer y hoy y su impacto en niños y adolescentes. Salud en Chiapas. 2018; 6(1): 22-31.

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.