Logo image
Logo image

Sucul de guava – 13 beneficii incredibile

4 minute
Ai băut vreodată suc de guava? Pe lângă faptul că este delicios, acest fruct tropical este foarte benefic pentru sănătate. Citește în continuare și ia aminte!
Sucul de guava – 13 beneficii incredibile
Elisa Morales Lupayante

Verificat și aprobat de pedagogul în educație fizică și nutriționistul Elisa Morales Lupayante

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Guava reprezintă unul dintre fructele cele mai bogate în nutrienți. Printre altele, aceasta oferă fosfor, niacină, potasiu, vitamina A și B, calciu și acid folic. Beneficiile pe care sucul de guava ni le pune la dispoziție sunt prea numeroase pentru a le putea enumera într-un singur paragraf.

Există peste 100 de soiuri de guava, inclusiv galbenă, roșie și albă. În general, acest fruct este consumat întreg, dar în articolul de azi vrem să îți vorbim despre beneficiile de care poți profita dacă bei suc de guava.

13 beneficii incredibile oferite de sucul de guava

1. Combate durerile bucale

Deși pare greu de crezut, sucul de guava poate ameliora durerile asociate unor boli ca stomatita și inflamația gingiilor.

  • Nu uita să te speli bine pe dinți după ce consumi această băutură. Ea conține zaharuri naturale care pot accelera degradarea dinților.

Te-ar putea interesa și: 

Redu-ți aportul de fructoză ca să pierzi în greutate

2. Reduce inflamațiile cauzate de acnee

Sucul de guava conține compuși antiinflamatori și antiseptici ideali pentru a trata cazurile grave de acnee.

  • Pentru cele mai bune rezultate posibile, aplică sucul de guava direct pe piele. De îndată ce s-a uscat, clătește-te cu apă.

Asigură-te că sucul pe care îl folosești este complet natural. Aditivii din sucurile din comerț pot avea un efect negativ asupra pielii.

3. Calmează stomacul

Some figure

Guava poate remedia două probleme intestinale extreme: diareea și constipația.

  • Datorită conținutului său excelent de fibre, un pahar mic de suc de guava poate activa și stabiliza sistemul digestiv.

4. Stimulează pierderea în greutate

Consumul regulat de suc de guava stimulează pierderea în greutate rapidă și eficientă.

  • Deoarece conține fibre dietetice, sucul de guava facilitează eliminarea toxinelor și a grăsimilor.
  • Totodată, acesta aprovizionează celulele cu o cantitate mare de energie.

5. Ține sub control diabetul

Sucul de guava are abilitatea de a regla glicemia. Acest beneficiu se datorează faptului că guava stimulează producția de insulină.

Înainte de a prepara sucul, îndepărtează coaja fructului. Folosește frunzele și fructul propriu-zis, dar nu adăuga zaharuri procesate. Nu consuma sucul de guava în exces, pentru că, deși reglează glicemia, acesta aprovizionează organismul cu zaharuri.

6. Luptă împotriva cancerului

Some figure

Guava prezintă un conținut ridicat de licopen. Acest antioxidant puternic combate radicalii liberi din organism și reduce șansele activării celulelor canceroase.

7. Combate bolile respiratorii

Consumul de suc de guava ne protejează împotriva bolilor care pot face ravagii iarna sau în perioadele ploioase, precum răcelile și gripa.

8. Ajută pielea să fie radiantă

Sucul de guava prezintă cantități ridicate de vitamina A, B și E, precum și de potasiu. Acești nutrienți aprovizionează organismul cu antioxidanți care protejează pielea și o ajută să arate sănătoasă, proaspătă, lipsită de imperfecțiuni și tonifiată.

  • Bea suc de guava în mod regulat pentru a arăta tânăr și a evita îmbătrânirea prematură.

9. Previne anemia

Some figure

Datorită conținutului său de fier, sucul de guava este util pentru a combate anemia. Nu ezita să consumi această băutură dacă te simți slăbit sau ai fost diagnosticat cu anemie.

10. Susține sistemul circulator

Când bei suc de guava, îți protejezi sistemul circulator din toate punctele de vedere. Această băutură:

  • Reglează tensiunea arterială
  • Ține sub control nivelul de colesterol
  • Menține arterele și venele lipsite de grăsimi
  • Previne declanșarea bolilor cardiace

11. Protejează sănătatea sistemului nervos

Este foarte important să ai un sistem nervos sănătos. Fiind bogat în magneziu, sucul de guava te poate ajuta să menții această componentă a corpului în stare optimă. Te sfătuim să servești un pahar mic din această băutură atunci când sistemul tău nervos întâmpină dificultăți.

12. Stimulează sistemul imunitar

Când îi bei sucul, guava îți fortifică sistemul imunitar. Acest fruct crește numărul globulelor albe și favorizează producția enzimelor care repară celulele.

13. Te ajută să ai un creier sănătos

Some figure

Conținutul semnificativ de vitamina B6 și niacină al fructului de guava susține o funcționare mai bună a creierului, promovând un flux sanguin adecvat, ceea ce stimulează funcția cognitivă.

Te-ar putea interesa și: 

5 fructe cu proprietăți antiinflamatorii

Câteva precauții înainte de a bea suc de guava

Am putea petrece o zi întreagă discutând despre motivele pentru care este bine să includem sucul de guava în dieta noastră zilnică. Nu uita însă că nu este bine să faci exces. Iată câteva sfaturi care te vor ajuta să consumi sucul de guava în mod corect:

  • Nu cumpăra suc de guava conservat sau îmbuteliat. Conservanții din aceste produse neutralizează proprietățile medicinale ale fructului.
  • Evită să adaugi zaharuri rafinate când prepari suc de guava la tine acasă. În caz contrar, beneficiile pe care aceste le oferă organismului se vor reduce.
  • Nu combina guava cu un număr mare de alte fructe. Ideal, încearcă să consumi suc de guava pur. Dacă îl combini cu alte fructe, crești conținutul de zaharuri al băuturii și riști să îți ridici glicemia.

Sucul de guava este o băutură foarte sănătoasă. Include-l în dieta ta zilnică și ține cont de sfaturile prezentate în acest articol.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Aranda P, Planells E, Llopis J. Magnesio: Scientific communication: art o technique? 2000.
  • Benítez González Y. Manejo de la constipación funcional en la infancia. Correo Científico Médico. Octubre-Diciembre 2017. 21 (4).
  • Botanical on line. Propiedades medicinales de la guayaba.
  • Kumari S, Rakavi R, Mangaraj M. Effect of guava in blood glucose and lipid profile in healthy human subjects: a randomized controlled study. Journal of Clinical & Diagnostic Research. Septiembre 2016. 10 (9): BC04-BC07.
  • Medline Plus. Vitamina A. Noviembre 2021. Biblioteca Nacional de Medicina de Estados Unidos.
  • Moreira V.F, López San Román A. Anemia ferropénica. Tratamiento. Revista Española de Enfermedades Digestivas. Enero 2009. 101 (1).
  • Office of Dietary Supplements. National Institutes of Health. Datos sobre la vitamina B6. U. S. Department of Health and Human Services.
  • Office of Dietary Supplements. National Institutes of Health. Niacina. U. S. Department of Health and Human Services.
  • Ravi K, Divyaahree P. Psidium guajava: a review on its potential as an adjunct in treating periodontal disease. Pharmacognosy Review. Julio-Diciembre 2014. 8 (16): 96-100.
  • Rodríguez Amado R, Lafourcade Prada A, Pérez Rondón L. Hojas de Psidium guajava L. Revista Cubana de Farmacia. Marzo 2013. 47 (1).
  • San Mauro-Martín I, Garicano-Vilar E. El papel de la vitamina C y los beta glucanos sobre el sistema inmunitario: revisión. Revista Española de Nutrición Humana y Dietética. Diciembre 2015. 19 (4).
  • Zapata, K., Cortes, F. B., & Rojano, B. A. Polifenoles y Actividad Antioxidante del Fruto de Guayaba Agria (Psidium araca). Informacion Tecnologica. 2013. 24 (5).

 


Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.