De ce avem vise în care cădem? - Doza de Sănătate
 

De ce avem vise în care cădem?

Probabil că ați avut vise în care cădeați. Dar poate că nu știați că astfel de vise se produc din cauza stresului.
De ce avem vise în care cădem?

Ultima actualizare: 27 ianuarie, 2019

Se întâmplă destul de des să avem vise în care cădem. Se pare că cel puțin 95% dintre noi am visat așa ceva. În acel moment, se creează o stare de neliniște care ne face să tresărim și să ne trezim din somn. Dar, de ce avem astfel de vise?

Posibile explicații pentru acele vise în care cădem

Vise în care cădem în gol

Este un fapt des întâlnit. Tocmai ați adormit și începeți să visați când, deodată, cădeți în gol; pământul dispare de sub picioare sau cădeți de pe o stâncă sau  clădire, făcându-vă să treceți prin clipe de panică din cauza căderii.

Inima începe să bată tare și vă treziți tresărind. Deodată, mintea și inima sunt pline de agitație. Poate vă vine să credeți că ați căzut din pat, iar uneori chiar se întâmplă. Ce poate sta la baza acestui fenomen?

1. Are loc în primele faze are somnului

Femeie dormind pe scaun

Dacă vă amintiți de aceste vise, o să vă dați seama că ele au loc la câteva minute după ce ați adormit. Acest fenomen a fost studiat în laboratorul de cercetare al somnului de la Spitalul din Madrid, Spania. Cercetătorii au ajuns la concluzia că aceste vise au loc din cauza unui mic dezechilibru dintre sistemul vestibular (localizat în urechea internă) și cel kinestetic.

Corpul nostru nu s-a adaptat la poziția culcat și ne face să ne trezim cu senzația de cădere. Acest lucru îi face pe unii oameni chiar să cadă din pat.

2. Stresul este un factor important

Creierul produce vise în care cădem

Încercați să vă aduceți aminte în ce fel de stare emoțională vă aflați când ați avut astfel de vise. Visele în care cădem sunt asociate cu o stare de stres. Ne supunem creierul unui nivel mare de activități, cortizolul accelerează funcțiile de bază, iar undele creierului sunt la maxim. Totuși, când ne întindem în pat, corpul se relaxează, dar mintea rămâne activă mai mult decât ar fi normal.

În acest moment, se mai produce un dezechilibru: un creier superactiv într-un corp relaxat. Acest lucru se transpune în senzația de cădere din vise, care ne face să tresărim și să ne trezim.

3. Fenomenul de paralizie în somn

Vise în care cădem în apă

Paralizia în somn este una dintre tulburările care pot apărea în timp ce dormim. Acest fenomen are loc atunci când devenim conștienți că avem un coșmar, dar nu ne putem trezi. Sentimentul este foarte viu și puternic, uneori poate fi înfricoșător. Când avem vise în care cădem, trăim o experiență neplăcută din care vrem să ne trezim înainte să ajungem să ne lovim de pământ.

În concluzie, principala cauză a viselor în care cădem este stresul. Creierul este foarte activ, ceea ce duce la un dezechilibru între corp și minte, în primele momente în care adormim. Creierul reacționează la acest dezechilibru prin producerea unor vise pline de neliniște.

Mai există și teoria conform căreia astfel de vise în care cădem sunt o moștenire ancestrală a instinctului strămoșilor noștri hominizi care dormeau în copaci și care erau nevoiți să se trezească brusc pentru a nu cădea. Interesant, nu-i așa?


Toate sursele citate au fost revizuite în profunzime de către echipa noastră pentru a asigura calitatea, fiabilitatea, actualitatea și valabilitatea lor. Bibliografia acestui articol a fost considerată fiabilă și precisă din punct de vedere academic sau ştiinţific.


  • Freud, S. (1979). 4 La interpretación de los sueños. Sigmund Freud Obras Completas. https://doi.org/10.1046/j.1460-9568.2002.02000.x
  • Tirapu-Ustárroz, J. (2012). Neuropsicología de los sueños. Revista de Neurologia.
  • Brailowsky, S. (1998). Las sustancias de los sueños: neuropsicofarmacología. La ciencia para todos.
  • Gómez Milán, E. (2008). El sueño. Vasa.
  • Cuellar NG, Whisenant D, Stanton MP. Hypnic Jerks A Scoping Literature Review. Sleep Medicine Clinics. 2015.
  • Sathe H, Karia S, Desousa A, Shah N. Hypnic jerks possibly induced by escitalopram. Journal of Neurosciences in Rural Practice. 2015.

Acest text este oferit numai în scop informativ și nu înlocuiește consultarea cu un profesionist. În caz de îndoieli, consultați-vă cu specialistul dvs.