Manipularea emoțională: cum să o eviți - Doza de Sănătate
 

Manipularea emoțională: cum să o eviți

Mulți dintre noi percep dragostea ca pe un schimb de afecțiune și dorință, un echilibru între ceea ce dăruim și ceea ce primim. Dacă ne aflăm mereu în postura celui care dăruiește, ne simțim manipulați și cu sufletul gol, pierzându-ne respectul de sine care ne ajută să regăsim fericirea. 
Manipularea emoțională: cum să o eviți

Ultima actualizare: 04 ianuarie, 2019

Sentimentele sunt cele care ne umanizează; senzații minunate care variază de la fericirea infinită până la tristețea devastatoare. Atunci când ne îndrăgostim, suntem mult mai vulnerabili și de aceea în cadrul unei relații poate apărea manipularea emoțională.

Cum îmi dau seama că sunt „victima” manipulării emoționale?

Vei fi surprins să afli că manipularea emoțională nu este întotdeauna ușor de recunoscut. Cum este posibil? Pentru că vorbim despre acea dimensiune complexă și intensă a psihicului uman, cunoscută și sub numele de dragoste.

Mulți oameni, de exemplu, confundă dragostea cu dorința de stăpânire. „Partenerul meu este gelos pentru că mă iubește…” este, fără îndoială, una dintre cele mai rostite fraze, aceasta indicând probleme manifestate pe termen lung. Haideți să aprofundăm un pic subiectul.

1. Dragostea nu este stăpânire

Există cupluri care adoră să facă totul împreună: să iasă în oraș, la întâlniri cu prietenii etc. Acesta este un obicei bun, chiar indicat, dar nu și dacă motivul din spatele său este dorința de a menține „controlul”.

Există persoane care, de exemplu, nu suportă să vadă partenerul că pleacă singur de acasă, că are proprii prieteni sau chiar o viață profesională.

Trebuie să fim atenți. Dragostea nu înseamnă să controlezi cealaltă persoană sau să îi interzici să facă anumite lucruri.

În astfel de cazuri, este posibil să auzi replici precum „Chiar ieși din casă îmbrăcat(ă) așa?”, „De ce să ieși cu prietenul ăla al tău / prietena aia a ta când mă ai pe mine?” sau „Dacă faci asta, îmi demonstrezi că nu mă iubești. Eu îți ofer totul, iar tu nu apreciezi nimic.”

2. Nevoia de a nu renunța la respectul de sine

Manipularea emoțională atacă în mod direct respectul de sine. Când suntem într-o relație, oferim totul din noi celeilalte persoane, o iubim mai mult decât orice pe lume și am face totul pentru ea. Nu e nimic rău în asta, dar trebuie să învățăm să ne protejăm.

Dacă partenerul tău începe să-și pună propriile nevoi mai presus de ale tale și are un comportament egoist, vei ajunge să suferi și să te simți din ce în ce mai rău pe zi ce trece.

Cei mai mulți dintre noi percep dragostea ca pe un schimb de afecțiune și dorință, un echilibru între ceea ce dăruim și ceea ce primim. Dacă ne aflăm mereu în postura celui care dăruiește, ne simțim manipulați și cu sufletul gol, pierzându-ne respectul de sine care ne ajută să regăsim fericirea.

3. Pierderea treptată a identității și manipularea emoțională

Uneori ne îndrăgostim de persoana nepotrivită. Se întâmplă să fie o dragoste pe care nu o putem controla și ne afundăm și mai tare într-un vârtej de emoții intense. Sunt persoane care nu sunt suficient de mature pentru a menține o relație sănătoasă și în loc să te facă fericit, îți anulează identitatea puțin câte puțin.

Un astfel de partener nu îți dă voie să ai prieteni, dorințele sale sunt mereu pe primul loc, iar ale tale sunt neglijate. Te înjosește, îți spune că ești prost / proastă și nu faci anumite lucruri cum trebuie… te umilește la nesfârșit până ajungi doar o umbră a persoanei care ai fost: fericită și plină de visuri.

Cum să eviți manipularea emoțională

Informații despre manipularea emoțională

Pentru a anu ajunge victima manipulării emoționale, este necesar să definești cu exactitate care sunt limitele în relația ta. Care este limita ta? Momentul în care constați că nu mai ești fericit (ă). Ușor de zis, dar multe persoane nu pun capăt unei relații, chiar dacă sunt conștiente de nefericirea lor. Cum este posibil? Motivele sunt următoarele:

  • În ciuda faptului că sunt nefericite, încă își iubesc partenerii. O despărțire este întotdeauna complicată și dureroasă.
  • Teama de singurătate.
  • Le este frică: se gândesc că partenerul va avea o reacție negativă.

Trebuie să fii hotărât și curajos. Întreabă-te dacă ești dispus să-ți petreci restul vieții alături de o persoană care te sufocă și te manipulează după bunul ei plac. Un om care nu te respectă. E posibil să nu îți dorești să pui capăt relației, chiar dacă știi că e toxică. Pentru a lua o decizie, trebuie să pui în balanță avantajele și dezavantajele.

Cere ajutorul și sprijinul familiei și al prietenilor. Ei îți pot da forța necesară. A încheia o relație nu este ușor și este dureros pentru ambele părți.

Dar nu uita: cu toții avem dreptul să fim fericiți. Și meriți întotdeauna tot ce este mai bun. Meriți să-ți începi ziua împăcat și plin de visuri. Te asigurăm că există cineva acolo care te va face fericit și te va aprecia așa cum ești.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Austin, E. J., Farrelly, D., Black, C., & Moore, H. (2007). Emotional intelligence, Machiavellianism and emotional manipulation: Does EI have a dark side? Personality and Individual Differences. http://doi.org/10.1016/j.paid.2006.11.019
  • Grieve, R., & Mahar, D. (2010). The emotional manipulation-psychopathy nexus: Relationships with emotional intelligence, alexithymia and ethical position. Personality and Individual Differences. http://doi.org/10.1016/j.paid.2010.02.028
  • Grieve, R. (2011). Mirror Mirror: The role of self-monitoring and sincerity in emotional manipulation. Personality and Individual Differences. http://doi.org/10.1016/j.paid.2011.08.004

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.