Viața după divorț: la ce poți să te aștepți? - Doza de Sănătate
 

Viața după divorț: la ce poți să te aștepți?

După divorț, fiecare dintre noi speră că într-o bună zi va putea să deschidă ochii și să lase în urmă toată durerea. Însă avem nevoie de timp pentru a procesa ce s-a întâmplat și a merge mai departe.
Viața după divorț: la ce poți să te aștepți?
Bernardo Peña

Verificat și aprobat de psihologul Bernardo Peña.

Ultima actualizare: 21 decembrie, 2022

Nimeni nu se căsătorește gândindu-se că relația sa nu va rezista pentru totdeauna. Așadar, viața după divorț este marcată de tendința de a nu recunoaște că am „eșuat”.

Nu are importanță care dintre voi a inițiat despărțirea. Divorțul marchează sfârșitul simbolic al unui vis și, drept consecință, este foarte dureros. Nu este niciodată ușor să depășești încheierea unei căsnicii. Vei avea nevoie de timp pentru a te vindeca.

Dificultatea de a încheia o relație depinde, în mare măsură, de profunzimea legăturii dintre parteneri. Alți factori importanți sunt timpul petrecut împreună, calitatea relației, angajamentul față de celălalt și legăturile care nu pot fi rupte, inclusiv copiii, animalele de companie, proprietățile și alte obiect în comun.

Chiar și vârsta, poziția sau relațiile sociale îți vor influența abilitatea de a te recupera după divorț. Cu cât există mai multe lucruri care te leagă de fostul partener, cu atât îți va fi mai greu să îl lași în urmă.

După cum poți vedea, nu există soluții magice care să facă viața după divorț mai ușoară. În cele ce urmează, îți prezentăm câteva sfaturi utile.

Ce spun oamenii de știință despre viața după divorț?

Obiecte personale care marchează viața după divorț
Perioada de acceptare a unei despărțiri și a divorțului care urmează variază de la un cuplu la altul. Divorțurile pot consuma mult timp și bani.

Deși este greu să măsori sentimentele, anumiți specialiști în științele sociale încearcă să înțeleagă procesul divorțului și perioada necesară pentru a-l depăși.

Cercetătorii de la Universitatea Binghamton (New York) au descoperit faptul că perioada necesară pentru a depăși un divorț durează, în medie, între șase luni și doi ani de la despărțire. Conform acestora, femeile resimt un impact imediat mai mare, dar se recuperează mai rapid decât bărbații. De fapt, bărbații întâmpină mai multe dificultăți în a depăși o despărțire.

Studiul specialiștilor de la Universitatea Binghamton a identificat șase etape ale depășirii divorțului:

  1. Etapa de depresie, de furie împotriva partenerului și de anxietate asociată separării.
  2. Etapa de dezorientare, care este cauzată de schimbări și nesiguranță.
  3. Etapa de durere și tristețe, marcată de regrete cu privire la lucrul prețios care s-ar fi putut materializa.
  4. Etapa de reflecție, în care se caută motive, explicații și se încearcă să se înțeleagă de ce relația nu a funcționat.
  5. Etapa de asimilare, în care persoana în cauză începe să accepte divorțul și să rupă legăturile cu trecutul său.
  6. Etapa de deschidere, adică momentul când se trece în sfârșit peste divorț și persoana în cauză poate începe să caute un partener nou. În această etapă poți păși către viitor fără resentimente sau legături nocive cu trecutul.

Sfaturi pentru a depăși un divorț

Femeie discutând cu psihologul său
Gestionarea corectă a emoțiilor în timpul etapei de acceptare poate avea un impact benefic asupra stimei de sine, procesului de maturizare și abilității de a lua decizii.

Ce să faci

Când treci printr-un divorț, pierzi un întreg sistem de susținere și o legătură valoroasă. Oricât de autosuficient te simți, să divorțezi de cineva este ca și cum ai pierde o parte din tine.

Pentru a te putea recupera mai ușor după divorț, poți lua anumite măsuri:

  • Împărtășește-ți sentimentele cu o altă persoană.
  • Cere ajutorul persoanelor care te înțeleg cel mai bine. Nu-ți ascunde sentimentele sau tristețea și nu le masca. Dacă comunici într-un mod sincer și obiectiv, vei descoperi toate răspunsurile pe care le cauți.
  • Încearcă să spui o poveste pozitivă. Dacă singurele lucruri despre care vorbești sunt despărțirile, respingerea și pierderea fericirii, procesul de recuperare va fi mai lent. Însă abordările pozitive ale istoriei personale grăbesc vindecarea.
  • Descoperă-te din nou. Nu te concentra asupra părții din tine care crezi că s-a pierdut din cauza despărțirii. Redefinește-te și stabilește cine ești cu adevărat în afara relațiilor tale.
  • Recuperează acele părți din tine pe care le-ai sacrificat în relațiile din trecut. Începe să te privești ca pe o ființă completă, nu ca pe cineva care și-a pierdut jumătatea.
  • Găsește-ți propriul drum. Caută și apropie-te de tot ceea ce te interesează. Stabilește obiective și planuri de acțiune și urmează traseele alese. De îndată ce îți găsești propriul drum, vei putea să te conectezi cu tine și cu oameni noi.

Ce să nu faci

Femeie privind printr-un geam udat de ploaie
Evită izolarea și nu ezita să-ți exprimi liber sentimentele după o despărțire. În acest mod, îți va fi mai ușor să accepți ce s-a întâmplat.

Psihoterapeutul Susan Pease a identificat o serie de situații și comportamente care trebuie evitate în timpul divorțului:

  • Nu te izola și nu-ți ascunde sentimentele. Cere ajutor și împărtășește celorlalți cum te simți.
  • Însă nu aștepta să primești instrucțiuni de la ceilalți. Vorbești cu oamenii în care ai încredere, dar reține că, în cele din urmă, găsirea unei soluții depinde de tine.
  • Recuperarea nu avea loc spontan. Trebuie să depui efort pentru a trece peste un divorț.
  • Totodată, nu te preface că îți este bine când lucrul acesta nu este adevărat. Nu te simți prost că te simți prost! Este firesc să experimentezi mânie și tristețe. Acceptă aceste emoții negative ca pe o parte a procesului de recuperare.
  • Nu în ultimul rând, acceptă că și tu ai greșit. O relație de cuplu este între două persoane și amândoi pot comite erori. Acceptă-le pe ale tale, dar nu-ți irosi timpul lăsând vina să te macine. Privește acest eșec ca pe o experiență de învățare.

Unii specialiști consideră că persoanele care au nevoie de mai mult de doi ani pentru a trece peste divorț comit cel puțin una dintre greșelile menționate anterior. Așadar, reține-le și acordă-ți suficient timp pentru a te vindeca.


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Morris, C. E. (2015). The Breakup Project: Using Evolutionary Theory to Predict and Interpret Responses to Romantic Relationship Dissolution.
  • Larson, G. M., & Sbarra, D. A. (2015). Participating in research on romantic breakups promotes emotional recovery via changes in self-concept clarity. Social Psychological and Personality Science, 6(4), 399-406.
  • Gadoua, S. P. (2007). Contemplating divorce: A step-by-step guide to deciding whether to stay or go. New Harbinger Publications.

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.